12/06/2025

Haideţi să terminăm o dată cu sobele de la bloc!

În condiţiile în care comunele muscelene cârâie mai vârtos decât Câmpulungul că vor alimentare cu gaze, municipiul nostru face dovada unei înapoieri dureroase la acest capitol: cartiere ai căror cetăţeni continuă să-şi încălzească apartamentele de bloc cu sobe pe lemne. Nu mai vorbim despre iresponsabilii care le au alimentate cu gaz şi care îşi joacă vieţile la loteria destinului. Pretextul invocat pentru utilizarea acestor forme rudimentare de asigurare a căldurii în locuinţe este legat de bani. Gazele sunt scumpe. Păi, lemnele sunt degeaba? Sau se găsesc cu uşurinţă? Aşadar, sobele rămân la modă printre orăşeni, care de aceea şi orăcăie pro garaje, care, în realitate, sunt magazii de lemne procurate cinstit, necinstit, parcă îi întreabă cineva cum şi de unde le-au cumpărat. Într-o perioadă scurtă, la acest început de an, în oraşul nostru s-au produs două incidente serioase generate de sobe. Primul, întâmplat pe 24 ianuarie, la Rotunda, în blocul fostului primar Călin Andrei, a fost cauzat de gestul proprietarului apartamentului de a aprinde focul într-o sobă metalică, alimentată la reţeaua de gaze printr-o instalaţie improvizată, posibil cu defecţiuni, deşi era prevăzută cu încălzire pe lemne şi cărbune. În acel moment, gazele acumulate peste noapte s-au aprins la prima scânteie, iar soba a luat foc, provocând o explozie puternică, urmată de un incendiu. Pagubele acestui incident s-au limitat la stricăciunile cauzate locuinţei protagonistului păţaniei, care a fost rănit în timpul deflagraţiei. Cât despre apartamentul avariat, singurul din bloc rămas nereabilitat termic, acestuia i-au fost distruse uşile şi ferestrele.
La aproape o lună distanţă, pe 22 februarie, alt cartier, alt incident, având cauză comună cu cel de la Rotunda soba de apartament, care degaja fumul într-o manieră de neimaginat. Asta în ciuda faptului că deţinătorii ei au fost atenţionaţi de vecini, în repetate rânduri, să înceteze să mai facă focul după reabilitarea termică a faţadei scării vecine, care le-a acoperit coşul scos aiurea din apartamentul Primăriei. Greşeala oamenilor de pe scară, pe care acum o regretă amarnic, este că, în loc să piardă timpul vorbind cu chiriaşii îndărătnici, n-au sesizat direct Primăria în privinţa pericolului, care, într-un final, s-a dovedit că n-a existat doar în capul lor. Lumea s-a gândit atunci că şi dialogul cu Primăria va fi tot unul cu surzii, dar alta era dacă aveau o hârtie scrisă, depusă şi înregistrată la instituţia care îţi cauzează un deranj. Atunci când se întâmplă beleaua, găseşti vreun conţopist căruia să i-o îndeşi pe gât că l-ai sesizat, iar el nu s-a obosit să controleze ce i-ai reclamat.
De mai bine de un an, o comisie de mare angajament a Primăriei şi Consiliului Local a fost însărcinată să verifice tot ce ţine de locuinţele statului. Aşa cum este şi cea din Vişoi, ocupată de chiriaşii care au generat incendiul de la sfârşitul săptămânii trecute. Într-un an, forţele unite ale Executivului şi Legislativului n-au fost în stare să dea gata situaţia apartamentelor, garsonierelor, dar şi a chiriaşilor, dintre care mulţi n-au ce să mai caute în spaţiile Primăriei. După un an, în care au cerut prelungirea termenului iniţial pentru finalizarea acţiunii, nu avem un rezultat oficial al verificărilor: cum se prezintă spaţiile locative, ce au ăia în ele, ce fac ăia în ele, ce venituri au ocupanţii. Muncesc, nu muncesc, plătesc apa, gunoiul… măcar ce interesează Primăria. Nimic. Pauză totală. Chiar nu înţelegem ce sarcini îi copleşesc pe funcţionarii de la Social, care au nişte salarii atractive, de nu reuşesc să facă ordine măcar în domeniul locuinţelor Primăriei, din care o grămadă de inşi ar trebui evacuaţi. Pentru că nu le merită. Fac anchete sociale. Anchetele lor sociale relevă faptul că familia verificată este aptă să crească un copil, dacă nu stă sub pod şi dacă primeşte pomană de la vecini un blid cu mâncare. Nu contează că ăia se omoară în casă, se bat ca la balamuc, se înjură cu vorbe pe care ţi-e ruşine să le auzi ca adult, darămite pentru un copil cu viitorul distrus de familii inconştiente, găsite în regulă la ancheta socială.
Or dacă ei tratează cu o astfel de superficialitate dureroasă situaţiile dramatice ale unor copii, cauzatoare de infarct colegilor norvegieni, care îţi saltă odrasla numai dacă te-ai uitat urât la ea, ce pretenţii să avem să verifice cum fac ăia focul în casă! Cei care au cauzat incendiul de vinerea trecută au şi găsit repede vinovatul de soarta lor de două parale: Primăria, că nu le bagă centrală termică în apartament! „Şi cu ce-o să plătiţi factura la gaz, când, într-o lună de iarnă, sare de 300-400 de lei, fără să te lăfăieşti în căldură? Că n-aveţi niciunul serviciu!”, i-am întrebat, în timp ce şeful pompierilor completa procesele verbale cu pagubele pricinuite de ei. La care s-a lăsat tăcerea, deşi mare mirare că nu le-a scăpat să le-o plătească tot Primăria. Pentru că ei nu pot, nu vor şi nu trebuie să facă nimic. Şi au, nene, un repertoriu doldora de motive ca să nu facă nimic. Cică niciun patron din oraş – dintre cei care dau anunţuri cu anii pe la noi în ziar – nu vrea să-i angajeze nici ca muncitori necalificaţi, că n-au şcoală decât cel mult primară. Iar patronul – mint ăştia cu neruşinare – le cer diploma înainte să-i pună să sape şanţuri. Cât despre şcoala asta care se face la „A doua şansă”… o fi pentru cei răbdători cu buchea. Nu cu sticla.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!