Pe 27 septembrie 2018, Guvernul a hotărât declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul suplimentar, care face parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional: „Modernizare DN 73 Piteşti – Câmpulung – Braşov, km 13+800 – km 42+850; km 54+050 – km 128+250”.
În baza Constituţiei României, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, şi având în vedere Hotărârea Guvernului din 2008, prin care s-au aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului menţionat, Guvernul a adoptat o altă hotărâre, prin care s-a aprobat amplasamentul suplimentar al lucrării, declanşarea procedurilor de expropriere şi lista imobilelor supuse exproprierii. În ceea ce priveşte declanşarea procedurilor de expropriere, expropriator este Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA. Prin hotărârea adoptată joia trecută, s-a aprobat lista cuprinzând imobilele supuse exproprierii, situate pe raza localităţilor: Dârmăneşti, Ţiţeşti, Stâlpeni, Mihăeşti, Schitu Goleşti, Câmpulung, Lereşti, Valea Mare Pravăţ, Dragoslavele, Rucăr, Dâmbovicioara, din judeţul Argeş, Fundata, Moieciu, Bran, Zărneşti, Râşnov, Cristian, din judeţul Braşov. Proprietarii sau deţinătorii acestor imobile, precum şi sumele aferente despăgubirilor sunt menţionate într-o anexă a hotărârii.
Sumele individuale estimate de către expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată, sunt în cuantum de 91.555.590 lei şi sunt alocate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor. Sumele individuale se virează de către Ministerul Transporturilor, în termen de 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, la dispoziţia proprietarilor de imobile din localităţile menţionate, în vederea efectuării despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condiţiile legii.