12.4 C
Campulung Muscel
01/11/2024

Primul P.U.G. în comuna condusă de Nicolae Tarbă de când Bughea de Sus s-a despărţit de Albeştii de Muscel

Documentul de căpătâi al comunei Bughea de Sus, Planul Urbanistic General, este în execuţie şi în această localitate musceleană. „Domnul inspector responsabil de Urbanism a fost contactat, are deja un memoriu făcut, pe care i-am sugerat să-l ia, căci poate avem o discuţie în Consiliul Local. Sperăm că, dacă nu în acest an, anul viitor să se finalizeze.”, era încrezător primarul Nicolae Tarbă. O parte dintre lucrările P.U.G.-ului s-au derulat, dar, la un moment dat, a apărut o sincopă în desfăşurarea procedurii, din cauza unor neconcordanţe privind teritoriul între Bughea de Sus şi Câmpulung. „Este vorba despre o stradă, strada Trufăşeşti. Până la urma urmei, şerpuirea respectivă o trag pe teritoriul nostru, căci depăşeşte un metru. Am luat această hotărâre, pentru că suntem limitrofi Câmpulungului. Nu ne deranjează, ca administraţie, căci avem sprijinul, dar Obştea Moşnenilor, care… cred că nici nu vor să judece, dar e treaba lor, până la urmă. Acea stradă aşa a fost dintotdeauna. Cred că ei, când au făcut intabularea, au făcut-o tendenţios, ca să nu spun mai mult. Poate că strada Trufăşeşti trece cu o jumătate de metru, până la un metru, dar am posibilitatea s-o reprofilez către domeniul nostru.”, spunea primarul Tarbă, îngrijorat că ar putea sta pe loc P.U.G.-ul, din cauza acestor neînţelegeri cu Obştea. 

Planul Urbanistic General se conturează cu destul de multe şi importante modificări. De pildă, zona de Nord, populată de comunitatea de rudari, este extravilanul localităţii, dar, apărând tot felul de construcţii, îşi va schimba încadrarea. „Unii au înregistrări, alţii n-au înregistrări şi, atunci, trebuie să extindem. O să fim un pic mai duri.”, anunţa primarul Tarbă, deoarece n-au fost afectate numai zone de fâneaţă din extravilan, ci se pare că au fost şi zone prinse în documentele Primăriei ca păduri. „Vor trebui multe acte normative şi documente de transfer. Sunt zone, cum este cea de lângă domnul Luci Ţicu, la „Casa Bella”. El doreşte şi, de fapt, chiar acolo unde este „Casa Bella”, o mică zonă este de extravilan şi trebuie să mărim şi acolo intravilanul. Am avut o solicitare de la nepoata şi ginerele profesorului Lolev, care au fost cândva proprietarii Băilor şi ai unei suprafeţe de opt hectare. Şi au zis că bine ar fi să prindem ce este limitrof Băilor tot în intravilan, pentru că acum figurează ca fâneaţă. Nicio problemă! Am dat dispoziţia să se ţină cont de aceasta şi de altă zonă, care n-au fost prinse şi pe care le putem prinde. Şi din punct de vedere financiar, în momentul de faţă, între impozitarea pe intravilan şi cea pe extravilan sunt diferenţe foarte mici. Numai dacă, pe zona de intravilan sunt segmente de „curţi-construcţii”, este mai mult. Dar ca teren, indiferent cum se numeşte el, agricol, pomicol, etc., nu este mare diferenţă de impozitare. Deci n-ar fi o problemă deosebită.”, relata primarul Nicolae Tarbă despre schimbările vizate prin viitorul P.U.G., produse ca urmare a solicitărilor cetăţenilor, împiedicaţi în prezent să construiască de regimul extravilan al anumitor teritorii. 

„Sunt intenţii de acest fel pe Bughiţa – Albeşti. În acea zonă au mai fost discuţii cu vreo doi domni care au pensiuni acolo, să încercăm să extindem. Şi este un lucru mare dacă ar putea să extindă acea parte.”, a mai precizat acesta. Comuna Bughea de Sus n-a avut niciodată un Plan Urbanistic General, fiind realizat acum pentru prima dată de când s-a produs ruptura de Albeştii de Muscel. „Noi funcţionăm pe P.U.G.-ul comunei Albeştii de Muscel. S-a încercat şi pe vremea domnului primar Pepenel, dar a rămas într-un anumit stadiu. Atunci, nu era semnătura Câmpulungului de niciun fel. Domnul Pepenel a insistat foarte mult că zona Gruiului este a Bughii, dar n-a putut s-o documenteze. Este o problemă în a arăta sau a spune fără un document în spate. Când s-a format Obştea Moşnenilor Câmpulungeni, ei au fost, de fapt, marea majoritate a bughenilor. Este adevărat că, până în 1967, undeva „La Ceas”, era proprietatea Bughea de Sus, toată zona, inclusiv cea de blocuri, pe partea stângă, şi Melana, toată partea până la troiţă, zona din dreapta, era tot către Bughea. Bughea avea o suprafaţă foarte mare, care s-a cedat printr-un act normativ. Nu mai putem să luăm ce a fost atunci. A fost un act foarte bine determinat, când s-a făcut CFS-ul, şi s-a produs toată această modificare. După venirea mea, am semnat cu fostul primar Călin Andrei grăniţuirea aşa cum este. Am dat explicaţia cu această stradă, singura eroare, să-i spunem, că nu s-au dat punctele GPS. Dar ca limitări şi toate celelalte probleme, poate din grosimea respectivă, raportată la scara care a fost, asta este diferenţa. Dar, în această chestiune, unii vor să fie mai nu ştiu cum decât alţii.”, a încheiat acesta.   

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!