S-au spus lucruri interesante la dezbaterea publică de săptămâna trecută, organizată de arhitecţii bucureşteni care lucrează Planul Urbanistic General al Câmpulungului, interesaţi să afle ce vor locuitorii de la oraşul lor. Aveau ocazia să le afle şi consilierii municipali, dacă participau. Şi n-au participat, din cauză că n-au fost invitaţi ca la nuntă, cu ţidula în plic, deşi mulţi, avem convingerea, ştiau de eveniment, la cât timp pierd pe la Primărie. Sigur îi vom auzi, după consumarea acţiunii, că ei n-au avut habar, mai cu seamă că, astăzi, este şedinţă de Consiliu, deci, au ocazia să-i scoată ochii lui Ţâroiu pe acest subiect.
Este adevărat, multe dintre dorinţele expuse, inclusiv ale primarului, par subiecte de producţii SF, dacă ne gândim la halul în care se prezintă, în acest moment, infrastructura rutieră. Cum să îndrăzneşti să speri la parcări subterane şi supraterane, la un pasaj subteran pe toată lungimea centrului sau, mai mult, la o centură „trasă” peste dealuri, când noi n-avem trotuare şi străzi decente în cartiere! Iar acolo unde s-a turnat asfalt, se strâng lacuri, nu bălţi, din cauza lucrului în bătaie de joc, fără posibilitate de scurgere a apelor ploilor! Tabloul lacustru din faţa redacţiei noastre ne ţine la distanţă de pasajul şi centura lui Ţâroiu, pe care nu le va face nici el, nu le vor face nici cei de după el, judecând după calitatea celor rămaşi la Câmpulung. Şi nu doar infrastructura rutieră, la care este de lucru câteva mandate bune de acum înainte, suferă teribil, ci şi cea de utilităţi. Remarcând că vorbitorii, în special Executivul, s-au ferit să abordeze chestiunea reţelelor de apă şi canalizare, Stelian Ion a avut intenţia de a o invita să ia cuvântul pe Melania Voinescu, măcar pentru a le împărtăşi aprecierile sale legate de costuri.
Cea către care s-a îndreptat privirea omului de afaceri a evitat să amplifice uşoara tensiune creată prin apariţia, la un moment dat, a două „curente”, unul pro-industrie, din care să decurgă dezvoltarea turistică, altul pro-turism, dar fără a închide uşile dezvoltatorilor industriali. Asta în cazul în care investitorii vor da grămadă peste Câmpulungul cel plin de liber cugetători, liber profesionişti sau „freelanceri”, care, chipurile, „muncesc” la domiciliu. Dacă cei mai mulţi dintre câmpulungenii prezenţi ca să spună cum văd ei dezvoltarea municipiului au insistat pe turism, pe tradiţie, pe reconstituirea unora dintre prăvăliile vestite ale vremii, a unora dintre atelierele de meşteşuguri, chiar a unora dintre morile de altădată, în măsura în care mai este posibil, ca să ai ce să le arăţi turiştilor, în schimb, Liviu Ţâroiu şi Stelian Ion au spus-o franc: oraşului îi trebuie industrie. Omul de afaceri, mult mai vehement decât primarul, căruia îi trebuie bani pe seama activităţii industriale ca să dezvolte turistic Câmpulungul.
Nu le împarte viziunea arhitectul Tana Lascu, cea care acordă consultanţă municipalităţii, în lipsa unui arhitect şef. Potrivit acesteia, dacă există o şansă pentru localitatea noastră, aceea este istoria „exploatată” inclusiv turistic. „Dacă eu îi neg istoria, l-am omorât.”, a căutat aceasta să-i convingă pe susţinătorii industriei că nu va veni nimeni la Câmpulung dacă acceptă pe teritoriul său o economie poluantă, oricât de mulţi bani ar aduce. Altfel spus, dacă apare un centru de poluare, lumea va fugi de Câmpulung. Recomandarea arhitectei Lascu pentru factorii decizionali a fost să adopte principiul de dezvoltare prin conservare, aplicat de oraşele italiene, franceze şi germane, un principiu care are succes şi se poartă în Europa.
Atunci, şi-a amintit Ţâroiu că a avut oportunitatea unei activităţi, şi poluante, şi profitabile pentru bugetul local, turcul cu formaldehida, orientat către o zonă cu adevărat industrială a judeţului, unde avea de toate, infrastructura necesară şi forţă de muncă. Oportunitate pe care a ratat-o nu pentru că a protestat cineva împotriva marelui dezvoltator, ci pentru că acesta n-a găsit aici ce-i trebuia. Şi dacă ne amintim bine, turcul de el s-a plâns în primul rând, că n-a fost primit bine la Primărie. În momentul în care arhitecta Lascu vorbea despre greşeala care s-ar face dacă s-ar primi un poluator în oraş, primarul nu şi-a putut reţine o ironie: „Pleacă de la noi şi le fac la alţii, care sunt mai „fraieri” decât noi.” Ca să combată teoria conservării sugerată de specialista în Arhitectură, care oferă servicii Primăriei, Liviu Ţâroiu spunea că peste tot, pe unde a umblat la viaţa lui, în aşezări istorice italieneşti şi franţuzeşti, există industrie cât cuprinde şi clădiri noi din sticlă. Dar dacă noi ţinem să se întoarcem la timpurile în care ne deplasam cu calul şi căruţa… a lovit primarul în sensibilitatea automobiliştilor din târg, ăia care, de ruşine să nu-i vadă cunoscuţii mergând pe jos, sunt în stare să intre în magazin cu maşina.
Au existat, aşadar, încrucişări de opinii şi între arhitecţi şi câmpulungeni, între câmpulungeni şi primar, dar şi între primar şi specialiştii care, oricum, vor face ce doreşte primarul. Dacă ne este permis un umil punct de vedere: Câmpulung nu va fi nici turistic, nici industrial. De ce nu va fi turistic, este lesne de înţeles. Mult din ce avea specific s-a distrus, iar ce a rămas s-a pierdut între vulgarul de care suferă câmpulungeanul grandoman. Iar din celălalt punct de vedere, adică să ajungă vreodată la performanţe industriale, nu se va întâmpla cu forţa de muncă locală. Muscelenii, odată ce au dat de salarii bune şi altă viaţă în Occident, nu se vor mai întoarce acasă, căci n-au de ce. Oricât de bine le-ar merge firmelor noastre, nu vor plăti niciodată lefuri apropiate celor din afară. Prin urmare, e discutabilă şi treaba cu industria, în condiţiile în care n-ai personal cu care să faci producţie.