În decembrie, anul trecut, când Consiliul Local ne-a impus obligaţia achitării taxei de salubritate la Primărie, directorul economic Violeta Iarca a admis posibilitatea modificării regulamentului care guvernează această activitate, în funcţie de cazurile speciale ivite pe parcursul colectării contravalorii serviciului de gunoi. Cazuri speciale, particulare, în care să se regăsească mai mulţi cetăţeni, astfel încât să genereze reguli noi pentru o anumită categorie socială. N-a trecut mult timp şi s-a adeverit ceea ce şefa Economicului a anticipat că se va întâmpla în timpul derulării unei experienţe noi pentru Primărie: apariţia unor situaţii care nu că le-au scăpat atunci când au conceput regulamentul în baza căruia ni se percepe taxa, dar n-au fost prevăzute, întrucât nu funcţionarii acestei instituţii s-au ocupat de contractele pentru utilităţi. La şedinţa de miercuri după amiază, s-a prezentat un cetăţean mărunt de statură, care de-abia se vedea din spatele primarului aşezat la masă, care a făcut un apel la bunul simţ al aleşilor, de a cântări postura nefericită, cu iz de injusteţe, în care a fost pus, prin calcularea taxei de gunoi pentru fiecare membru al familiei sale numeroase, compuse majoritar din copii de vârstă mică. Cinci la număr, dintre care cel mai răsărit are 13 ani, iar mezinul, cinci.
Câmpulungeanul locuieşte într-o gospodărie situată pe Calea Pietroasă şi, după cum povestea, el şi soţia cu greu întreţin o casă cu şapte guri de hrănit la masă. Omul a mărturisit că face economii drastice şi că separă gunoiul, tocmai pentru a scoate un bănuţ pe seama colectării selective a resturilor. De aceea, sortând şi predând la centrele de primire a materialelor reciclabile, gunoiul ridicat de Financiar Urban se strânge într-o cantitate suficientă să umple o pubelă la intervale lungi, de o lună, chiar două. Iar un milion, în banii vechi, de pubelă, este prea mult pentru doi părinţi fără serviciu, cu cinci copii, aşa cum s-a exprimat petentul, venit nu cu miorlăiala, cum fac, de obicei, milogii Primăriei, majoritatea nişte trântori cu băutura în nas, ci cu o decenţă demnă de respectul ascultătorilor.
Probabil că unii dintre cei care îşi apleacă ochii peste aceste rânduri ar cădea în păcatul de a-l învinovăţi pe tânărul tată pentru greutatea pe care şi-a creat-o singur: să plătească, dacă a fost prost şi a declarat şapte inşi la gunoi! Altfel spus, cinstea costă, lucru pe care l-au evitat masiv un puhoi de câmpulungeni, minţind cu neruşinare la completarea declaraţiilor de gunoi. Credeţi că cei de la Primărie nu sunt conştienţi de „decimarea” din pix a familiilor din care au dispărut copiii şi părinţii declaranţilor cu care împart acelaşi acoperiş?! Şi au înşelat cu nesimţire instituţia statului nu sărăntoci, despre care zici că n-au ce să arunce la gunoi, de vreme ce abia dacă au ce băga în burtă, ci persoane cu slujbe bune, bine plătite, cărora nu le-a fost jenă să-şi înjumătăţească pe hârtie numărul locatarilor de la acelaşi domiciliu. Funcţionarii sunt conştienţi de frauda cu tendinţe de generalizare, dar, atâta timp cât target-ul convenit cu Financiar Urban, 22.500 de plătitori, a fost sau este pe cale să fie atins, n-au de ce să piardă timpul cu anchete, ca să-i depisteze pe autorii falsurilor în declaraţii.
La sfârşitul lunii ianuarie, când a auzit că este musai să ne declarăm la Primăria pregătită cu „hârţogăria” noului bir – şi, totuşi, vechi, fiind plata gunoiului efectuată la Edilul -, stâlpul familiei din Calea Pietroasă a venit într-un suflet la noii perceptori, ca să le explice că punerea la plată a şapte suflete va nimici bugetul casei, şi aşa firav. Petentul n-a cerut să nu plătească deloc, ci să i se calculeze valoarea raportată la dificultatea cazului social, stabilit, de altfel, şi de un control întreprins acasă la acesta.
Umblând din birou în birou, tot mai descurajat pe măsură ce bătea de la o uşă la alta, a nimerit la milosul secretar Ghinea, tatăl răniţilor din târg, care l-a învăţat calea cea mai simplă şi mai sigură de a scăpa de împovărătoarea taxă, cu care, în loc s-o dea la gunoi, mai bine pune ceva pe masă copiilor. Declară mai puţini, doi-trei, nu şapte!, l-a sfătuit secretarul. Adică dacă ăia cu bani au avut atâta neobrăzare să fenteze statul, de ce n-ar face-o şi aceşti sărmani, oameni tineri, care au recunoscut în faţa Consiliului, cu o sinceritate care îţi răscolea sufletul, că trăiesc greu, economisind cât de mult se poate. Capul familiei nici n-a vrut să audă propunerea secretarului. De ce? Pentru că aparţine unei confesiuni religioase, care crede cu străşnicie, cu inima şi conştiinţa de om cu adevărat pocăit în învăţămintele şi poruncile respectivului cult. Iar una dintre poruncile sfinte le cere credincioşilor să nu mintă. Aşa cum şi nouă, majoritarilor, religia ne cere acelaşi lucru, dar cât preţ pune pe cuvântul din cartea sfântă ortodoxul, care se crede mai presus de „pocăiţi”, s-a văzut până şi în îndeplinirea procedurii de declarare la gunoi. Tânărul din Calea Pietroasă, cu frică şi ruşine de Dumnezeu, care unul e, şi pentru el, şi pentru restul, s-a „spovedit” slujbaşilor Primăriei că sunt şapte într-o casă şi a căutat să obţină clemenţa aleşilor tot corect, adresându-se serviciilor de resort din instituţie şi primarului, care l-au ghidat către Consiliul Local, deţinătorul competenţei de a modifica regulamentul pentru familiile modeste. În afară de acesta, povestea Ghinea, au venit în audienţă unul cu nouă copii, altul cu unsprezece copii, declaraţi şi, pe cale de consecinţă, taxaţi. Păi, nu iau salariu ori ajutor social cât au de dat la gunoi. Dar graţie acestui cetăţean onest, care, dacă nu era împins de la spate de primar şi directoarea de la Venituri, n-ar fi îndrăznit să apară în faţa consilierilor cu cererea sa, se pregăteşte un proiect de hotărâre, prin care copiii vor fi puşi la plata gunoiului de la o anumită vârstă, rămânând de stabilit ce vârstă.