Planul de management, pe care Fundaţia „Conservation Carpathia” îl va elabora pentru aria protejată Râul Târgului – Argeşel – Râuşor, nu înseamnă restricţii pentru proprietarii de suprafeţe incluse de Ministerul Mediului în situl Natura 2000 privitor la zona Muscel. De reţinut că oficialii statului au stabilit siturile Natura 2000, nu „Carpathia” şi-a ales ce administrează în partea de Nord a judeţului Muscel. La şedinţa ţinută în urmă cu o săptămână şi jumătate, la Primăria Lereşti, directorul tehnic al fundaţiei, Mihai Zotta, a explicat cum a decurs procedura. Asta ca să-i răspundă unuia dintre membrii familiei Negulici, posesoare de pădure la Pecineagu, care a acuzat fundaţia, proprietară în vecinătate, că, prin extinderea sitului, i-a afectat proprietatea, limitându-i posibilităţile de intervenţie asupra ei. Fără să-i consulte şi pe ei şi pe toţi proprietarii din sit, care au interes fie să păşuneze oile, fie să vâneze sau să construiască o pârtie de schi în împrejurimile Lereştiului. Însă nu fundaţia a delimitat ariile protejate, ci Ministerul Mediului, care, ulterior, a organizat licitaţii publice pentru stabilirea custozilor fiecărui sit. „Carpathia” şi alte organizaţii concurente s-au prezentat la licitaţia pentru încredinţarea contractului de administrare, iar finalitatea se cunoaşte. „Carpathia”, devenită custode al sitului Natura 2000 Râul Târgului – Argeşel – Râuşor, se află în etapa elaborării planului de management, care stabileşte un cadru în care se desfăşoară activităţile în aria protejată. În afara acestuia, F.C.C. a câştigat şi licitaţia pentru situl Natura 2000 Leaota.
„Aşa cum oile au nevoie de teren, aşa au şi capra neagră, şi restul animalelor sălbatice, ca să se poată menţine pe anumite suprafeţe”
Potrivit lui Daniel Bucur, specialist în Arii Protejate şi managerul proiectului cu finanţare europeană, planul de management va conţine şi un regulament cu măsuri de conservare pentru speciile şi habitatele importante din sit. „Planul de management nu înseamnă restricţii. Siturile Natura 2000 sunt mult mai permisive decât parcurile naţionale, de exemplu, unde există aşa-zisele zone de protecţie integrală, în care nu ai voie să desfăşori activităţi extractive. În situl Natura 2000, dacă sunt proprietar de pădure, trebuie să respect amenajamentul silvic. Dacă am o păşune, păşunez cu încărcătura de animale acceptată.”, a precizat Bucur.
În acest punct al dialogului, unul dintre invitaţii la dezbaterea de la Primăria Lereşti a lansat ipoteza inspirată dintr-o îngrijorare a crescătorilor de animale, că s-ar urmări să fie scoase oile de la munte. Adică dacă s-a întâmplat într-un loc – şi s-a întâmplat cu titlu excepţional, pentru protecţia habitatului -, nu este exclus să se interzică intrarea turmelor pe suprafeţele din sit. Un scenariu pe care directorul tehnic Mihai Zotta l-a dezminţit, de vreme ce el nu se produce nici în parcurile naţionale. Iar acolo unde s-a întâmplat, pe păşunea de la Comisu şi în alte două-trei situaţii particulare, recunoscute de reprezentantul „Carpathia”, proprietar este fundaţia, care, pe teritoriile sale, stabileşte propriile reguli, aidoma oricărui stăpânitor cu drepturi depline. Păşunea de la Comisu, un caz ştiut, amintit de Edmond Negulici, care a invocat şi incidentul incendierii unei stâne, ai cărui autori nu se cunosc, este unul real, dar fără legătură cu situl Râul Târgului – Argeşel – Râuşor.
În zona cu pricina, familia Negulici stăpâneşte 50 hectare de pădure, învecinându-se cu Fundaţia „Conservation Carpathia”, care a decis să realizeze, pe proprietatea sa, o zonă de protecţie pentru animalele sălbatice. „Dar nu este legată de reţeaua Natura 2000, este strict decizia proprietarului de teren. Cu sprijinul Primăriei, am construit două observatoare.”, a precizat Mihai Zotta. „S-au scos oile de acolo.”, a reclamat reprezentantul familiei Negulici, afirmaţie confirmată de directorul fundaţiei, cu precizarea că măsura a privit doar proprietatea „Carpathia”.
O altă vorbă care circulă printre oieri este că se încearcă ceva asemănător şi la Lereşti. „Pe Râul Târgului avem deja trei contracte de arendă pentru păşunile pe care le deţine Fundaţia „Conservation Carpathia” şi sănătate şi natură. Nu este vorba despre interzicerea păşunatului pe păşunile pe care le deţine Fundaţia „Conservation Carpathia”.”, a continuat Daniel Bucur schimbul de replici cu Edmond Negulici, care a atins o sensibilitate a musceleanului, cioban din vechime, care, an de an, urcă oile la munte. Şi în decursul atâtor secole de transhumanţă a existat un echilibru între îndeletnicirea oierilor şi sălbăticiunile naturii. Echilibru care – nu s-a recunoscut public la întrunirea de la care relatăm – a fost dat peste cap nu de prezenţa fundaţiei de protecţie a mediului în zonă, ci de distrugerea habitatului urşilor, învăţaţi să-şi caute hrana în sat.
„Punctual, în zonele în care fundaţia, pe anumite proprietăţi ale sale, a decis acest lucru, a făcut-o în calitate de proprietar de teren şi nu în calitate de administrator de sit. Pentru că aşa cum oile au nevoie de teren, aşa au şi capra neagră, şi restul animalelor sălbatice, ca să se poată menţine pe anumite suprafeţe. Dacă vorbim despre proporţia întregilor suprafeţe de păşuni, cât reprezintă astfel de suprafeţe, proporţia este foarte mică.”, a adăugat Mihai Zotta.
În situl Argeşel nu se doreşte ca zona alpină, la fel ca pădurea, să se constituie zonă de protecţie
Alt vorbitor în numele deţinătorilor de turme a precizat că păşunea nu se regenerează lăsând-o sălbatică un an, doi, trei, zece. Iar în zonele în care nu se intervine, poiana devine pădure. „Posibil că da, a admis Mihai Zotta. Dar peste tot în lume există un procent care, deocamdată, este considerat foarte mic, de suprafeţe, în care natura trebuie să-şi urmeze cursul natural, pentru a constitui obiect de cercetare a evoluţiei lor în mod natural. Nu putem să facem intervenţii antropice chiar peste tot.” În nişte fotografii vechi, datând din 1880-1890, se vede că în toată zona Munţilor Făgăraş, inclusiv zona Rucăr – Câmpulung, jnepenişurile ocupau suprafeţe mult mai mari. „O parte dintre aceste păşuni au fost create artificial. Unele, într-adevăr, sunt dincolo de limita pădurii, dar, în mare parte, au fost jnepenişuri şi ienupăr şi ele au fost create şi întreţinute de crescătorii de animale. Zonele despre care vorbim nu sunt în situl Argeşel. Avem două-trei păşuni în situl Argeşel. În situl Argeşel nu se doreşte ca zona alpină, aşa cum nici pădurea n-o să constituie zonă de protecţie. Practic, singura reglementare în vigoare la păşuni este cea pe care o semnaţi cu A.P.I.A., care stabileşte un anumit număr de animale, ca să nu se depăşească capacitatea de suport, şi anumite lucrări de întreţinere. Singura problemă care poate să apară este în cazul în care sunt habitate de interes european. Adică nu mai este păşune şi avem o porţiune compactă, de exemplu, de ienupăr cu afin, merişor şi rododendron. Tufărişurile acestea sunt un habitat de interes comunitar, a căror distrugere, normal, nu este permisă. A.P.I.A. a promis de mult că va face o măsură activă, pe care, din păcate, n-a făcut-o încă. Dacă dintr-o suprafaţă de păşune să zicem că aveţi 80% zonă eligibilă şi 20% este constituită de acest habitat, normal nu v-o consideră eligibilă la Agromediu, pentru plăţile curente, dar au promis că vă plătesc şi bucata care este ienuperiş, din cauză că este habitat european. Ele, teoretic, nu se pot defrişa. Dacă vorbim despre jnepenişuri, ele, oricum, sunt protejate prin legislaţia silvică. Incendierea jnepenişurilor este interzisă.”, a conchis directorul tehnic de la „Conservation Carpathia”, Mihai Zotta.