2.1 C
Campulung Muscel
07/12/2024

La Maternitatea Câmpulung, Niciun copil nu s-a născut de Crăciun, dar un băieţel a venit pe lume în prima zi a Anului Nou

 

În timp ce majoritatea dintre noi am sărbătorit Crăciunul şi sosirea Noului An, multora li se spune „La mulţi ani!” din alt motiv: îşi serbează ziua de naştere.

Şampanie, tort, dulciuri, salate, brad, veselie, cam asta e atmosfera de Sărbătorile de Iarnă în majoritatea familiilor. Toată lumea celebrează Naşterea Mântuitorului şi îşi iau adio de la anul vechi şi salută sosirea unuia mai bun, mai rodnic, dar, în acest timp, multe femei însărcinate se chinuiesc să aducă pe lume copii. Medicii îşi fac meseria, iar familiile le ţin pumnii mămicilor.

În ultima săptămână a lunii decembrie 2018, la maternitatea Spitalului Municipal au venit pe lume 13 copii, 8 băieţi şi 5 fete, iar Anul Nou a fost „deschis” de un băiat.

Toţi micuţii sunt sănătoşi, la fel şi mamele lor, care au primit cel mai de preţ dar de la „Moş Crăciun”. Cei 13 micuţi s-au născut între 23 decembrie şi 31 decembrie 2018, dar niciunul în ziua de Crăciun. Pe 23 decembrie, o musceleancă a adus pe lume un băieţel. Alţi trei s-au născut pe 26 decembrie, ca pe 27 decembrie, două fete şi doi băieţi să-şi bucure familiile. Au urmat încă două fetiţe, pe 28 decembrie, ca pe 29 decembrie să vină pe lume o fată şi un băiat. Ultima zi din an a fost „încheiată” de un băiat şi tot un băiat a apărut pe lume în prima zi a lui 2019.

Despre copiii născuţi în zile de mare sărbătoare se spune că vor avea noroc şi că toată viaţa vor fi păziţi de rele.

Le urăm să crească mari şi sănătoşi!

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!