BENEFICIARI REALI
Chiar marii păcătoşi pot beneficia de harul lui Dumnezeu. De fapt, toţi păcătoşii mici sau mari sunt benefici¬ari posibili, dar nu sunt beneficiari reali ai harului decât în clipa în care primesc pentru ei harul lui Dumnezeu. Beţivul din cazul de mai sus a devenit un beneficiar real al harului. Tâlharul de pe cruce, care a făcut rugăciunea: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în împărăţia Ta!” – a fost un beneficiar real al harului, căci deşi a fost un tâlhar, a primit asigurarea că în acea zi avea să fie cu Domnul Isus în rai. Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să fie beneficiari reali ai harului 1 Timotei 2:3,4. Pentru aceasta se predică Evanghelia, dar cea mai mare greutate e ca oamenii să-şi recunoască păcătoşenia şi să dorească mântuirea. Duhul Sfânt e ca un reflector, care arată păcătosului starea sa, îl convinge de păcat, de consecinţele grozave ale păcatului şi îi arată că Hristos Domnul e singurul Mântuitor al lumii 1 Ioan 4:14. El lucrează convingerea că neprihănirea nu e prin faptele noastre, căci „toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită” Isaia 64:6, nu prin ceea ce face omul, ci prin ceea ce a făcut Domnul Filipeni 3:9. Când păcătosul îşi vede depravarea sa, că nimic bun nu locuieşte în el Romani 7:18, că el nu îşi poate spăla păcatele, că el nu se poate schimba pe sine să placă lui Dumnezeu, că vina lui e gravă fiindcă a păcătuit împotriva lui Dumnezeu, atunci strigă, ca şi David, „Ai milă de mine, Dumnezeule!” Psalmul 51:1, În lumina pe care a primit-o pe drumul Damascului, apostolul Pavel se numeşte „cel dintâi” sau “primul dintre păcătoşi” 1 Timotei 1:15. Ai avut tu o aşa convingere despre păcătoşenia ta?
CONDIŢII SPRE A PUTEA BENEFICIA DE HAR. Păcătosul, ca să poată beneficia de har, trebuie să se pocăiască şi să creadă Marcu 1:15; Faptele Apostolilor 20:21. Pocăinţă înseamnă recunoaşterea păcatului, părerea de rău sau căinţa pentru păcat, mărturisirea lui în faţa Domnului şi părăsirea lui. în alte cuvinte, pocăinţa e întoarcere la Dumnezeu. A crede înseamnă a-L lua pe Dumnezeu pe cuvânt, a te încrede în El. Prin Evanghelie, Dumnezeu îţi spune că „Fiindcă atât de mult a iubit lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” Ioan 3:16. În cuvintele „a iubit lumea”, eşti cuprins şi tu, căci şi tu faci parte din populaţia lumii. Deci, Hristos Domnul a suferit şi pentru tine. Crezând în jertfa Sa ispăşitoare, acceptând că a suferit şi pedeapsa ta, tu devii beneficiar al harului.
Credinţa mântuitoare. Cei mai mulţi păcătoşi spun că ei cred în Isus, cred că a fost răstignit pe cruce. Dar aceasta nu e credinţă mântuitoare. Aceasta e credinţă într-un fapt istoric. Cu o aşa credinţă omul trăieşte mai departe în păcat şi ajunge în iad. Dumnezeu spune că Isus a murit pentru păcatele noastre. „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” Isaia 53:5. Când eu cred că din pricina păcatelor mele a murit Hristos Domnul, eu nu mai pot trăi în păcat. Dimpotrivă, drept recunoştinţă că m-a scăpat de osânda veşnică, voi căuta să trăiesc în totul pentru El. Aceasta nu e credinţă într-un Hristos istoric, ci într-un Hristos Mântuitor personal, care S-a făcut înlocuitorul meu în moarte. Ceea ce cred însă despre Isus din Nazaret influenţează nespus viaţa mea. Evanghelistul Ioan se străduieşte să ne determine să credem că „Isus este Hristosul – Mesia, Fiul lui Dumnezeu, fiindcă o aşa credinţă ne face să avem viaţa veşnică Ioan 20:31. A crede în Isus e ceva mult mai mult decât un consimţământ intelectual faţă de unele dovezi. Credinţa în Isus determină pe omul păcătos să vină la El, să se predea Lui, ca să-i ierte păcatele şi să-i înnoiască viaţa. Astfel, dintr-un păcătos osândit la pierzare veşnică, devine mântuit şi posesorul vieţii veşnice.”
Simplitatea credinţei. Credinţa e un act simplu de consimţământ, de acceptare, dar e forţă dinamică ce ne determină la acţiuni. Omul păcătos nu avea o altă monedă prin care să-şi procure mântuirea, şi credinţa e singura monedă pe care o cere Dumnezeu, ca tu să fii beneficiar al harului, să ai în dar iertarea păcatelor, schimbarea vieţii şi asigurarea veşniciei. Când Hristos Domnul S-a arătat lui Saul pe drumul Damascului, i-a zis: „Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul neamurilor la care te trimit, ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, de sub puterea Satanei la Dumnezeu, şi să primească prin credinţa în Mine iertarea de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi” Faptele Apostolilor 26:17,18. Deci, factorul credinţei are rol determinant în primirea iertării şi a moştenirii în glorie. De obicei, oamenii ar vrea să-şi creeze ei merite. De aceea, în India unii caută să umble pe cărbuni aprinşi, alţii se supun la alte canoane, la Radna, lângă Arad, pelerini care mergeau la mănăstire urcau dealul în coate şi genunchi. Dar Dumnezeu nu cere aşa canoane, ci doar credinţa simplă în jertfa Fiului Său. Această credinţă simplă îl face pe omul păcătos să se apropie de Dumnezeu, aşa cum este. Nu să caute să se facă el mai bun, ci să se lase în mâna lui Dumnezeu să-1 facă mai bun.
(continuare în numărul viitor)
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu,
nr. 3, Câmpulung Muscel. Telefon contact: 0745.021.424