Textul din Evrei 6 stă în legătură cu alt text, din Evrei 10.26-27, care poate fi şi el înţeles greşit: „Căci, dacă păcătuim cu voia după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare sigură şi înfricoşătoare a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe potrivnici”. Putem să întrebuinţăm greşit un astfel de cuvânt şi să zdrobim de tot un suflet care totuşi ar dori să restabilească legătura cu Dumnezeu.
-Ai păcătuit cu voia?, întrebăm.
-Da, cu voia, răspunde el; am ştiut că este păcat şi totuşi l-am făcut.
-Atunci s-a terminat, nu mai este scăpare, adaugi tu, zdrobind un suflet care ar fi putut fi ridicat şi în care Dumnezeu chiar Îşi va fi început lucrarea de ridicare, pentru că i-a pus în suflet dorinţa să se ridice, i-a dat pocăinţa. Tu, ca evreu, care ai venit în legătură cu evanghelia, care ai căzut nu pe cale, ci alături de cale, lepădând ce ţi s-a dat, te întorci între cei ai tăi, mărturisind că te-ai înşelat, că Isus nu este Mesia cel adevărat, ci un Mesia fals…! În felul acesta te-ai lepădat de jertfa care a fost adusă o dată pentru totdeauna. ştii prea bine că fără vărsare de sânge nu este iertare. Ce jertfă crezi tu că mai poate aduce Dumnezeu? Când va veni Domnul Isus Hristos, nu va mai veni ca să Se aducă jertfă, ci va veni cu slavă. Dacă din pricina prigoanei pe care nu vrei s-o suporţi te lepezi de ceea ce ţi-a pus înainte Dumnezeu, nu mai poţi să fii primit, pentru că o altă jertfă în afara aceleia care a fost adusă nu se mai aduce. Atunci nu mai rămâne decât „o aşteptare sigură şi înfricoşătoare a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe potrivnici”.
Întrebarea de căpetenie este dacă un suflet care zice că a crezut este născut din nou. Îndeosebi în 1 Ioan sunt date unele semne ale naşterii din nou, dar ele nu alcătuiesc o lege, încât să poţi zice: ai asta, ai asta, gata, eşti născut din nou; n-ai asta, n-ai asta, nu eşti născut din nou. Naşterea din nou nu este ceva mecanic, ci o experienţă personală. Adâncul altui suflet, numai Domnul Dumnezeu îl cunoaşte; El cercetează inima şi rărunchii. Noi atâta putem vedea, şi încă în parte, dacă cineva umblă călăuzit de Duhul Sfânt şi stăruie în sfinţenie şi în ascultare de Dumnezeu.
Este foarte greu şi amar lucru când cineva a căzut de la credinţă. Totuşi sunt şi unii care se numesc căzuţi, dar n-au avut de unde să cadă, fiindcă n-au fost niciodată credincioşi cu adevărat.
Cineva, care se credea credincios, a fost întrebat ce mai face. „Cred că bine”, a răspuns acela, deşi era un beţiv. Atunci i s-a spus: „Până acolo ai ajuns, încât să nu-ţi mai dai seama că beţivii nu intră în împărăţia lui Dumnezeu?”. Altfel răspunde însă unul care a gustat şi a văzut că bun este Domnul. Dacă îl întrebi: „Ce mai faci?”, îţi răspunde: „Rău fac, nu mai pot!”. Atunci poţi să-i spui: „Vino iar la Domnul Isus!”, şi îţi va răspunde: „Am să vin, că nu mai pot altfel!”. Dumnezeu a început în noi o bună lucrare şi tot El o va duce la bun sfârşit. El lucrează în noi dorinţa şi tot El vine cu înfăptuirea. Este nevoie de naşterea din nou, fără de care nici nu se poate vorbi de un cuvânt ca acesta. Dacă cineva n-a trăit naşterea din nou, nici nu va merge prea mult pe cale. Ar putea să se înşele singur şi să-i înşele un timp şi pe cei credincioşi, că ar fi şi el credincios; dar mai târziu se va descoperi. Dorim ca adunarea lui Dumnezeu să fie bob şi bob. Sunt însă unii care se silesc să se strecoare în adunare şi deseori ne lăsăm şi noi înduplecaţi sau ne înşelăm în privinţa lor, pentru că adâncul fiecăruia nu-l putem pătrunde. Dar mai curând sau mai târziu se va da pe faţă fiecare. Cine n-are naşterea din nou se va îngrozi când va vedea că s-a amăgit într-un lucru aşa de însemnat. Dar fără naşterea din nou nu se poate vorbi de o asemănare cu chipul Domnului Hristos. Dacă o are cineva, lucrarea s-a început şi se va continua şi vom creşte în toate privinţele. Dacă cineva n-o are, se va îmbunătăţi, dar nu va merge mult; va rămâne înăuntrul lui tot ceea ce este el în firea pământească. Prin naşterea din nou căpătăm însă o fire nouă, o inimă nouă şi avem Duhul Sfânt locuind în noi ca într-un templu. şi fără Duhul Sfânt nu se poate vorbi de o viaţă trăită aşa cum a trăit-o Domnul Isus. El este puterea noastră, El este Mângâietorul nostru, El este Îndrumătorul şi Călăuzitorul nostru. Unui credincios sau altuia i se poate pune întrebarea: „Unde ţi-ai pierdut puterea, de nu mai eşti cel ce ai fost?”. Sunt persoane care spun: „Când m-am întors la Dumnezeu aveam atâta pace şi bucurie, încât puteam să spun cu siguranţă ce nădejde am. Acum însă nu mai am această siguranţă”. Nu mai este râvna de odinioară, nu mai este îndrăzneala, nu mai este pacea, nu mai este bucuria de altădată.
Există lucruri prin care creştinul poate să-şi piardă puterea. Trebuie să te cercetezi pe tine însuţi, ca să vezi de unde ai început să cazi şi să-ţi pierzi puterea… Poate L-ai întristat pe Duhul Sfânt… Poate că mediul în care trăieşti este unul foarte uşuratic… Poate că ai neglijat citirea Bibliei, rugăciunea, legătura frăţească. Poate că au venit peste tine necazuri şi greutăţi; în felul acesta ţi-ai pierdut puterea. Ce vei face acum? În Apocalipsa 2.5, Domnul Isus spune: „Adu-ţi aminte de unde ai căzut”. Vezi de unde a început căderea. şi mai adu-ţi aminte că Domnul nu oboseşte iertând. Dumnezeu le dă har celor ce se încred în El şi, chiar dacă ei şi-au pierdut puterea, El poate să le-o dea iarăşi. Trebuie doar ca ei să pună totul în rânduială înaintea Lui.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel