Sună a titlu de film inspirat din trilogia „Ardelenii”, numai că, în loc de petrol, aur, dolari şi ardeleni, acţiunea câmpulungeană conţine apă, tot un fel de petrol sau o mină de aur pentru cei care fac bani din exploatarea reţelelor, banii de la Ministerul Dezvoltării şi muscelenii uniţi cu constănţenii. Ehei, pe când ne văitam că murim de plictiseală într-un Câmpulung anost, zgâlţâit fonic de nunţile ursăreşti din cartierele corcite, sinonime cu iadul revărsat pe faţa pământului, au făcut glas angajaţii Edilului. Târzior, mon cher, căci se cam împlineşte anul de la primele intenţii declarate oficial ale autorităţilor de a face o treabă (curată, necurată, habar nu avem cum va fi şi ce-o ieşi, dacă o ieşi ceva) cu o puternică asociaţie de dezvoltare intercomunitară constănţeană, care şi-a înfiinţat un operator al ei. Raja, care evident că va opera şi pe teritoriul Câmpulungului, odată ce municipiul va fi acceptat ca membru. Şi va fi acceptat, căci a scăpat de privatul Văsâi, căruia mai are să-i vireze banii şi să-l pupe la despărţire. În săptămâna în care aleşii noştri se întruneau ca să aprobe încheierea socotelilor, prin plata preţului cerut de afacerist şi acceptat de cumpărătorii grijulii să nu-şi supere partenerul rămas cu gunoiul în Câmpulung, o ţidulă semnată de angajaţii Edilului, grupaţi în două sindicate, se împrăştia, sub forma unei scrisori deschise, pe la redacţiile din târg. Destinatarii mesajului axat pe răzgândirea autorităţilor în privinţa primirii Raja în Câmpulung – care şi-a arătat forţa, prin specialiştii, echipele şi utilajele dislocate la avaria din martie 2015, în faţa căreia Edilul, cu dotarea sa, a capitulat lamentabil – erau conducerile locală şi judeţeană.
Cine sau ce e dincolo de potenţa financiară a constănţenilor… Ironic, administraţia câmpulungeană, obişnuită să fie tratată cu flit la alocările de fonduri, a şocat comunitatea locală, reuşind s-o „convingă” pe doamna ministru Sevil Shhaideh să accepte să finanţeze două mari proiecte ale municipiului. Să nu trecem uşor peste succesul lui Liviu Ţâroiu – deşi ne îndoim amarnic că succesul este al lui -, care, nu cu mult timp în urmă, a anunţat victoria municipalităţii la Ministerul Dezvoltării: prin P.N.D.L. vor fi alocate 4,3 milioane de lei pentru un tronson al conductei de aducţiune a apei brute şi 12,5 milioane de lei pentru Linia Apei a Staţiei de Epurare. Nişte sume frumuşele, 43 de miliarde, respectiv 125 de miliarde, în lei vechi, pe care nu ne-am imaginat că municipiul va fi în stare să le obţină, cu toată generozitatea acestui program. Pretextul aducerii Raja în Câmpulung sunt investiţiile pe care Primăria şi Consiliul Local n-au fost capabile nici măcar să le gândească, darămite să le înfăptuiască. Deci, modernizarea reţelelor de apă şi canalizare, precum şi a staţiilor aferente, va fi treaba Raja. La Raja a lucrat până mai ieri, după cum aflăm din declaraţia de avere a doamnei vicepremier Sevil Shhaideh, şefa ministerului care a aprobat recentul sprijin financiar despre care vorbeam, soţul acesteia, Akram Shhaideh. Calitatea de salariat la Raja este menţionată şi de acesta în prima declaraţie de avere, dată după numirea sa în funcţia de director al cabinetului secretarilor de stat din Ministerul Agriculturii. Şi-atunci, al cui succes a fost câştigarea finanţării de la minister?
Revenind la salariaţii Edilului, pentru care s-a zis cu liniştea, a nu se înţelege că dorim sau încurajăm vociferări care, de la depărtare, de la foarte mare depărtare, aduc cumva cu începutul anilor ’90, când Ţiriac şi Mercedes erau scoşi în huiduieli din curtea lui ARO. Poate că n-a fost cea mai inspirată comparaţie, oamenii limitându-şi împotrivirea la o petiţie cuminţică, dar, în linii mari, există asemănări. Şi aşa, repetăm, se produc cu întârziere, căci ai noştri sigur nu vor da înapoi în faţa omului de afaceri, căruia i-au promis că-l scapă de acţiuni. Asemănarea constă în faptul că un operator redutabil vrea să intre pe o „piaţă” pe care operează o surată modestă, administrator al unei catastrofe de sistem de utilităţi. O ruină, care, se pare, pe angajaţii Edilului, semnatari ai petiţiei, nu-i deranjează, că doar n-a murit nimeni când a stat fără apă câteva zile la rând. Sau când se ia apa frecvent, cu orele, avariile făcând parte din „meniul zilei”. Aşadar, simţind apropierea laţului de gât, personalul Edilului a ripostat, deocamdată, în scris, către autorităţi, reacţia lui fiind justificată. Sunt la mijloc drepturile lor, chiar locurile de muncă, deoarece intrarea Raja în Câmpulung nu se va face fără sacrificii. Va avea un cost, căci, în toată lumea civilizată, dezvoltarea cere un preţ: concedieri şi facturi mai mari la apă şi canalizare, fiindcă firma nu vine pentru acte de caritate.
Timida manifestare a oamenilor, care au pus trei vorbe potolite pe hârtie, este de înţeles. Au lucrat o viaţă la stat şi, în caz că li se strânge mâna prieteneşte, pe motiv că nu corespund noii atmosfere de lucru, nu s-ar duce nici morţi în privat. Le cunosc emoţiile, căci au trecut prin ele acum şapte ani, colegii de la Pieţe, cealaltă societate a Consiliului Local, al cărei personal, 22 de „bucăţi” la acel moment, care trăgea în jos organigrama Primăriei, a fost salvat de la disponibilizare prin transformarea serviciului public în SRL. În cazul Edilului, revolta făcută publică a căpătat greutatea semnăturilor a 119 oameni, care se apără invocând contractul de concesiune a reţelelor, din 2000, prelungit în 2015 până în 2022, contractele cu localităţile muscelene din jur, preţurile mici practicate de Edilul, drepturile lor din Contractul Colectiv de Muncă, mai avantajoase decât cele din CCM al Raja, şi Ordonanţa 28 – adică programul Ministerului Dezvoltării – din care poate fi finanţată modernizarea infrastructurii de utilităţi. În esenţă, salariaţii cer dezbatere publică şi referendum, care, anticipăm, vor fi un eşec, în caz că vor fi organizate.
Privind din exterior, frământările din sânul Edilului – normale, de altfel, şi de aşteptat să se întâmple mai devreme, de când şefii de la Raja au condiţionat menţinerea personalului de îndeplinirea criteriilor de performanţă, condiţie pe care o vor pica cu brio foarte mulţi – ne poartă înapoi în timp, la gândirea directorilor de întreprinderi comuniste, aplicată încă de bugetarii care sufocă instituţiile statului. Buni, răi, ai, n-ai nevoie de ei, îi ţii pe toţi, ca să aibă toată lumea de muncă. Uite că Raja, o firmă 100% cu capital public, pune condiţia performanţei. Tare ne e teamă, cunoscându-ne capii, că n-are nicio treabă mentalitatea trecutului cu potlogăriile prezentului şi că vor fi ajunge să fie daţi afară unii dintre actualii, ca să fie înlocuiţi cu pilele nu ştim cui. Adică am avea o idee ale cui.