Liviu Ţâroiu, cel care a vociferat cel mai zgomotos faţă de amânarea taxării parcărilor de la blocuri, pe motiv că fofilarea la nesfârşit, în locul înşfăcării taurului de coarne, are ca rezultat abandonarea iniţiativei – care, e drept, a încăierat şi case mai mari -, a bătut şi el în retragere. Din păcate. A trecut o săptămână peste termenul maxim pe care tot el îl dăduse pentru convocarea unei şedinţe de îndată, pe a cărei ordine de zi trebuia să reintre regulamentul refăcut, prin care parcările de reşedinţă erau organizate, închiriate şi taxate. Tentativa lui Ţâroiu, de la sfârşitul lunii august, de a trece prin Consiliu varianta Executivului a picat, după cum ştiţi, pe motiv că era proastă. Însă nici că s-a conceput una bună, după cum rămăsese stabilit, ca pretext de amânare a hotărârii menite să facă ordine în jurul blocurilor şi pace între vecini. După cum se vede treaba, cât PSD-istul şef a fost în concediu, aleşii puterii şi cei ai opoziţiei, împreună cu urbaniştii şi juriştii, au fost copleşiţi de o mânuţă de parcări, câte există la o mânuţă de blocuri. Bine că n-a apucat Ceauşescu să extindă Câmpulungul urban peste centrul istoric şi peste periferiile săteşti, cum plănuia, căci mureau urmaşii de spaimă că au de gestionat ditamai metropola! Când ei nu reuşesc să administreze un orăşel cu trei străzi şi două cartiere în care se concentrează cea mai mare parte a populaţiei! În fine, reîntors din concediu cu bronz de litoral, Liviu Ţâroiu a cedat verdictului dezbaterilor de a nu întreprinde nimic în privinţa ordonării şi taxării parcărilor. Argumentul răzbătut dincolo de uşile în spatele cărora s-au purtat negocierile dintre Legislativ şi Executiv: mai întâi să le amenajeze şi… apoi or mai vedea. Deci, rămâne cum a anticipat Ţâroiu: amânare = abandonare.
Ideea de a avea totul pregătit, adică a asfalta, a lotiza şi a marca parcare cu parcare, nu e rea. E normal să fie prima etapă a procesului. Proces care nu era împiedicat cu nimic dacă, în timp ce se lucra la reabilitarea şi demarcarea spaţiilor destinate staţionării contra cost a maşinilor proprietarilor de apartamente din blocul respectiv, era conceput şi aprobat regulamentul. Abia se obişnuia lumea cu obligaţiile, cu sancţiunile şi restul activităţilor reglementate prin legea locală. Însă ai noştri s-au eschivat în bunul lor prost obicei, de teamă că şi acest subiect are un iz la fel de electoral precum garajele şi îşi pierd privilegiile. Or cu nişte aleşi cu atitudine de preş în faţa gloatei care respinge ordinea, estetica şi curăţenia n-are sens să ne amăgim că se va civiliza Câmpulungul vreodată.
S-a împlinit anul de când, într-o zi de la jumătatea lui septembrie, proaspătul primar Ţâroiu suna adunarea la Primărie pentru orăşenii cu garaj în averea familiei, care bineînţeles că, la momentul potrivit, vor dori şi loc de parcare. Dacă s-a văzut înscăunat oficial, având patru ani înainte până la următoarele alegeri, social-democratul şi-a încercat norocul de a-i convinge pe „catârii” urbani, cum sunt majoritatea posesorilor de garaje, să accepte şi altceva. Adică mai mult spaţiu deschis în cartiere, prin eliberarea vecinătăţilor blocurilor de magherniţele maronii, cu rol de Remat familial, de vreme ce autoturisme de toate naţiile şi mărimile sunt ciurciumel pe trotuare şi parcările insuficiente. Apelul lui Ţâroiu la câmpulungeni de a fi rezonabili şi a înţelege că a trecut vremea magaziilor de vechituri încropite în anii ’90, ani de haos urban maxim, a fost urmată de o hărmălaie moşnegească menită să-l trimită pe primar în banca lui, dacă vrea să mai pupe un mandat.
Toamna trecută, îl ascultam pe primar povestind despre „vizualizarea şi inventarierea garajelor”, întrucât, zicea el, voia să-i depisteze pe cei care au garaj, dar n-au maşină. Şi ce dacă îi depista? Îi punea cumva să le demoleze? Păi, sunt atâţia cu maşini, care folosesc şandramalele pe post de depozite, şi nu păţesc nimic. Ideea era că, de anul trecut, când s-a hotărât prelungirea contractelor de închiriere până la sfârşitul lunii decembrie 2017 – mai sunt trei luni şi adio, contracte pentru garaje! – se va încerca ceva până la expirarea acestei extensii a termenului. Acum nu-l putem acuza pe mai-marele urbei că n-a încercat. A încercat treaba cu parcările la blocuri, care erau legate de garaje. Ca să ai cât mai multe parcări de taxat, dar şi cât mai multe cereri satisfăcute, este de la sine înţeles că trebuie să dărâmi ruginiturile, în lipsa cărora nu va muri nimeni. Nici măcar proprietarii lor, care vor vedea că se pot lipsi de ele. N-ai cum altfel, ca să aibă toţi vecinii loc în parcarea cu pricina, mai cu seamă dacă, într-o casă, au şi ea, şi el, maşină. Or primul regulament nu dădea voie la mai mult de un loc de parcare per apartament decât în cazul excepţional al unei zone suficient de încăpătoare.
Actuala administraţie a lăsat, prin hotărârea luată toamna trecută, o portiţă prin care să se strecoare în caz că punea în practică un proiect îndrăzneţ, cum era cel „dezumflat” între timp. Adică „din motive de utilitate publică, în cazul în care Planul Urbanistic o impune sau în alte cazuri legale, intervine rezilierea unilaterală a contractelor de închiriere.” Or, în situaţia în care ele ajung la termen la sfârşitul acestui an, n-ai ce să mai reziliezi. Dar nici ce să prelungeşti de vreme ce ţi-ai propus să completezi locurile din actualele parcări ale blocurilor cu suprafeţele ocupate de garaje. Însuşi primarul a pronunţat cuvântul magic „transformare”, neavând curaj s-o spună de-a dreptul „demolare”, care a făcut să dispară majoritatea PNL, atunci când, în faţa cetei dezlănţuite de pensionari care au uitat de astm, reumatism şi gută, a prognozat viitorul barăcilor. S-ar putea să menţinem o parte, zicea primarul anul trecut, s-ar putea să transformăm o parte. Întrebăm şi noi: în ce poţi să transformi un garaj dacă nu într-o parcare? De fapt, el a spus, tare şi răspicat, în toamna lui 2016, că acestea îi sunt planurile: prelungeşte contractele cu un an şi trei luni, fiindcă: 1:„Până la 31 decembrie 2016, nu sunt în stare să fac ceea ce-mi propun să fac. 2.Este şi munca de a prelungi 900 de contracte în trei luni.” Ce-şi propunea să facă şi nu-i ajungeau trei luni? Blestematul de regulament al parcărilor, care nu este gata nici după un an. În septembrie 2016, Ţâroiu a închis gura tuturor obţinând un răgaz până la 31 decembrie 2017, care ne bate la uşă. După un an şi trei luni de la aceste vorbe înflăcărate de un optimism specific PSD, suntem fix în acelaşi punct: ciuciu regulament, ciuciu parcări şi garaje gârlă, cu contracte atârnând din nou de votul aleşilor. Dacă le prelungesc iar înseamnă că sunt de-a dreptul patetici. Şi şantajabili într-o chestiune care va dăinui cât va dăinui generaţia de votanţi îndărătnici, cu condiţia ca moştenitorii lor, poate mai plimbaţi prin lume, unde nu vezi asemenea monstruozităţi în cartiere, să fie ceva mai destupaţi la minte.