În scrisoarea de realizări a primarului Liviu Ţâroiu pe 2016, prezentată comunităţii câmpulungene la începutul acestui an, regăsim în maldărul de străduţe, uliţe şi fundături, parcări, terenuri de sport şi pe unde au mai ajuns echipele de asfaltatori, publici ori privaţi, împrăştiaţi ca potârnichile în anul electoral, strada Petre Zamfirescu. Un nume care, în mod sigur, nu spune nimic câmpulungenilor. Probabil că unii dintre cei care au mai pus mâna pe-o carte la viaţa lor tind să-l confunde, la prima auzire, cu scriitorul Duiliu Zamfirescu. Numai că între titanul literaturii române şi cel care a împrumutat numele arterei generoase ca întindere nu există nicio legătură, Petre Zamfirescu fiind primar al Câmpulungului în anii 1903-1904. Ei bine, în cinstea unui edil de altădată, a fost intitulată o cale de acces, pe care avem convingerea că mulţi dintre orăşeni n-o identifică nici geografic, deşi, în drum spre piaţă, trec aproape zilnic pe lângă capătul ei de jos. Strada, în pantă pe aproape întreaga ei lungime, de la o pantă lină în zona din vale, dinspre fosta „Sticlărie”, până la foarte abruptă, în dreptul „Ciobănaşului”, porneşte, aşa cum am „deconspirat” deja, din capătul bulevardului, de la Bărăţie, şi ţine până în Grui. Locuitorii străzii Gruiului, tronsonul în curs de modernizare, o folosesc în mod curent pentru a ajunge în centru, ca să nu mai ocolească pe Locotenent N.Popp, pe la „Hai la noi”, ori pe Henry Richard, aflată în capătul opus, care coboară la piaţă. Petre Zamfirescu, poziţionată cel mai convenabil celor care vor să ajungă în „buricul târgului”, ca să evite aglomeraţia din împrejurimile Pieţei Centrale, a fost şi este pe mai departe accesul cel mai scurt şi mai facil pentru un număr consistent de câmpulungeni. Şi nu numai, căci şi vecinii de la Bughea tot pe aici scurtează. Motivul pentru care relatăm despre această importantă legătură a centrului cu Gruiul nu este unul de ordin istoric, nici măcar geografic, prezentarea de până acum având scopul de a-l conduce vizual pe cititor în zona liniştită, chiar foarte liniştită, până în anul 2016. Strada Petre Zamfirescu este încă o mostră a bătăii de joc faţă de banul câmpulungeanului, total desconsiderat de nişte autorităţi lipsite de respect pentru munca cetăţeanului, care ţine în spate un sistem greoi, îmbătrânit, lipsit de chef şi de responsabilitate. Neavând nicio strategie când pornesc o lucrare, se ajunge în situaţii similare celei în care se află în prezent artera despre care relatăm: la niciun an de la asfaltare, praful s-a ales de bunătate de lucrare plătită din banii „proştilor” luaţi în derâdere de nişte aleşi incapabili să facă o planificare a operaţiunilor, luând legătura cu toţi operatorii de utilităţi, ca să nu apară surprize neplăcute.
Una dintre „marile” realizări ale primarului în funcţie, căruia nu i se poate reproşa, cât a fost viceprimar, înlocuitor de primar şi, de un an, şi primar oficial, că n-a făcut asfaltări – cum le-a făcut… le-a făcut exact cum trebuie, ca să nu moară de foame asfaltatorii -, o constituie această stradă, Petre Zamfirescu. După cum spuneam la început, scrisoarea de realizări a primarului, o tradiţie inaugurată de Călin Andrei şi continuată de Liviu Ţâroiu, consemnează un dublu succes al autorităţilor locale pe drumul cu pricina. O dată, parcarea complexului „Ciobănaşu”, a cărei asfaltare Liviu Ţâroiu a dispus-o pe motiv că face parte din domeniul public. A doua oară, asfaltarea străzii, pe care accesul, pe jos ori cu maşina, era un chin. Şi nu neapărat pe ploaie ori zăpadă. Atenţia lui Ţâroiu pentru Petre Zamfirescu nu s-a oprit la lucrările de infrastructură rutieră pomenite, căci acelaşi raport de împliniri pe 2016 menţionează alte două intervenţii: montarea de hidranţi şi execuţia reţelei de canalizare menajeră. Revenind la condiţia străzii înainte de reabilitare, amplifica dificultatea urcuşului pe o uliţă de ţară, pe care ADP-iştii aruncau câteva lopeţi de pietriş când îşi aduceau aminte – mai degrabă, când le aducea lumea aminte – şi panta accentuată despre care relatam la început. Altminteri, cu excepţia zonei din „vale”, dinspre fosta „Sticlărie”, unde este mai multă agitaţie, din cauza societăţilor comerciale din zonă şi a faptului că se intersectează cu breteaua către Piaţa Mare, iar mai sus cu Matei Basarab, o paralelă a centrului cu trafic de coşmar, restul tronsonului nu poate reclama cine ştie ce circulaţie infernală. Poate, la sfârşit de săptămână, când sunt nunţi la „Ciobănaşul”.
Chiar şi aşa, era musai ca asfaltarea începută mai din vreme în partea de jos a Parcului „Ştefănescu” să continue şi cu acest braţ atât de util nu numai proprietarilor de case amplasate aici, ci şi vecinilor lor din Grui, care o tranzitează zilnic. În 2016, minunea s-a întâmplat. Liniştea zonei a fost tulburată, în mod fericit, de apariţia utilajelor şi a echipelor de muncitori, care au turnat covorul asfaltic aşteptat cu deceniile. Nici nu era cine ştie ce distanţă rămasă de acoperit, dar dacă mai devreme nu s-a putut…
În sfârşit, nici n-au apucat să se bucure beneficiarii de netezimea drumeagului veşnic cu bolovanii răscoliţi în calea pietonului ori şoferului, căci, la un an de la asfaltare, pietroaiele şi şanţurile au reapărut în peisaj, spre profunda dezamăgire a orăşenilor parcă luaţi peste picior. Uite asfaltarea, nu mai e asfaltarea, în care şi-au băgat utilajele de sfredelit carosabilul nou-nouţ firma care a executat, post-asfaltare, nişte intervenţii la o reţea de utilităţi. Revoltaţi, oamenii ne-au sesizat la redacţie cum au fost traşi pe sfoară, practic, de vreme ce au fost amăgiţi cu o investiţie târzie şi, din nefericire, de foarte scurtă durată. Asfaltarea lui Ţâroiu n-a avut viaţă nici măcar un an şi, spre deosebire de „suratele” sudiste, lucrate de privaţi, care s-au dezintegrat la prima ploaie, în cazul Petre Zamfirescu, distrugerile au fost cât de poate de intenţionate.
Cetăţenii care ne-au semnalat aberanta situaţie a umplerii de şanţuri a străduţei când nici nu s-au risipit bine în atmosferă aburii asfaltului au ţinut ca, prin intermediul nostru, să-i „mulţumească” primarului Liviu Ţâroiu pentru faptul că a autorizat spargerea carosabilului proaspăt reparat pentru schimbarea unei ţevi. Câmpulungenii din această parte a municipiului se simt, pe bună dreptate, jigniţi de două ori. În primul rând, că anii de aşteptare şi calvar în lipsa unui drum decent le-au fost răsplătiţi cu o decepţie de proporţii: lucrare de asfaltare, urmată rapid de una de demolare. În al doilea rând, mai mare decât dezamăgirea este revolta că, pe româneşte, „au tras apa” după banul pe care omul l-a lăsat la casieria Primăriei, din salariu sau din pensie, cu care puteau să facă orice altceva decât să ajungă să fie irosit de unii lipsiţi de consideraţie faţă de efortul cetăţeanului. Iată ce spune plătitorul de dări la Primărie, după ce a fost forţat să asiste la prăpădul întreţinut de prostul obicei de a nu comunica unii cu alţii: „Strada Petre Zamfirescu a fost asfaltată anul trecut. Ei bine, minune: după niciun an, a fost spartă pentru a schimba o ţeavă… nu ştim sau nu vrem să ştim în beneficiul cui, deşi este lesne de înţeles. Întrebarea este: cum de a rezistat un an fără a fi spartă?! Ironic, bineînţeles. Deci, o minune! De asemenea, serios vorbind, cine aprobă autorizaţiile acestea în condiţiile în care au existat anunţuri de conectare/ deconectare la orice tip de utilităţi înaintea începerii lucrărilor de asfaltare? Şi aici, tot natura este de vină, cum s-a întâmplat pe strada Richard?! Domnul primar, nu cunoaşteţi pentru ce eliberaţi autorizaţii?! Chiar ţineţi cu ardoare ca, în loc de municipiul Câmpulung Muscel, să ne intitulăm locuitorii oraşului Păcală?! Când intrăm în normalitate?!”
De ce această lipsă totală de comunicare între Primărie şi compania privată, care se puteau pune de acord în privinţa succesiunii lucrărilor? Nu asfalta tu, căci am de gând să tai eu… greu de spus. Pur şi simplu, nu le pasă, căci, în afară de contribuabilul jupuit de taxe şi impozite, nu plăteşte nimeni. Când am ajuns noi în zonă, asfaltul era brăzdat din loc în loc de şanţuri, din care umplutura se revărsase pe afară. Tot bolovani, tot pietriş, ca în vremurile pe care oamenii n-au apucat să le dea uitării, unde mai pui că atât suprafaţa de rulare, cât şi marginile şoselei reabilitate au fost distruse de săpăturile executate după asfaltare. „E.M.”