10/11/2025

Câmpulungul, încremenit precum capra la barieră când aude de fonduri europene

Topoloveniul a prins o finanţare de 40 de miliarde de lei vechi, pentru un parc de agrement întins pe 24.000 de metri pătraţi! 

În timp ce fosta administraţie câmpulungeană liberală a luat bani de la Uniunea Europeană, după nouă ani de aşteptare, ca să distrugă două parcuri, autorităţile de la Topoloveni se pregătesc să pună în aplicare, cu fonduri nerambursabile, un proiect, cu siguranţă, pe placul locuitorilor: un parc de agrement şi recreere desfăşurat pe 2,4 hectare! De curând, a fost anunţat public succesul edililor dintr-un orăşel în care aleşii nu stau cu mâinile în sân precum ai noştri: 40 de miliarde de lei vechi obţinute graţie accesării unui program european care finanţează astfel de iniţiative. Iată că banii europeni nu sunt „otrăviţi” pentru toată lumea, motivul invocat de ai noştri pentru a nu se mai apropia de cea mai la îndemână sursă de susţinere a investiţiilor urbane de care şi Câmpulungul are atâta nevoie. De ce la alţii se poate şi la noi nu?! Cel mai probabil, pentru că alţii aleg primari capabili, care se înconjoară de specialişti adevăraţi, cu care să facă dezvoltare, nu altă clică, odată destructurată fosta. Poftiţi de citiţi despre reuşita aleşilor de la Topoloveni, încă o localitate urbană în urma căreia ţinem morţiş să ne aflăm. Dacă n-am ajuns deja.           

Fonduri nerambursabile POR pentru înființarea unui parc în oraşul Topoloveni

„În data de 7 septembrie, Oraşul Topoloveni a obținut primele fonduri nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, pentru îmbunătăţirea mediului urban! Contractul de finanțare, ce a fost semnat de către directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, dr.ing. Liviu Muşat, împreună cu primarul oraşului Topoloveni, Gheorghe Boţârcă, vizează proiectul „Înfiinţare parc nou în orașul Topoloveni”.

Unitatea Administrativ-Teritorială Topoloveni, în calitate de beneficiar, a primit fonduri nerambursabile europene în cadrul Axei prioritare 5 „Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.2 „Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului”. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 4 milioane de lei, din care valoarea totală nerambursabilă depăşeşte 3,5 milioane de lei, reprezentând fonduri de la Uniunea Europeană şi din bugetul de stat.

Proiectul a luat naştere ca urmare a necesității reconversiei şi refuncţionalizării terenului degradat şi neproductiv, pe care va fi înființat un parc de agrement şi recreere, în suprafață de peste 24 de mii de metri pătrați.

Prin acest contract de finanţare, ce are o durată de implementare de 22 de luni de la momentul semnării, vor fi amenajate alei de promenadă, o zonă de belvedere şi picnic, un loc de joacă pentru copii, grupuri sanitare, precum şi mobilier urban (bănci, coşuri de gunoi, foişoare de lemn, cişmele cu apă potabilă, etc.). Totodată, în cadrul proiectului se va realiza o instalaţie de iluminat public, folosindu-se stâlpi cu corpuri de iluminat cu LED şi panouri fotovoltaice, şi vor fi montate un sistem de supraveghere video şi un sistem Wi-fi. Înființarea acestui parc urmăreşte stimularea petrecerii timpului liber în spații special amenajate pentru agrement şi recreere în aer liber şi promovarea mişcării în rândul locuitorilor oraşului Topoloveni.

La nivelul regiunii Sud Muntenia, în cadrul celor două apeluri de proiecte deschise pentru Prioritatea de investiții 5.2, până în prezent s-au depus şase aplicații, prin care se solicită fonduri nerambursabile POR de peste 40,6 milioane de lei, ce reprezintă aproximativ 64% din valoarea alocării regionale pentru această linie de finanțare.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru POR 2014 – 2020 şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program.”, se anunţă printr-un comunicat al ADR Muntenia.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!