02/07/2026

Mormane de gunoi după competiţiile de Zilele Câmpulungului

Periodic, Salvamont Câmpulung, membrii Asociaţiei „Omul şi Muntele”, dar şi zeci de voluntari fac ample acţiuni de ecologizare în zonele din Nordul Muscelului, vizitate des de turişti. Astfel, toate văile care pleacă de la Cabana Voina spre crestele montane sunt curăţate de „amintirile” celor care se plimbă pe acolo. Cea mai nouă acţiune a voluntarilor a vizat traseul pe care s-au desfăşurat cele două competiţii de ciclism, organizate pe 14 şi 15 iulie, în deschiderea Zilelor Câmpulungului. Atunci, a avut loc o etapă a Campionatului Balcanic de Ciclism şi „Trofeul Muscelului – Lupii Dacilor”. Concurenţii au parcurs trasee care au tranzitat Câmpulungul, dar şi comunele limitrofe, Lereşti, Bughea de Sus şi Bughea de Jos.

La aproape o lună de la terminarea întrecerilor cicliştilor, voluntarii de la Asociaţia „Omul şi Muntele” au făcut curat prin zonele pe unde au trecut riderii. Au strâns un ditamai mormanul de ambalaje de la batoane şi băuturi energizante ale concurenţilor, dar şi sute de metri de bandă, cu care organizatorii au marcat anumite zone. Cei care au adunat mizeriile le-au transmis celor care organizează aceste competiţii de biciclete: „Avem o sugestie pentru organizatorii diverselor concursuri outdoor: să aibă aceeaşi râvnă ca la marcat traseele şi după ce au luat banii pentru taxele de înscriere la concursuri, altfel, în câţiva ani, vor organiza concursuri în gropi de gunoi… deşi suntem convinşi că la ce determinare au… vor alege alte zone… până la acoperirea întregii Românii.” 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!