Nici nu s-au stins bine ecourile petrecerii dedicate locuitorilor şi aşezării de la margine de Muscel, căci Dâmbovicioara s-a pregătit din nou de oaspeţi, la o săptămână distanţă de Ziua Comunei. De data aceasta, voluntari dispuşi să-şi unească eforturile în cadrul a două evenimente de amploare, ambele dedicate naturii şi turismului, „Dâmbovicioara ECO” şi „ReMarking Romania”. Campania de ecologizare, derulată în mai multe etape, într-o localitate turistică de interes naţional, statut dobândit şi graţie unor proiecte pe linie de protejare a mediului, a fost programată în paralel cu o acţiune cu un număr impresionant de „actori” uniţi de un scop comun: asigurarea condiţiilor optime turiştilor care vor să simtă Dâmbovicioara sub talpa bocancului, parcurgându-i traseele într-un cadru sigur. Însă pentru asigurarea posibilităţilor de informare a celui ajuns în teren, era nevoie de refacerea marcajelor pe rutele montane frecventate de iubitorii de drumeţii. Astfel a fost conceput „ReMarking Romania”, proiect iniţiat de ArtTour Romania, realizat în colaborare cu Salvamont Argeş şi Salvamont Câmpulung, Centrul de Informare şi Promovare Turistică Dâmbovicioara, Primăria Dâmbovicioara şi zece asociaţii de voluntari. Evenimentul a fost posibil graţie sprijinului acordat de pensiunile din zonă, şi ele beneficiare indirecte ale iniţiativei prin care s-a urmărit înnoirea marcajelor de pe opt trasee montane din Piatra Craiului, pentru că împătimiţii muntelui, cărora li se asigură infrastructura optimă practicării sportului preferat, se cazează la locaţiile de care zona nu duce lipsă.
Potrivit Salvamont Câmpulung, care a prezentat un rezumat al acţiunii ce a antrenat un număr consistent de participanţi şi logistică, „s-a reușit refacerea marcajului pe şapte din cele opt trasee propuse. Din cauza vremii nefavorabile, la ieșirea în creastă, s-a decis că refacerea marcajului cu vopsea, pe vreme umedă, nu va fi una de durată, astfel încât echipele 5 și 6 au fuzionat, realizând plantarea a șase stâlpi metalici pe porțiunea Șaua Funduri – Vârful Pietricica. Cu toate că, pe tot parcursul acestei porțiuni de creastă, ne-a plouat mărunt și des (și rece…), temperatura scăzând destul de mult, buna dispoziție nu s-a risipit nicio clipă, contribuind la succesul acțiunii. Mulțumiri tuturor celor implicați!”
Ziua de 27 mai 2017, cea a bilanţului ambelor evenimente, curăţarea mediului de gunoaie şi împrospătarea semnelor pe copaci, pe stânci, pe tăbliţe după care se ghidează montaniarzii, a fost celebrată cu un festin la un foc de tabără în cinstea muncii susţinute a voluntarilor legaţi de dragostea pentru natură şi mişcare. „Dâmbovicioara ECO”, al doilea proiect important al sfârşitului primăverii în comuna interesată să-şi conserve frumuseţea nealterată de practici imposibil de eradicat, a reprezentat un coautorat al C.I.P.T., Asociaţiei „Clubul Prieteniei”, Şcolii Gimnaziale Podu Dâmboviţei, Societăţii Române de Protecţia Mediului, beneficiind de suportul ArtTour Romania. Ce-i drept, aflată la prima ediţie, manifestarea continuă acţiuni de acelaşi gen, care se repetă la anumite intervale, sub sloganul „Laşi în urma ta ceea ce eşti!” Chiar şi munţii au avut un mesaj destinat celor în urma cărora au făcut curăţenie copiii inimoşi de la Dâmbovicioara, transmis prin intermediul administratorilor Cabanei Brusturet, asta pentru că ecologizarea s-a desfăşurat pe Valea Brusturetului: „Dragi turişti iubitori de natură şi frumos. Vă suntem recunoscători că ne vizitaţi şi că vă bucuraţi de mirosul, liniştea şi priveliştea pe care v-o oferim. Data viitoare când mai treceţi pe la noi, dorim să vă arătaţi mulţumirea şi recunoştinţa comportându-vă ca şi cum nici nu aţi fi trecut, luând cu voi, în afară de selfie-uri, şi ambalajele goale, care v-au satisfăcut setea şi foamea pe parcursul vizitei la noi, astfel încât să nu fie nevoie de alţi oameni care, din respect pentru natură, se oferă voluntari să adune resturile ospăţului şi ale ignoranţei voastre. Vă mulţumim!”
Cei mai tari ecologişti au ocazia să păstreze, pe lângă amintirea gestului civic făcut, o diplomă oferită de organizatori, care le atestă meritul participării la campania de curăţenie, încheiată cu o gustare tradiţională. „Mulţumim voluntarilor care au avut plăcerea de a fi alături de noi şi familiei Bodescu, de la Cabana Brusturet, care ne-a găzduit pentru prânz.”, au transmis administratorele Centrului, care n-au omis să-şi exprime gratitudinea şi faţă de doamnele de la pensiunile care au oferit preparatele culinare, prăjiturile şi batoanele cu cereale, farmaciei care a asigurat stocul de mănuşi şi directorului şcolii, Mădălina Mazăre, „pentru ideea interesantă de a transforma dozele de suc într-un robot, simbol al necesităţii unei colectări selective a deşeurilor.” „Laşi în urma ta ceea ce eşti!” este mai mult decât un îndemn al acțiunii de ecologizare. Este un concept de viață, pe care ar trebui să îl avem implementat în suflet şi în minte. Să ne ghideze zilnic atunci când putem alege să facem lucruri frumoase, când ne facem utili, chiar dacă mai şi greşim, când ne străduim să acționăm, în loc să comentăm pe la colțuri, când nu renunțăm la dorința de schimbare.”, transmit responsabilele C.I.P.T. Dâmbovicioara.