„ARO în turul României”, eveniment marca Retromobil Club România, prin secţia sa „ARO M461 România”, programat în săptămâna 21-28 mai 2017, a beneficiat de un final memorabil, consumat la Câmpulung, sub forma unei petreceri găzduite de familia Hagi, la Muzeul Automobilului Românesc. Locul naşterii autoturismului celebrat şi prin această acţiune cu participare câmpulungeană – nici nu se putea altfel – a beneficiat de un popas de două zile al caravanei pornite la drum cu dorinţa de a le aminti românilor de unul dintre cele mai puternice branduri pe care le-a avut ţara noastră şi, totodată, un excelent ambasador în lume, vreme de aproape cinci decenii. Raidul a pornit din Parcul „Carol” din Bucureşti, duminică, 21 mai, având stabilit următorul traseu: Bucureşti – Bacău (21 mai) – Mănăstirea Neamţ (23-24 mai) – Braşov (25 mai) – Câmpulung Muscel (26-27 mai). Iniţiatorii turului la volanul lui ARO au organizat şi o expoziţie în faţa Pavilionului Central IAR/UTB, în cadrul căreia, alături de vehiculele istorice participante la raid, urmau să fie expuse şi trei tractoare fabricate la Braşov. De cum au ajuns în „Ţinutul Mănăstirilor”, trupa faină, copleşită, pe durata săptămânii trecute, cu urări de „drum bun” şi „drumuri bune”, a fost anunţată, pe calea internetului, că este aşteptată la Câmpulung Muscel, nu la cel bucovinean. Pe 22 mai 2017, organizatorii transmiteau celor conectaţi la eveniment că „cele zece ARO, plus un TV, au terminat „in corpore” etapa a doua a raidului „ARO în turul României”, poposind la Ipoteşti.” „Doamne, ce frumos că ne mai amintim de ARO!”, scria Toma Neaga, fostul preşedinte al Sindicatului de la Uzină, urmărind evenimentul prezentat, pas cu pas, pe măsura traversării localităţilor cuprinse în itinerarul stabilit, graţie tehnologiei moderne, care şi-a făcut adepţi în rândul seniorilor de la ARO: Marian Bădiţă, Ion Chingaru, Ion Boricean, ingineri la ARO, care deapănă amintiri cu foştii colegi retraşi pe alte meleaguri, prin intermediul reţelei de socializare.
„Merg încet, dar merg oriunde”
În timp ce unii au apreciat „valoarea României”, alţii au întrebat, cu admiraţie, cum au reuşit să ajungă atât de departe. „Merg încet, dar merg oriunde”, îi asigură bătrânele doamne pe cei care se îndoiesc de rezistenţa lor la drum lung. „Zimbrii în Bacău” au oprit trecătorii, care au urmărit trecerea coloanei cu feţele inundate de zâmbete de satisfacţie la vederea automobilelor de colecţie. De asemenea, odată staţionate în centrul municipiului, vizitatorii nu s-au lăsat aşteptaţi, în ciuda vremii mohorâte. Un popas de câteva ore ale zilei de 22 mai s-a consumat la Târgu Neamţ, călătoria urmând să continue a doua zi, după o oprire la Mănăstirea Neamţ. Ziua a patra: acţiune umanitară la Centrul de copii patronat de Mănăstirea „Petru Vodă”, consemnează organizatorii, al căror program a cuprins Neamţ, Cheile Bicazului, Miercurea Ciuc, Târgu Secuiesc, Braşov, Poiana Braşov. Una dintre cele mai sugestive imagini pentru campania cu iz de nostalgie este cea înfăţişând maşina ARO 243 din patrimoniul Muzeului Automobilului Românesc traversând Cheile Bicazului.
Ziua a cincea a însemnat o vizită la Tractorul Braşov, unde, vorba lui Emil Hagi, şi la ei au rămas, ca la noi, doar muzeul şi amintirile. „De noi depinde ca totul să nu rămână doar istorie.”, l-a îmbărbătat inginerul Marian Bădiţă, prezent la recepţia de la Muzeul Automobilului Românesc, care a încheiat turul României. Venind de la Braşov, coloana de maşini aflate la capătul unui voiaj de aproximativ 1.300 de kilometri s-a aliniat, vineri, 26 mai, în dreptul scărilor care duc la Mausoleul Mateiaş, de unde a început „etapa câmpulungeană” a manifestării auto, menite să răscolească amintirile românilor legate de un simbol adulat în anii Epocii de Aur. „O mică istorie a unei etape din viaţa Uzinei ARO”, avându-l ca autor pe profesorul, de data aceasta, Marian Bădiţă, l-a determinat pe cel cu rol de motor al „Turului României”, Viorel Burcea, să consemneze în jurnalul de bord că lui şi colegilor li s-a predat la Brătioara – unde s-a scurs ziua a şasea, cu bălăceala de rigoare a maşinilor – lecţia „Automobilele dictatorului”. „Frumoasă maşină!”, au exclamat internauţii, cărora li s-a prezentat un album generos de fotografii, de ansamblu şi în detaliu, cu unul dintre automobilele executate la Câmpulung pentru Nicolae Ceauşescu. „ARO – camper-ul (maşina monobloc de turism familial), făcută pentru Ceauşescu, cred că mai zace încă prin Popeşti-Leordeni, ca depozit de ambalaje la o cârciumă.”, scrie altcineva.
Încheierea „Turului României” a fost marcată prin expunerea participantelor pe patru roţi în faţa Primăriei Câmpulung, de unde locul acţiunii dedicate şoferilor şi pasagerilor a devenit Muzeul Automobilului Românesc de la Apa Sărată, pentru o seară de poveste, care a avut de toate: o cină festivă, diplome care să le amintească celor angrenaţi într-o acţiune de suflet, născută din dragostea pentru produsul românesc, poate, cu cea mai tulburătoare istorie, noua şi, totuşi, vechea poveste a lui ARO şi a ctitorilor săi, cuprinsă în paginile cărţii „O maşină străbate lumea”, prezentă împreună cu autorul Ion Chingaru, un tort impresionant cu afişul evenimentului şi un foc de tabără pe măsura petrecerii care a încheiat raidul.
„Felicitări pentru promovare!”, a transmis organizatorilor Florin Racoci, cu precizarea că au curs aprecierile la adresa iniţiativei Retromobil de a scoate din nou ARO în lume. Redăm câteva dintre acestea. Stela Manea Luca: „Uite aşa se încheie o epocă. Câte maşini ARO mai sunt? ARO a fost un deschizător de drumuri al maşinilor de teren.” George Bicu: „După parcursul cu brio al celor peste 1.300 de kilometri în turul României, „Zimbrul Dorel” ne-a adus acasă ca un învingător. Mulţumim tuturor celor implicaţi în această frumoasă poveste şi aventura de neuitat, dar şi celor care au făcut mai uşoară această plimbare, nea Cristescu şi Dragoş, cu bunele sfaturi şi ajutor.” Dorel Matei: „Nostalgie şi lacrimi pentru un brand distrus de interese obscure!”
„Cum era mai bine, cu grădina de trandafiri a lui Victor Naghi sau cu betoanele dărâmate de astăzi?”
Lecţia despre ARO-ul prezidenţial, predată de inginerul Marian Bădiţă, s-a mutat din spaţiul real în cel virtual, unde şi-a însoţit explicaţiile de fotografii cu echipele implicate în construcţia unei maşini fără greşeală, realizate integral în Atelierul Prototipuri. Din nou, acesta îi aminteşte pe unii dintre oamenii de bază la realizarea produselor de la Prototip şi încercătorii atelierului respectiv. Reamintim probele în cadrul testului de durabilitate american, realizate în luna mai a anului 1975, pe drumul dintre Câmpulung – Cabana Voina, în care au fost implicaţi inginerul Mircea Bundoiu, pilotul-încercător Sevastian Miloiu (decedat în 1982, în Columbia), inginerul Marian Bădiţă, tehnicianul Alexandru Zichil (decedat în 2016), inginerul Nicolae Bădescu (şeful Atelierului Prototip, decedat în 1984), inginerul Ştefan Voncu, pensionar la Craiova-Oltcit-Daewoo, pilotul-încercător Ion Pârşan (decedat acum câţiva ani), pilotul-încercător Iancu Voican (decedat în 2016), cu ARO 244, de SUA, cu motor 6 în linie de Ford Bronco. „Făceam probe de omologare pentru SUA, iar apoi s-au vândut maşini în SUA şi Canada… multă istorie.”, a afirmat inginerul Bădiţă. Alţi colegi: tehnicianul pilot-încercător Zaharia Ciobanu (pe care îl aşteaptă să vină în ţară în iulie), inginerul Petre Livovschi, şeful Filialei de Proiectare (decedat), inginerul Doru Nestor (decedat în 2016), pilotul-încercător Ion Androne (decedat în 1989). Şi, nu în ultimul rând, echipa de conducere-coordonare proiectare-execuţie, Filiala ARO, avându-i în componenţă, pe lângă Marian Bădiţă, pe inginerii Ioan Nicolae (decedat) şi Nicolae Copăescu (decedat); de asemenea, echipa de lăcătuşerie-tinichigerie care a lucrat la realizarea prezidenţialelor în cadrul Prototipuri. „În genere, cam aceştia au fost cei care au lucrat la realizarea prezidenţialelor; 304 – anii 1977-1980; şi 306 – anii 1984-1986; s-au mai realizat o serie de automobile ARO 241; 243; 244; 320 Sanitara; pentru coloana de însoţire şi pentru vânătoare.”, a consemnat acesta.
„Felicitări echipei care a lucrat la maşinile ARO prezidenţiale, am citit detaliile pe „Istoria ARO” din ziarul Evenimentul Muscelean, a fost o muncă titanică. (…) Lăsând la o parte regimul politic de atunci, nu pot să nu remarc că eram o societate care aprecia munca, inventivitatea, creativitatea, inovaţia. Sigur, cu multe piedici, cu multe obstacole, dar, totuşi, în comparaţie cu situaţia actuală, e clar că, faţă de atunci, suntem în regres. Cum era mai bine, cu grădina de trandafiri a lui Victor Naghi sau cu betoanele dărâmate de astăzi?”, întreabă retoric Daniel Haasch, unul dintre interlocutorii virtuali ai inginerului Bădiţă, pe subiectul maşinilor destinate preşedintelui.