3 C
Campulung Muscel
25/10/2021

Medicul muscelean Viorel Jinga, favorit în cursa pentru funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”

Aşa după cum v-am informat, prof. univ. dr. Viorel Jinga, medic primar urolog, şef al Clinicii de Urologie din cadrul Spitalului Clinic „Prof. dr. Theodor Burghele” şi prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, şi-a depus candidatura pentru funcţia de rector al acestei prestigioase instituţii de învăţământ superior din domeniul medical. Medicul muscelean porneşte în această cursă din poziţia de favorit, după ce s-a impus în turul II al alegerilor pentru Senatul universitar.

757 de voturi pentru Viorel Jinga la alegerile pentru Senatul UMFCD

Îmbunătăţirea procesului educaţional, pentru o corelare optimă a ofertei educaţionale a UMFCD cu cerinţele pieţei şi societăţii, o mai mare deschidere şi comunicare între toate structurile Universităţii şi eficientizarea accesării fondurilor de finanţare instituţională şi complementară pentru creşterea calităţii şi competitivităţii la nivelul Universităţii – sunt noutăţile cu care medicul Viorel Jinga vrea să-şi atragă voturile celor care le vor exprima la alegerile pentru funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Contracandidaţii săi sunt Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din Bucureşti, şi Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”. La alegerile pentru Senatul UMFCD, Viorel Jinga a obţinut 757 de voturi, fiind urmat de Adrian Streinu Cercel, cu 451 voturi, şi Cătălina Poiană, cu 412 voturi. Rectorul UMFCD este ales pentru un mandat de patru ani şi este confirmat de Ministrul Educaţiei Naţionale. Nicio persoană nu poate ocupa funcţia pentru mai mult de opt ani. Rectorul este ales prin votul universal direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare din Universitate şi al reprezentanţilor studenţilor din Senatul Universitar şi din Consiliile Facultăţilor. Candidatul care a obţinut cel puţin jumătate plus unu din numărul de voturi valabil exprimate, cu condiţia să fi participat la vot cel puţin 2/3 din membrii comunităţii universitare cu drept de vot, este declarat câştigător. Potrivit calendarului de concurs, pe 3 şi 5 februarie urmează două dezbateri publice cu candidaţii la această funcţie de conducere, urmând ca cele două tururi de scrutin să aibă loc în 10 şi 17 februarie. 

Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga a absolvit cursurile Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti în anul 1988, urmând ulterior rezidenţiatul în specialitatea Urologie în cadrul Clinicii Urologie de la Spitalul Clinic „Prof. Dr. Th. Burghele” din Bucureşti, devenind astfel medic specialist, iar mai târziu, în 1998, a dobândit titlul de medic primar. În anul 2000, a obţinut titlul de Doctor în ştiinţe medicale, iar în anul 2013 a devenit profesor universitar în cadrul Clinicii Urologie – Spitalul Clinic „Prof. Dr. Th. Burghele”, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Între 2007-2009, a fost şef de secţie în cadrul Secţiei Urologie III a spitalului, apoi a fost ales Director Medical, până în anul 2016. Din 2012, a fost numit Prodecan al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, ulterior fiind numit Prorector în cadrul Universităţii. 

Ama IVAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!