Inima celui care era sufletul Filialei „Muscel” a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România a încetat să mai bată în noaptea de Înviere.
Neobositul profesor VINTILĂ PURNICHI s-a stins din viaţă cu zece minute înainte de miezul nopţii de 15 spre 16 aprilie 2017. Preotul Nicuşor Popa din Târgovişte, originar din Cetăţeni, prieten de suflet şi pasionat de istorie, afirma că cei care trec în această noapte de la existenţa materială la cea non-materială se duc direct în rândul celor drepţi.
A plecat dintre noi cu greu, căci mai avea multe de făcut.
În ziua de 1 Martie, când, de obicei, oferea cu tandreţe un mărţişor fetelor sau femeilor dragi din viaţa sa, a căzut din picioare, fără a se mai ridica. Tetrapareza a fost provocată de obstrucţionarea canalului medular în zona cervicală. Nu s-a descoperit la timp această afecţiune, iar corpul său a cedat înainte de operaţie. Fusese programat de Ramona, fiica noastră, pentru a fi operat, în 24 aprilie, la Secţia de Chirurgie Spinală de la Spitalul „Bagdasar Arseni” din Bucureşti. Reuşise să se redreseze după greaua pierdere a fiicei noastre, Patricia, survenită la 23 martie 2002. Prin rugăciune, prin muncă şi dăruire pentru studiul istoriei locale. A fondat Filiala Câmpulung Muscel a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România şi revista de istorie „MUSCEL”. Dar, după pierderea Carinei, la 27 iulie 2014, i s-a diminuat încet-încet sprinteneala-i caracteristică. Studierea operelor lui Emil Cioran a produs o schimbare însemnată în modul său de viaţă. Nu se mai preocupa de propria persoană. Oferea, se lăsa „păcălit” de persoane fără scrupule, care au intrat în viaţa lui fără să-l merite. Dădea impresia că ajunsese la acea înţelepciune sau puritate care permite omului să nu mai sufere când e agresat, nici măcar să mai reacţioneze. Dădea bani sărmanilor care cereau.
A suferit prin pierderea marelui său prieten, Ion Nania, a scriitorului şi colegului de breaslă, Nicolae Gheorghe Podişor, a colegului de şcoală şi bunului prieten, Gheorghe Chiţa, a marei noastre prietene de familie, pictoriţa Maria Jinga. Dar a fost curajos şi nu s-a lăsat abătut. Renovarea căsuţei părinteşti de la Cetăţeni şi întreţinerea grădinilor copilăriei sale erau o preocupare permanentă.
Societatea de istorie, căreia i-a pus bazele şi revista „Muscel”, al cărei redactor şef era, îl preocupau cu prioritate. Avea deja materiale clasate pe dosare până în anul 2020. Aici avea prietenii, aici găsea răspuns la întrebări, aici se concretizau preocupările lui. A reuşit să-i strângă în jurul lui pe cei mai valoroşi oameni de cultură şi pasionaţi de istorie din Muscel şi nu numai. Ne-a mobilizat şi pe cei din familie, căci nu puteai rămâne neatins de flacăra pasiunii sale.
Era membru în Consiliul Naţional de conducere al S.Ş.I.R., alături de istorici de seamă ai ţării.
A publicat cu fonduri proprii volumul I din monografia comunei Cetăţeni, la care lucra din 1973. Se interesa de situl arheologic de la Cetăţeni încă de pe vremea când arheologul Dinu V. Rosseti făcea cercetări aici. Pasiunea lui i-a atras atenţia jurnalistului Nicolae Docsănescu, acesta făcându-i un sugestiv portret în volumul său „Valea Voievozilor”. Era o adevărată enciclopedie. Capacitatea de memorare l-a ajutat mult. Dar impresiona prin „uşurinţa” cu care făcea conexiuni pe orizontală, prezentând evenimente din diferite regiuni ale lumii la un moment dat. Cunoştea mai bine istoria Franţei şi a Corsicii decât cei pe care i-a întâlnit şi cunoscut în ţara lor.
Investiţiile lui au fost cărţile, revistele, lectoratele de vară, simpozioanele, colocviile, sesiunile de comunicări ştiinţifice.
A publicat numeroase articole şi eseuri în ziare, reviste şi cărţi. Ne vom strădui să le strângem şi să le publicăm în volum.
Anul trecut, Laura, fiica noastră, l-a întrebat dacă mai are proiecte. I-a răspuns: „Nici la 90 de ani nu voi termina ceea ce am de scris!” Dar iată că „noi suntem sub vremuri, nu vremurile sub noi”, aşa cum spunea cronicarul… Dorinţe, proiecte, visuri care rămân neîmplinite!
A fost apreciat pentru munca lui, primind diplome şi distincţii, elogii şi titlul de FIU AL ARGEŞULUI. A fost iubit de nepoţei, de fete şi de gineri, care i-au oferit numeroase sejururi în Corsica, la Bucureşti şi Târgu Mureş.
Mulţumiri familiei dr. Georgescu, personalului Casei Georgescu din Bascov. Cu competenţă şi compasiune au găsit mereu cuvinte de îmbărbătare şi l-au însoţit pe drumul spre marea trecere, asigurându-i lumina de care avea nevoie pentru a trece, poate mai uşor, dincolo. Acolo unde nu există suspin şi nici întristare…
Mulţumim celor care au fost alături de noi în această grea încercare, celor care au fost alături de neobositul Preşedinte al Societăţii de Istorie din Câmpulung şi ne cerem scuze celor care nu au fost anunţaţi la timp despre tragicul eveniment.
O flacără vie s-a stins, dar amintirea profesorului Vintilă Purnichi nu se va şterge niciodată! Petruţa Purnichi