Răpirea, mângâierea celor credincioşi. „Mângâiaţi-vă deci unii pe alţii cu aceste cuvinte“ (1 Tesaloniceni 4.12). Într-adevăr, aceste cuvinte cuprind o mare mângâiere. Ce ne-a spus aici Dumnezeu poate avea loc într-o clipă, iar noi ne tot facem planuri pentru viitor şi ne lăsăm stăpâniţi de fel de fel de temeri. Cel mai bun lucru şi cea mai înaltă rugăciune în caz de boală este: „Facă se voia Ta!“ Dacă voia Lui va fi să ne ia de pe pământ prin răpire, răpiţi vom fi; dacă voia Lui va fi să ne ia prin moarte, prin moarte vom trece, pe unde a trecut şi Învăţătorul nostru, şi nu vom avea din aceasta nicio pagubă.
Fericita noastră nădejde. Nădejdea răpirii este numită în Cuvânt „fericita noastră nădejde“ (Tit 2.13) sau nădejdea care ne face fericiţi. Ce va fi atunci când vom fi atraşi ca de un magnet în văzduh? Legea gravitaţiei nu va mai avea putere asupra noastră, căci vom avea alte trupuri, nu din materia de acum. Toţi răscumpăraţii Domnului se vor vedea atunci şi nu vor avea nevoie de cine ştie ce lămuriri ca să se cunoască şi să se unească în a-L slăvi pe Dumnezeu. Milioane de fiinţe răscumpărate şi fericite Îl vor lăuda pe Domnul cum nu putem să-L lăudăm aici pe pământ. Asupra lumii, răpirea credincioşilor nu va face prea mare impresie. O broşură intitulată „Unul va fi luat şi altul lăsat“ înfăţişează răpirea ca un eveniment care va răscoli întreaga lume. Dar nu este adevărat. Ai noştri se vor pomeni fără noi, dacă nu vor lua în seamă chemarea evangheliei. Desigur, ei vor fi răscoliţi. Te vor căuta într-o parte, te vor căuta în alta, dar degeaba – nu te vor mai găsi… Învăţătura aceasta este o învăţătură scumpă a noastră, care nu supără, credem, pe nimeni.
Toţi cei născuţi din nou vor fi răpiţi. Această „fericită nădejde“ ne face să fim atenţi asupra purtării noastre. Iar unii s-au întrebat dacă Domnul Isus îi va lua pe toţi ori numai pe unii care sunt pregătiţi în vederea aceasta, în timp ce pe cei care nu sunt pregătiţi îi va lăsa pe pământ. La aceasta, unii au răspuns că, după cum în Orient secerişul este în serii, se seceră o dată ce a fost copt întâi, apoi se seceră a doua oară şi a treia oară, ce se coace mai pe urmă, tot aşa şi răpirea ar fi în serii. Această părere însă nu se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Isus îi va răpi pe toţi ai Săi; aş zice pe toţi „credincioşii“, totuşi sunt oameni care se numesc credincioşi, dar nu sunt născuţi din nou. Aş zice iarăşi pe toţi câţi s-au întors la Dumnezeu, dar sunt unii care s-au întors de la unele păcate, dar nu la Dumnezeu. De aceea prefer cuvântul de „cei născuţi din nou“. Dacă faci parte din trupul Domnului Hristos, eşti un copil al lui Dumnezeu, vei fi răpit. Dacă însă eşti încă încurcat în păcate, atunci ce fel de credincios eşti? Credinţa care n-are ca urmare sfinţenia nu este credinţă. Credinţa care trăieşte în păcat cunoscut ca păcat nu este credinţă. O astfel de credinţă este doar o închipuire de credinţă, o imitaţie care n-are nicio valoare.
Ca să ajung … la învierea dintre cei morţi. „Ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea dintre cei morţi“, se spune în Filipeni 3.11. Cuvântul acesta parcă ar suna a îndoială. În cealaltă traducere a noastră, literală, cuvânt cu cuvânt, pasajul acesta este redat ceva mai diferit: „Dacă cumva voi ajunge la învierea dintre cei morţi“, ceea ce înseamnă: chiar dacă mor, voi avea parte de învierea dintre cei morţi. Moartea nu-mi ia această siguranţă. Moartea este cea mai grea ameninţare, dar ea nu-mi face nicio pagubă, pentru că voi avea parte de învierea dintre cei morţi. Scopul final – de a fi asemenea cu Domnul Isus – tot va fi atins. Scopul acesta nu putea fi atins câtă vreme trăia pe pământ, chiar dacă principala sa preocupare era Domnul Isus şi făcea mereu lucrarea Lui. Slava veşnică ne este păstrată în cer şi de această slavă are parte şi trupul nostru, căci Dumnezeu are în vedere fiinţa noastră în întregime: trup, suflet şi duh. Trupul nostru ori va fi schimbat deodată, ori înviat dintre cei morţi în stare slăvită, aşa cum este scris: „Întâi vor învia cei morţi în Hristos; apoi noi, cei vii care vom fi rămas, vom fi răpiţi împreună cu ei în nori, ca să-L întâmpinăm pe Domnul în văzduh“ (1 Tesaloniceni 4.16,17).
Toţi vom fi schimbaţi. Nu s-a înşelat oare Pavel când vorbea aşa fel ca şi cum ar avea parte de răpire? „Nu toţi vom adormi, dar toţi vom fi schimbaţi“ (versetul 51). Totuşi, el n-a avut parte de răpire, căci a fost omorât. Nu s-a înşelat el? Aşa mă întreba cineva. „Dar cum crezi dumneata că trebuia să spună Pavel acolo?“, l-am întrebat eu. Lucrul acesta l-a încurcat pe acel om. Trebuia oare să spună că voi veţi fi schimbaţi, pentru că eu am să mor? Dar Pavel nu putea să vorbească astfel. El aştepta, cum trebuie să aşteptăm şi noi în fiecare clipă. Dacă este vorba să ne înşelăm şi să-L aşteptăm pe Domnul Isus ca să avem parte de răpire, apoi să ne tot înşelăm în privinţa aceasta! Din aceasta n-avem nicio pagubă, ci, dimpotrivă, câştig. Termenul venirii Lui, Tatăl îl ştie. Noi însă avem datoria să-L aşteptăm pe Domnul cu mijlocul încins şi cu făcliile aprinse.
Taina răpirii. „Iată, vă spun o taină: nu toţi vom adormi, dar toţi vom fi schimbaţi“ (versetul 51). Aceasta va fi într-o secundă, „într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi“ (versetul 52). În Apocalipsa este vorba de şapte trâmbiţe şi fiecare dintre ele vesteşte ceva. Trâmbiţele din Apocalipsa au rolul să-i trezească pe oameni, cum era de pildă trâmbiţa prin care se vestea altădată războiul. Trâmbiţa se întrebuinţează în armată ca să dea felurite semnale. „Cea din urmă trâmbiţă“ pare a fi pentru alarmă, pentru a porni în marş, adică în întâmpinarea Domnului Isus.
Răpirea, partea cerească a venirii Domnului. Tesalonicenii ştiau că Domnul Isus va veni iarăşi, dar scăpau din vedere partea cerească a venirii Lui: ca să-i răpească pe cei credincioşi. Ei se gândeau la partea pământească a venirii Lui, ca să împărăţească pe pământ.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung,
strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel. Telefon de contact: 0745.021.424.