13.5 C
Campulung Muscel
11/10/2024

Cetăţenii, invitaţi de primarul Dorel Tănăsescu la şedinţa Consiliului Local

Dorel Tănăsescu rămâne original între omologii săi de pe cuprinsul Muscelului, anunţând şedinţele Consiliului Local sub forma unei invitaţii deschise adresate locuitorilor comunei Bughea de Jos. Întrunirile legiuitorilor locali sunt publice, dar, chiar şi aşa, lumea se sfieşte să participe, chiar de-ar avea nevoie să aducă o problemă la cunoştinţa autorităţilor locale. Asta deşi sunt şanse mai mari de rezolvare expunând-o într-un cadru public, în faţa Legislativului localităţii. Atât celor interesaţi să intre în legătură cu oamenii care iau deciziile în administraţia publică locală, în beneficiul comunităţii, dar şi  celor care doresc să fie informaţi cu privire la subiectele dezbătute în Consiliul Local, primarul Dorel Tănăsescu le-a lansat din vreme anunţul organizării şedinţei aferente acestei luni pe 27 aprilie, împreună cu punctele ordinii de zi, ca să le stârnească interesul. În mod normal, locuitorii de la Bughea de Jos ar trebui să fie interesaţi de două, chiar trei proiecte de hotărâri ce privesc lucrări care se vor întreprinde pentru ei, din banii lor. Unul dintre acestea are ca obiect proiectul investiţiei „Teren de sport multifuncţional, pe domeniul public, situat în incinta Şcolii Gimnaziale nr.1 Bughea de Jos”, întocmit de SC Consulting Urban Proiect Grup SRL Pitești. La fel, foarte important este şi proiectul investiţiei, pe care conducerea Primăriei Bughea de Jos intenţionează să o întreprindă în vederea stopării alunecărilor de teren, cu reamenajarea drumului comunal, în punctul „Peste Vale”, Mlăci, satul Bughea de Jos. Convocatorul şedinţei programate pentru ziua de ieri a cuprins şi un proiect de hotărâre privind aprobarea devizului şi execuţia lucrărilor de reparaţii la obiectivele de interes local, ce vor fi realizate în perioada de primăvară – vară a acestui an, în comună, dar şi formalităţi legate de activitatea Primăriei, precum aprobarea execuției bugetare la 31 martie 2017 şi o informare privind situația încasărilor la finele anului 2016, numărul rolurilor fiscale rămase în lista de rămășiță și la finele trimestrului I al anului 2017, plus măsurile ce se impun pentru perioada de viitor. Raportul a fost susţinut de inspectorul principal Ileana Adi Enache. În finalul convocatorului, care a îmbrăcat forma unei invitaţii, primarul Dorel Tănăsescu a menţionat că „şedinţa Consiliului Local este deschisă şi cine doreşte să participe este bine venit.” 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!