Are primarul nostru o inspiraţie cum nu s-a pomenit, de a strecurat în buget mai multă muncă cu mapa decât cu sapa. Parcă a simţit că se umplu de chiciură ouăle de Paşti, rămase tot în varianta plată, deşi nu sărăcea Primăria dacă procura versiunea „3D” a decoraţiunilor de sărbători, în locul placajelor de sărăcie şi, de aceea, a umplut agenda de investiţii a acestui an cu „maculatură”. Ce-i drept, cum 2020 este departe, în zare, Liviu Ţâroiu îşi permite să sacrifice 2017 ca să-şi asigure hârtiile, în lipsa cărora se va ajunge nici să nu mai poţi da cu mătura pe stradă, dacă nu-ţi spune proiectantul înainte ce şi cum. Ani la rând, „aspiratorul” de electorat Călin Andrei, cel mai bun produs politic local, mai ales ca politician de opoziţie, cel mai puternic şi convingător liberal din câţi a livrat vreodată PNL Câmpulung – dacă n-ar fi fost aşa, n-ar fi reuşit, ani la rând, graţie influenţei sale uriaşe asupra alegătorilor, să umple Consiliul de atâţia oameni nuli în politică şi administraţie publică – a repetat obsedant următoarea situaţie. Asta ca să fie acceptată fără comentariile inutile, care se fac în prezent, de vreme ce au fost lămurite din vremea în care Andrei conducea Primăria şi Câmpulungul. Nu poţi întreprinde reparaţia unei străzi, să zicem, o uliţă cu bolovani şi noroi, cum încă sunt destule în municipiu, în lipsa unui proiect, care să cuprindă o sumedenie de condiţii valabile în practica europeană. Oricât de îngust ar fi drumul, exclus să te rezumi la asfaltare. Îi trebuie trotuare, rigole, care şi acestea trebuie să respecte nişte norme, eventual, dacă cere UE, bandă pentru biciclişti, treceri pentru veveriţe şi câte, şi mai câte, care, poate, faptic, sunt imposibil de pus în teren, fiindcă nu-ţi ajunge „terenul”.
Şi, în general, nu poţi să faci nimic, în plan investiţional, oricât de neînsemnat, fără studii şi proiecte, care să-ţi dea, în primul rând, valoarea lucrării, ca să nu mai vorbim despre detaliile care îl interesează pe executant. Aşadar, treaba cu proiectele a fost explicată şi para-explicată de Călin Andrei, care, deseori, se plângea şi de exigenţele în materie de proiectare, şi de timpul pierdut cu această etapă obligatorie. Atunci, nu cârtea nimeni din majoritatea nederanjată că se irosesc anii şi banii cu documentaţiile, unele nemaiajungând să prindă contur în realitate.
În 2017, s-au trezit mutele din păpuşoi, să-şi dea ochii peste cap că… de ce se fac atâtea proiecte? Adică „tot bugetul”, ca să respectăm acurateţea exprimării pateticului urmaş al lui Andrei, singurul vinovat că n-a fost în stare să formeze un succesor care să menţină buna reputaţie a liberalismului, se duce pe studii de fezabilitate, proiecte tehnice şi D.A.L.I. „Tot bugetul” înseamnă 17 miliarde de lei vechi, adică 8% din cheltuielile destinate investiţiilor. Cârâială de doi bani, dacă ne gândim la faptul că municipiul a avut permanent de suferit, autorităţile nefiind în stare să acceseze nicio leţcaie de nicăieri, şi din cauză că n-avea proiectele făcute. În schimb, „proiectele sunt atât de simplu de făcut”, a glăsuit aceeaşi gură de tinichea a Consiliului, cu câteva minute înainte, când a pledat cauza unui nou stadion de fotbal în Câmpulung, propunerea de investiţie a PNL-ului pentru 2017!
Asta după ce astenicele umbre ale lui Andrei au încercat, mojiceşte, să-şi atribuie meritele pentru existenţa unui excedent bugetar dătător de dependenţă şi halucinaţii. Numai astfel se explică sevrajul opoziţiei care a ratat şansa de a batjocori economiile lui Andrei. Respectând adevărul acumulării unor rezerve financiare – care am constatat că se consumă până la transformarea lor în amintire la toate Primăriile, probabil, în baza vreunei directive de sus – singurii cărora li se datorează Cornul Abundenţei în care se lăfăieşte în prezent PSD sunt câmpulungenii, care au pompat bani după bani în buget, fără a primi nimic în schimb.
Replica „bugetului pe 2017” îi aparţine purtătorului de pălărie liberală, cu câteva numere mai mari decât ceea ce are el de vârât dedesubt: „Nici nu vreau să mă gândesc ce făceam anul acesta dacă nu aveam banii din anii trecuţi!” Adică opoziţia se frământă ce făcea mititelul de Ţâroiu dacă n-avea purcoiul de bănet în care să înoate leşinat de fericire. Înseamnă că erau lucrările făcute, zice Ţâroiu. Şi mai înseamnă că singurul excedent care s-ar fi simţit în Consiliu era cel de prostie, zicem noi.
Articolul precedent