„Vă iubesc „muntenilor”! De n-ar fi fost munţii, mi-aş fi dorit ca românii să-i construiască! Să-i mulţumim lui Dumnezeu din tot sufletul că avem şi munte, şi dealuri, şi podişuri, şi şes, şi mare! Suntem binecuvântaţi şi să fim binecuvântaţi!”, este mesajul Elenei Nănescu, o „navigatoare” pe pagina de socializare a Centrului de Informare şi Promovare Turistică Dâmbovicioara, care a răspuns apelului de a posta fotografii şi gânduri despre comuna musceleană, în ideea de a o promova şi atrage vizitatori. Totodată, unul dintre scopurile acţiunilor responsabilelor C.I.P.T. este de a descoperi oameni care au rădăcinile în Dâmbovicioara sau orice altă legătură cu aşezarea de la margine de Muscel. Aşa cum este cititoarea care a emoţionat cu confesiunea exprimată în mediul on-line, care a transmis felicitări promotorilor „superbelor locuri cu peisaje încântătoare”, beneficiare ale unor descrieri amănunţite. Aşa cum este cea a satului Podu Dâmboviţei, pe care, în aceste zile libere, în care sarcinile de serviciu şi problemele familiale trec în planul secund, în favoarea împlinirii spirituale, n-ar strica s-o lecturaţi, pentru îmbogăţirea cunoştinţelor generale. Cei care au făcut-o deja au mărturisit că s-au simţit foarte aproape de cei din zonă. „Este exact ce ne dorim!” Gazde bune.”, precizează Elena Ene, completată de Nicoleta Golaşu: „Da, şi bunicii mei au fost de acolo, iar unul dintre verii care au rămas acolo este primar, iubit, apreciat, de foarte mulţi ani.”
Prezentăm şi noi în continuare îndemnul de a respira aer curat în satul muscelean, despre care cei care l-au vizitat au numai cuvinte de laudă. „Podu Dâmboviţei este un sat din comuna Dâmbovicioara şi este situat pe DN73, la 29 km de Câmpulung, consemnat încă din secolele XVI-XVII. Aşezare tipic argeşeană, încorsetată în depresiunea intramontană cu acelaşi nume, este poarta principală prin care se face intrarea în Munţii Iezer-Păpuşa, prin Valea Dâmboviţei, Munţii Piatra Craiului, prin Valea Dâmbovicioarei, precum şi în Munţii Bucegi şi Munţii Leaota, prin Valea Cheii.
Numele satului, de la confluenta Dâmboviţei cu Dâmbovicioara şi Valea Cheii, este legat de existenţa unui străvechi pod de lemn peste apa Dâmboviţei, care înlesnea circulaţia pe drumul dintre Câmpulung şi Braşov, folosit intens de către negustori. Fost sat de oieri ce-şi urcă primăvara turmele în munte şi le mai coboară toamna, când se face „răvăşitul oilor”, Podu Dâmboviţei păstrează tradiţii nealterate de câteva milenii. Cântece de oierit, doine, hore pot fi culese aproape de la fiecare bătrân al satului, în zeci de variante. La fel, portul popular are aici sute de taine şi simboluri, pe care tot cei bătrâni ştiu a le descifra şi interpreta. Risipit, sub formă de evantai, de-o parte şi de alta a Dâmboviţei, în miez de iarnă, adormit în zăpadă, satului îi dă viaţă doar fumul ieşit pe coşurile caselor.
La 5 kilometri de Rucăr, pe traseul Rucăr-Bran, Podu Dâmboviţei e aşezat ca într-o găleată. Aflat la poalele munţilor Piatra Craiului, străjuit de înălţimile verticale ale stâncilor Cheilor Dâmbovicioarei, de-a stânga, şi înconjurat, ca un brâu strâns, de dealuri ceva mai domoale pe flancuri, satul, la o primă privire, ar părea de-a dreptul sufocat. Însă, tocmai aici, Dâmboviţa, cu mult înainte de a se pune prima piatră de temelie a aşezării, şi-a creat un „spaţiu de respiraţie”. Şi aşa cum largă a fost „respiraţia” Dâmboviţei, la fel de largi la suflet sunt locuitorii aşezării. Veseli, primitori, n-ar precupeţi niciun efort pentru a vă face să vă simţiţi cât mai bine, oaspeţi fiindu-le! Căci, de le treceţi pragul, veţi simţi, ca-n copilărie, cum suflete calde şi mâini îndemânatice (de gastronomi verificaţi) vă vor ocroti şi vă vor bucura zilele de vacanţă petrecute aici. Ba mai mult, vă vor călăuzi paşii prin „labirinturi” nelegiuit de frumoase: Cheile Dâmboviţei, Cheile Dâmbovicioarei, Peştera Urşilor, Peştera Dâmbovicioarei.”
„De n-ar fi fost munţii, mi-aş fi dorit ca românii să-i construiască!”
