Povestea uluitoare a octogenarei din Chilii, care a stăruit să-şi spună necazul public şi anume că a fost deposedată de mai multe bunuri, veselă, mâncare şi un aragaz, înlocuit, pentru a ascunde urmele „furtului”, cu un hârb, de făptaşul cunoscut de păgubită, are şi o continuare. Mai exact, replica aşa-zisului cioban din Mioarele, care, de fapt, s-a dovedit a fi, împreună cu soţia, cunoştinţe vechi ale familiei Băbuşi. Atât de apropiaţi erau Monica şi Simon Durdun, încât deţineau cheia de la casa bătrânească a văduvei Stela Băbuşi, cu care aveau o înţelegere verbală: proprietatea în schimbul îngrijirii pe care măţăuanii s-au angajat să o acorde femeii suferinde de diabet şi de inimă. „Împricinatul”, un crescător de animale, acuzat de vârstnică de săvârşirea unor fărădelegi, care, dacă s-ar adeveri, i-ar aduce o sancţiune penală, a venit, împreună cu partenera de viaţă, la redacţia noastră, pentru a-şi prezenta propria variantă, total diferită de a „victimei” sale. Soţii Durdun, şocaţi de versiunea protejatei lor, insistă că n-au ştiut ce să mai facă pentru a o mulţumi pe bătrâna pe care sperau s-o moştenească, în lipsa urmaşilor de sânge. Au găzduit-o în casa lor, când a fost bolnavă, au luat-o de la spital, i-au ţinut la ei bunurile, ca să fie în siguranţă, cât locuinţa a rămas nepăzită, au organizat pomana de şapte ani a răposatului soţ, tot ca să fie bine. Însă, potrivit susţinerilor acestora, bine n-a fost. Dimpotrivă, familia Durdun se simte înşelată de atitudinea femeii, care s-ar fi răzgândit în privinţa promisiunii de a-i lăsa stăpâni în curte, după moartea sa. Mai nou, i-a făcut şi de ocară în sat, cauză din care au fost foarte vehemenţi să le fie expus punctul de vedere, care, afirmă ei, poate fi confirmat de martori, care aveau cunoştinţă de înţelegerea dintre ei şi Stela Băbuşi. Speţa respectă tiparul neînţelegerilor izbucnite între părţile nelegate de un act oficial, în care retragerea angajamentului verbal de către deţinătoarea proprietăţii îi face să se simtă traşi pe sfoară. Asta pentru că, în ciuda eforturilor lor, vor rămâne nu cu casa şi pământul bătrânei, ci cu buza umflată.
Au luat-o din spital şi au adus-o acasă la ei, căci nu putea să meargă
Monica Durdun, care părea mai supărată decât soţul său, din pricina jumătăţilor de adevăr, alternate cu neadevăruri sfruntate, spuse de Stela Băbuşi, care n-a suflat o vorbă despre relaţia sa cu soţia „ciobanului”, a povestit, de-a fir a păr, cum s-a agitat ca bătrâna să trăiască. Nicidecum să moară mai repede, ca să pună mâna pe averea imobiliară a văduvei. „Am chemat salvarea când i s-a făcut rău, iar, când i-au făcut ieşirea, la sfârşitul lunii octombrie, fiindcă n-o lua nimeni, căci n-avea cine s-o ia, ne-am dus după ea. N-a spus că a stat la noi trei săptămâni şi că noi am ajutat-o să facă pomana. A uitat că a stat la noi, trei săptămâni, în vârful patului?! Eu am martori că ea a locuit la mine acasă.”, şi-a început istorisirea, vădit supărată, nevasta lui Simon Durdun, care, afirmă ea, nu s-ar îndeletnici cu oieria, ci cresc animale în gospodăria proprie, unde muncesc pe rupte.
„Trebuia să spună cine suntem, de unde ne cunoaşte, nu că am dat buzna peste ea!”, a adăugat Monica Durdun, care a lămurit legătura între familia sa şi cea a Stelei Băbuşi, care datează, într-adevăr, de când trăia soţul ei, Costică, om cumsecade, cu care s-au înţeles bine. După moartea acestuia, cam singura rudă, în lipsa fraţilor, a surorilor şi a copiilor, a rămas o nepoată din partea unui văr, cu care ar fi luat legătura, telefonic, când i s-a îmbolnăvit mătuşa. „Femeia care vinde lumânări a apelat la noi că tanti Stela nu mai apare la biserică. Părintele l-a sunat pe soţul, să ne ducem la ea, căci el crede că ar fi bolnavă. Ştia că duceam vacile la păscut acolo. Când ne-am dus, ea nu mai vorbea. „Tanti Stela, ce faci, eşti bolnavă? Hai să te duci la spital!” „Nu, că vine nepoata.” Până la urmă, am sunat-o, din cauză că arăta foarte rău. Are şi nişte trepte (n.r. abrupte, înclinate şi lipsite de balustradă), pe care a căzut. O vecină, care o ştia bolnavă, a mers s-o vadă, dar i-a spus că ne aşteaptă pe noi, căci urma să trecem pe la ea. Cum nepoata n-a mai venit, am dat telefon la salvare. Din spital, m-a sunat să mă roage să-i duc săpun şi hârtie igienică. I-am dus ce i-am dus, în fine. Într-o sâmbătă, soţul a primit un telefon că tanti Stela a ieşit din spital. Eu eram plecată cu vacile. Mi-am zis mai târziu: mai bine îmi rupeam o mână sau un picior decât să mă duc după ea s-o iau. Dar, atunci, am gândit: hai s-o ajutăm să se întoarcă acasă. Când colo… nu mergea! Ne-a ajutat infirmiera s-o ducem până la maşină, căci n-o ţineau picioarele. Am băgat maşina în curte, ca s-o putem duce amândoi în casă. „Tanti Stela, ce faci mata singură aşa?” Nici nu putea vorbi şi, atunci, am sunat-o pe nepoată. Ne-am întâlnit, într-un final, cu nepoata şi am întrebat-o ce facem cu ea. Nepoata ne-a spus că nu ştie ce este de făcut şi că ea nu poate să se ocupe. Să mergem la preot, în sat, şi să-i spunem lui. Cum puteai să te duci, cu un om bolnav, să-i spui preotului?! Am luat-o la noi, unde şi-a revenit. Am martor pe doamna doctor de familie a dânsei, unde am fost de două ori ca să-i iau reţeta. Am îngrijit-o ca pe un copil. Acum ne facem şi noi o baie. Dar cât a stat la noi, o scoteam afară, să-şi facă nevoile. S-a întâmplat să-mi cadă o dată în curte. M-a ajutat soţul ca s-o ridic. De-abia stătea în fund ca să-şi ia medicamentele. Cât am îngrijit-o!”, relata Monica Durdun.
Cât a stat la binefăcători, i-a pus pe aceştia să-i aducă bunurile, ca să nu-i fie furate
După o săptămână, le-a vizitat pe gazdele octogenarei bolnave o bună cunoştinţă a acesteia, doamna Steluţa, ca să se intereseze de starea ei de sănătate. „Ce facem, doamnă – am întrebat-o -, căci eu o ţin, dar cât s-o ţin?” Ea a zis că ne face act şi ne dă tot, dar s-o ţinem noi. Până să vină doamna, s-a îngrijorat din cauza a ceea ce avea în casă. „Vai de mine, dacă îmi fură lucrurile?!” Nu este adevărat că i-au dispărut cât a fost la spital! Cheile au fost la ea în geantă şi ea ne-a dat cheile! De teamă că-i sparge cineva casa, ea ne-a trimis să-i luăm din casă aragazul, butelia, televizorul şi o icoană. Ne-am dus frumos, i-am adus lucrurile acasă la noi, iar aragazul, ca o proastă!, i l-am spălat, căci era murdar. Am zis că este bătrână şi nu mai poate să-l cureţe. Televizorul n-am mai apucat să i-l şterg. Ar fi zis că i l-am luat şi pe acela! Îmi trebuiau mie lucrurile ei? O am martor pe doamna Steluţa, căci, împreună cu ea, am dus lucrurile înapoi. Ne punea să-i luăm şi lemnele, că i le fură! Dacă-i luam şi lemnele, ajungeam într-un scandal şi mai mare! În lipsa ei, dar cu ştirea ei, am intrat în casa ei de două ori, trimişi de ea, cheile ni le-a dat din geantă. Ne-am dus ca proştii să-i aducem altă icoană, că n-am luat-o pe cea care trebuia!”, a afirmat soţia lui Simon.
La un timp după ce bătrâna a ajuns la locuinţa măţăuanilor, a venit şi prietena ei, care le-a asigurat pe gazdele Stelei Băbuşi că ea acasă nu se mai întoarce, că ea a văzut moartea acolo şi că le va lăsa casa în schimbul îngrijirii. „Ea (n.r. Stela Băbuşi) a mai apelat la soţul meu ba să-i ducă o butelie, ba că i s-a surpat la coş… noi nu prea avem timp şi… de ce să ne creăm obligaţii?”, a mai precizat Monica Durdun. „A spus că mi-a plătit 20 kg de var şi că i-am dus doar 10 kg. Iar eu i-am dus şi nisip, şi ciment!”, a completat Simon Durdun. „El n-avea timp să-i lucreze, căci aveam treburile noastre. Dar a insistat că ne face act.”, a reluat istorisirea Monica.
Bătrâna avea sub pat 78 de milioane şi un galben, despre care, însă, nu s-a plâns că i-ar fi dispărut şi aceste valori
Pe când era găzduită de familia Durdun, Stela Băbuşi s-a hotărât să facă parastasul de şapte ani de la moartea soţului. „Tanti Stela, am întrebat-o, cine să alerge pentru pomană?” Nu şi nu, ea face pomană. Am sunat-o pe această doamnă, care este o bună prietenă a ei, care m-a convins. Acasă la ea trebuia făcut curăţenie. Era o şorecărie! Ea spune că i-am mâncat noi salamul! Cred că nu este zdravănă la cap! Era o şorecărie acolo, de nu vă spun! Salamul i l-au mâncat şoarecii. Dacă l-a avut!”, a continuat relatarea Monicăi Durdun, susţinută de soţ, potrivit căruia patru pachete de otravă de şoareci au fost necesare pentru stârpirea rozătoarelor. „Ea ne-a pus să-i cumpărăm pliculeţe, ca să le aruncăm peste tot. Doamna aceasta, care s-a implicat – cu ea am făcut treabă, căci nu aveam cu cine – a avut ideea să facem pachete. Era în post. Am fost la „Ilincescu” şi a comandat fasole, peşte şi sarmale. Totul preparat. Doamna a notat absolut tot. Mai trebuiau vase. Tanti Stela s-a răzgândit, voia să facă pomană la cămin, căci se făcea de ruşine în faţa oamenilor, că n-a dat cu var. Nu era problema de var, era problema de altele. Când ne-am dus la ea acasă, el i-a aruncat găleata pe care o lăsase… a fost bolnavă… am vrut să-i facem un bine şi ea… Era frig… decembrie. Cine să se ocupe de organizarea pomenii la cămin, cine să stea în urmă, cine să i-l dea într-o zi, căci s-a întâmplat din scurt?! Venea Sfântul Niculae şi nu se mai făcea cu peşte. Am înduplecat-o să ţină pomana acasă. Am făcut coliva la mine… Cât am ajutat-o pe această femeie! „Monica, nu ai nuci, că eu nu am?” Îi dădeam nuci şi nu acceptam să mi le plătească. Iar ea să spună aşa ceva!”
Simon Durdun a intervenit şi el în povestire, dezminţind că şi-ar fi însuşit băutura rămasă de la pomană. Dimpotrivă, a servit ţuică de la el. „Nici n-am umblat la rachiul ei în beci!”, a declarat acesta. Mâncare a rămas destulă, căci lumea n-a venit la masă. A umblat Simon prin sat cu pachete şi ce n-a putut da a ajuns hrană la porci. Ce-a fost mai bun, cozonac şi suc, s-a împărţit între Monica şi Steluţa, organizatoarele parastasului.
Pomana nu se putea ţine fără cheltuieli. Stela Băbuşi era, însă, pregătită financiar pentru organizarea evenimentului. „Ne-a spus unde are banii, sub pat, într-o geantă, căci eu nu eram un hoţ, ca să-i răscolesc casa. Mai avea o poşetă cu acte roase de şoareci. Când a venit doamna aceasta la noi, am scos banii. Mai zicea că are un gălbior, pe care voia, aşa spunea de când a ajuns la spital, să i-l dea fetiţei mele. Am numărat, împreună cu doamna, şi avea, nu mai ţin minte exact, parcă 78 de milioane, pentru înmormântare, plus gălbiorul. Mă mir că n-a pomenit de bani!”
Bolnava s-a răzgândit în privinţa actelor pe casă şi pământ
Nu după mult timp, a început „frecuşul”, deşi soţii Durdun aveau treburi în gospodărie. Zilnic, Simon vine la Câmpulung cu fiica, elevă la o şcoală din municipiu. Într-o zi, a fost nevoit să zăbovească în oraş, în timp ce Monica şi-a văzut de lucru la animale. „Vai de mine, nu mai veneai! Vai de mine, când iau medicamentele?!” Asta deşi eu mă rugam de ea să le ia. „Păi, iar să iau medicamente?” Trebuia să le ia de trei ori pe zi. Când îi făceam ceai, îmi pupa mâinile. I-am adaptat un scaun cu găleată dedesubt, pentru nevoile fiziologice. „Să nu cumva să vină domnul Simon!” Iar acum domnul Simon este cioban?!”, povestea cu ciudă Monica Durdun.
Pomana a fost organizată cu contabilizarea cheltuielilor până în cele mai mici amănunte, până şi chibritul fiind trecut la „catastif”. „Simon l-a adus pe preot, i-a luat o sticlă de vin, i-a dat ţuică preotului. Ţuică n-a mai fost, că n-a mai fost, nu că i-am luat-o noi. Au rămas trei sticle de vin de trei sferturi, pe care le cumpărase doamna asta. Eu n-am mai vrut s-o aduc acasă, dar n-avea cine să rămână cu ea.”
Când a venit vorba despre încheierea actelor… „Începuse să mă comande. Am făcut cârnaţi, cu sora mea, la taică-meu, şi am stat vreo două ore. „Vai de mine, ai stat să faci cârnaţi!” Începuse să mă tragă la răspundere. „Nu mai trece noaptea!”, se văieta. Dormea ziua şi i se părea că trece greu noaptea. I-am dat un băţ, ca să bată în perete cu el, când avea nevoie de mine. Dormeam numai cu teamă că, poate, bate tanti Stela! Fetiţa îmi spune, într-o zi, că tanti Stela s-a ridicat singură, a tras găleata şi s-a aşezat. „Am văzut-o stând în picioare!”, mi-a zis. Începuse să dea telefoane, nu ştiu cui şi nici nu mă interesa. Nu mai voia să mănânce, deşi lua foarte multe medicamente. Cerea ceai. Îi frigeam cărniţă, fă-i piure… lapte prins, că lapte mai bun ca al meu… Am pus-o pe picioare.”
Actele, susţine Monica Durdun, erau copii ale titlului de proprietate, însă niciun original. „Ea mi-a spus că este sub o faţă de masă. M-am uitat, dar nu era. „Ne dai actele originale, ca să pornim? Ai nevoie să te duc la medic, îmi iau o anumită răspundere.” „Să mă mai gândesc. Un act nu se face aşa.” „Tanti Stela, te gândeşti, dar eu trebuie să mă ocup de mata.” Când a refuzat să mai mănânce, am sunat-o pe doamna Steluţa şi i-am spus că nu se mai poate cu tanti Stela. S-a făcut de o răutate… Că o ţin pe ca un boschetar! „Dar ce să-ţi fac? Boschetar eşti acasă la mata, unde eşti singură, nu aici, cu noi!” Singura soluţie ca să scap de dânsa era s-o duc înapoi la spital. „Veniţi şi dumneavoastră, i-am spus prietenei ei, vreau să-i duc lucrurile înapoi.” Apoi am chemat salvarea, care nu voia s-o ia, căci era externată de puţin timp. „Nu am ce să-i fac, nu-mi aparţine, nu-mi este rudă, am ajutat-o cât am putut.” Din spital, îmi dă telefon că i-am băgat apă în butelie şi unde sunt actele ei originale! „Tanti Stela, eşti zdravănă la cap?!” Mă sună din nou că i-am schimbat aragazul.”
Soţii Durdun vor ca lumea să afle că au intrat în casa Stelei Băbuşi, cu ştirea ei, cu cheile ei, trimişi de ea, ca să-i pună în siguranţă lucrurile. Când relaţia s-a stricat, i le-au adus înapoi. Aceştia au explicat anumite defecte ale aragazului, precum lipsa capacelor de ochiuri, prin faptul că este posibil să fi căzut printre treptele înclinate, când Simon şi Steluţa i l-au urcat în casă. Monica şi Simon au încheiat că nu sunt singurii păcăliţi de bătrână cu donarea proprietăţii, mărturie fiind porţile cele noi, făcute, spun ei, de un cetăţean, care a păţit-o la fel înaintea lor.