Camera de Conturi Argeş a demarat acţiunea de audit financiar la Primăria Rucăr pe 4 iulie şi a terminat-o pe 29 iulie 2016. S-au verificat conturile anuale de execuţie bugetară ale unităţii administrativ teritoriale, 548.000 lei fiind suma totală a abaterilor constatate, defalcate astfel: 369.000 lei, venituri suplimentare, şi 179.000 lei, prejudicii.
Încasarea veniturilor la buget
La capitolul stabilirea şi încasarea veniturilor bugetare, în cuantumul şi la termenele stabilite de lege, inspectorii de la Camera de Conturi au notat trei nereguli:
1.Au fost stabilite, evidenţiate şi încasate venituri nefiscale cuvenite bugetului local al localităţii în sumă totală de 344.268 lei, provenind din efectuarea serviciului de salubritate pentru locuitorii din comuna Rucăr.
2.În cazul a şapte persoane fizice şi juridice, care au cerut şi obţinut autorizaţii de construire, nu au fost luate, la expirarea termenului de valabilitate al acestora, măsuri de regularizare a taxei de autorizare în funcţie de valoarea reală a construcţiilor executate, potrivit prevederilor legale, în sumă estimată de 10.476 lei. În timpul derulării controlului, personalul de specialitate din Primăria Rucăr a regularizat taxa pentru cele şapte autorizaţii de construire cu termenul de valabilitate expirat. S-a stabilit că beneficiarii acestora sunt datori la buget suma de 10.476 lei, din care taxa suplimentară de 10.360 lei şi 116 lei, majorări de întârziere. Suma stabilită suplimentar a fost încasată integral, abaterea fiind integral remediată.
3.Activităţile de inspecţie fiscală nu au fost planificate şi efectuate. În timpul auditului, s-a verificat realitatea datelor înscrise în declaraţiile de impunere şi modul de stabilire, încasare integrală şi la termen a impozitelor şi taxelor datorate bugetului local la un număr de trei contribuabili, rezultând venituri suplimentare de 13.866 lei, din care debite de 12.532 lei (1.518 lei, redevenţă, şi 11.014 lei, taxă teren) şi 1.334 lei, accesorii fiscale, care au fost recuperate. În acelaşi timp, în cadrul Primăriei s-au luat măsuri de organizare a activităţii de inspecţie fiscală, fiind întocmit şi aprobat Programul de control pe anul 2016, încălcarea fiind integral îndreptată.
Cele mai mari valori ale prejudiciilor au rezultat din verificarea calităţii gestiunii economico-financiare
S-a plătit nelegal, din creditele bugetare aprobate pentru „Bunuri şi servicii”, suma de 21.973 lei, sub titulatura de cadouri ocazionate de Sărbătorile de Crăciun, acordate şcolarilor şi preşcolarilor din comuna Rucăr, în anii 2013, 2014 şi 2015. Acest prejudiciu adus bugetului local, de 21.973 lei, este format din plăţile nelegale, de 17.344 lei, şi majorările de întârziere aferente, de 4.629 lei.
Din creditele bugetare alocate de la bugetul de stat, s-a plătit nelegal, în baza contractului de finanţare nr. 5778/14.06.2013, încheiat cu MDRAP, pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală – Subprogramul „Modernizarea satului românesc”, suma estimată de 45.656 lei, reprezentând diferenţe de preţ incluse necuvenit în situaţiile de lucrări acceptate la plată şi decontate pentru obiectivul de investiţii: „Reabilitare şi extindere reţea de distribuţie apă în comuna Rucăr, judeţul Argeş”, pentru care au fost estimate dobânzi şi penalităţi de întârziere de 17.992 lei. Cu ajutorul celor de la Camera de Conturi, executantul investiţiei a emis o factură de ştorno, în temeiul căreia Primăria Rucăr a diminuat, în contabilitatea proprie, valoarea obiectivului de investiţii cu suma de 45.656 lei. Din prejudiciul stabilit, a fost recuperată şi contravaloarea accesoriilor fiscale de 17.992 lei.
Pentru aceeaşi investiţie, „Reabilitare şi extindere reţea de distribuţie apă în comuna Rucăr, judeţul Argeş”, s-a descoperit că nu au fost constituită legal garanţia de bună execuţie, de 28.306 lei, aferentă contravalorii lucrărilor de construcţie şi montaj efectuate. Executantul investiţiei, la cerea Primăriei Rucăr, a virat în contul de garanţii, deschis la Trezoreria Piteşti, suma de 28.30 lei, prejudiciul fiind integral recuperat.
Suma de 40.965 lei a fost plătită nelegal, prin acceptarea şi decontarea unor preţuri mai mari decât cele practicate în piaţă la materialele puse în operă şi înscrise în situaţiile de lucrări întocmite pentru obiectivul: „Lucrări de terasamente şi asfaltare în comuna Rucăr, judeţul Argeş”. La valoarea stabilită ca prejudiciu adus bugetului local s-au stabilit şi majorări de întârziere de 3.634 lei, suma ajungând la 44.599 lei. Persoanele cu atribuţii din Primăria Rucăr au procedat la recuperarea integrală a pagubei, abaterea fiind rezolvată.
Altă sumă, de 18.45 lei, a fost plătită nelegal prin acceptarea şi decontarea unor cantităţi de lucrări, mai mari decât cele real executate, la obiectivul de investiţii: „Modernizare Bulevardul Libertăţii, de la km 1+000 la km 2+100”. În timpul misiunii de audit, la suma estimată de 18.450 lei s-au calculat şi majorări de întârziere de 1.660 lei. Angajaţii Primăriei au recuperat în totalitate suma de 20.110 lei.
Ce măsuri au dispus şi ce recomandări au formulat cei de la Camera de Conturi Argeş
1.Stabilirea, evidenţierea şi încasarea în totalitate a veniturilor cuvenite bugetului local din prestarea serviciilor de salubritate.
2.Urmărirea la încasare a creanţelor restante, prin parcurgerea tuturor etapelor executării silite.
3.Recuperarea integrală a prejudiciului, stabilit în timpul misiunii de audit la nivelul sumei totale de 21.973 lei, reprezentând „cadouri de Crăciun”, acordate necuvenit (17.344 lei, prejudiciul, şi 4.629 lei, majorările de întârziere, care vor fi actualizate la data încasării efective).
4.Recupererea integrală a prejudiciului stabilit la nivelul sumei totale de 63.648 lei, reprezentând diferenţe de preţ acceptate la plată şi decontate necuvenit în baza situaţiilor de lucrări întocmite pentru obiectivul de investiţii: „Reabilitare şi extindere reţea de distribuţie apă în comuna Rucăr, judeţul Argeş”, în valoare de 45.656 lei, şi accesoriile fiscale în valoare de 17.992 lei (care urmează a fi actualizate până la data recuperării integrale a debitului). Prejudiciul recuperat urmează a fi regularizat cu bugetul din care sumele puse la dispoziţie de Primăria Rucăr au fost avansate.