13 C
Campulung Muscel
13/10/2024

Câmpulungenii au strigat pe bulevard: „PSD, ciuma roşie!”

Mitingurile împotriva modificărilor aduse Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, privind abuzul în serviciu, dar şi împotriva ordonanţei de graţiere adoptată de Guvern au debutat miercurea trecută, la Câmpulung. De atunci, în fiecare seară, câmpulungenii s-au strâns în faţa Primăriei Câmpulung, numărul lor variind între 30 şi 100 de persoane. Maximul, se pare, a fost atins duminică, a doua zi după ce premierul Sorin Grindeanu a anunţat decizia de abrogare a Ordonanţei 13 pe 2017, prin care au fost modificate Codul Penal şi Codul de Procedură Penală.

Dacă, în primele zile, protestatarii au manifestat paşnic în faţa Primăriei Câmpulung, supravegheaţi de la distanţă de jandarmi şi poliţişti, începând de vineri, grupul de protestatari a mărşăluit şi prin municipiu. De la Primărie, pe Bulevard, pe strada Republicii, până la sediul PSD şi înapoi, pe strada Negru Vodă. Dotaţi cu fluiere, tobe şi vuvuzele, au scandat: „PSD, ciuma roşie!”, „Ieşiţi din casă dacă vă pasă!”, „Hoţii!”, „România, trezeşte-te!” Când au trecut pe bulevard, coloana de manifestanţi a fost acompaniată şi de claxoanele şoferilor care urcau sau coborau.

Împreună cu adulţii, cu pancarte au fost şi zeci de copii, toţi consecvenţi, în fiecare zi, de la ora 18.00, fiind prezenţi în centrul municipiului. Toate întâlnirile de la Câmpulung au fost paşnice.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!