Conform datelor raportate din teritoriu de către Institutul Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, ieri, joi, 26 martie, la nivel naţional erau 153 de cadre medicale şi personal auxiliar confirmate cu covid-19, după cum urmează: =70 medici; =50 asistente; =15 infirmiere; =o îngrijitoare; =17 personal auxiliar. Repartizare pe judeţe, cele mai multe sunt la Suceava, 90 de cadre medicale; după care urmează Bucureşti, cu 36 persoane; Hunedoara, cu 12 persoane; Iaşi, cu 3 persoane; Arad, Vrancea şi Neamţ, cu câte două persoane; Constanţa, cu o persoană.
Personalul Spitalului Mioveni, gata să demisioneze după ce unitatea a fost declarată centru judeţean pentru pacienţii Covid-19
Angajaţii Spitalului din Mioveni sunt nemulţumiţi după ce unitatea spitalicească a fost desemnată ca unitate spitalicească cu paturi SARS-CoV-2/COVID-19 şi Covid-19 cu comorbidităţi, conform unei decizii a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Adică, peste noapte, Spitalul din Mioveni este transformat în centru judeţean pentru tratarea cazurilor cu coronavirus. Personalul medical a invocat lipsa dotărilor, dar şi că, din punct de vedere tehnic, din cauza sistemului de ventilaţie, virusul ar urma să fie plimbat în tot spitalul. Managerul spitalului, medicul Horia Tărilă, a explicat, pentru Proarges.ro şi Pro Media Tv, motivele pentru care oamenii nu sunt de acord cu decizia luată: „Nu pot să infirm această informaţie, că avem colegi care vor să demisioneze. Eu sunt obligat să asigur personalului mijloace de protecţie, pe care nu le pot obţine. Nu avem materiale, nu avem stoc, nu avem bani, pentru că acest spital a fost lăsat pe drojdie, ca să zic aşa. Ştiţi că spitalul este finanţat de Primărie, care ştiţi la fel de bine că a primit parţial fonduri din cotele defalcate de la bugetul central de mai multe luni. Nu avem personal. Suntem deschişi de trei luni. Au spus că aduc din alte spitale, foarte bine. Ideea de a aduce din restul judeţului personal medical şi de a transforma acest spital orăşenesc cu linii de gardă şi pentru tratarea Covid-19 este un efort logistic greu de crezut să fie pus în practică şi în condiţii normale, nu mai vorbim acum, în două-trei zile, cum se doreşte. În plus, aşa cum ştiţi, acest spital nu este proiectat ca spital de boli infecţioase. Nu cred că mai este vreun spital orăşenesc în ţară fără secţie de boli infecţioase, căruia să i se aducă în cârcă tocmai boli infecţioase. Am cerut informare şi proiectantul ne-a atras atenţia că presiunile pozitive ale fluxului de aer din acest spital nu pot fi decât parţial inversate. Noi nu avem geamuri care se deschid, avem aici un flux de aer continuu pozitiv. Filtrele de aer sunt pentru 0,13 microni, în timp ce particolele de virus au 0,02 microni! Asta înseamnă că aerul filtrat va fi infectat şi circulat prin tot spitalul, care va fi, aşadar, şi el infectat, pentru că virusul va ajunge peste tot! Oamenii consideră că este sinucidere curată. Noi nu fugim de la a trata pacienţi cu Covid-19, înţelegem că trebuie trataţi undeva, oamenii sunt dispuşi să meargă şi să ajute unde este nevoie. Dar spun că la Mioveni, la cum a fost conceput acest spital, din punct de vedere epidemiologic, este sinucidere curată!”, a precizat pentru Proarges şi Pro Media Tv, doctorul Horia Trăilă.
Aşa cum scrie bitpress.ro, prefectul Emanuel Soare s-a deplasat la spitalul de la Mioveni şi a discutat această problemă, fiind informat de situaţie. S-ar părea că în calcul sunt luate mai multe soluţii, dar niciuna nu se prefigurează, însă, ca fiind salvatoare. O decizie cu privire la spitalul unde vor fi internaţi şi trataţi pacienţii infectaţi cu Covid-19 va fi luată într-o viitoare şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, deocamdată, rămânând valabile deciziile luate în şedinţa de miercuri, 25 martie.