-5.9 C
Campulung Muscel
10/02/2025

Câmpulungenii au protestat împotriva Legii graţierii și a amnistiei

Aproximativ 30 de persoane au participat, miercuri seară, în faţa Primăriei Câmpulung, la un miting împotriva modificărilor aduse  Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, privind abuzul în serviciu, dar şi împotriva ordonanţei de graţiere adoptată de Guvern. 

Mobilizarea s-a făcut pe reţeaua de socializare Facebook, unde s-a creat o pagină specială, „Protest Câmpulung Muscel”. Aici a fost postat mesajul: „Diseară, poate vom fi 5 persoane, poate 30 sau poate 100. Dar cei care vom fi vom demonstra că pentru noi contează. Vom demonstra că nouă ne pasă de noi şi de ţara asta. Dacă stăm acasă, gândindu-ne că suntem într-un oraş prea mic ca să avem ceva de spus… nimic mai fals. Schimbarea vine din noi toţi, prezentul şi viitorul nostru ţin de noi. Ieşi azi în stradă, ia-ţi copilul, fratele, mama şi căţelul şi hai să le arătam că noi ştim cine suntem şi ceea ce vrem! Să le arătăm că ţara asta ne aparţine şi nu pot să îşi bată joc de ea la nesfârşit! Să le arătăm cum „o mână de oameni” pot dărâma ziduri şi schimba prezentul, viitorul. Haideţi să lăsăm gluma la o parte şi să devenim serioşi măcar o dată, iar apoi? Vom putea să stăm liniştiţi şi cu zâmbetul pe buze, ştiind că noi am învins.”  

Protestatarii s-au strâns în centrul municipiului, la ora 18.00, unde au stat până la ora 20.00, iar poliţiştii şi jandarmii îi supravegheau de la distanţă să nu se înregistreze evenimente nedorite. Un echipaj de la Rutieră a zăbovit chiar mai multe zeci de minute în intersecţia de la Biserica „Sfântul Nicolae”.

Profesori şi medici printre protestatari

Protestul neautorizat de municipalitate s-a derulat fără incidente. Timp de aproape două ore, manifestanţii au scandat lozinci împotriva Guvernului, a PSD şi a lui Liviu Dragnea, cerând demisia premierului Grindeanu şi a ministrului Justiţiei, Florin Iordache. „Hoţii!”, „DNA să vină să vă ia!”, „Să piară Ciuma Roşie!”, „PSD, nu uita, asta nu e ţara ta!”, „Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie!”, au fost câteva dintre scandările împotriva actualului regim ale manifestanţilor musceleni, în rândul cărora i-am remarcat şi pe medicii Valerian Iosifescu, Mădălin Iordache, Anca Dumitrescu, Dan Dumitrescu, Cristinel Eşanu, dar şi pe profesoara Simona Bădiţescu, reprezentanta Asociaţiei „Anima”, Magdalena Daje, şi consilierul local PNL Ionel State.

Pe o pancartă, susţinută de două adolescente, stătea scris: „…Adevărat vorbeam, Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei, Că voi egalitate, dar nu pentru căţei!”, citat din fabula „Câinele şi căţelul”, de Grigore Alexandrescu, potrivit pentru PSD-ei!” 

Când a plecat de la serviciu, primarul Liviu Ţâroiu a ţinut să le amintească manifestanţilor că nu au autorizaţie pentru acţiunea de protest, dar s-a trezit huiduit şi şi-a continuat drumul spre maşina instituţiei, care l-a “expediat” acasă. În jurul orei 20.00, protestul câmpulungenilor s-a încheiat, însă manifestanţii şi-au dat întâlnire şi pentru zilele următoare, sperând ca numărul celor care ajung în Piaţa Primăriei să fie mult mai mare. „O adunătură de politicieni penali vrea să schimbe legislaţia din România, vrea să slăbească statul de drept. Noi nu putem să admitem aşa ceva! Este inadmisibil să se schimbe actuala legislaţie care ar favoriza zeci, sute chiar, de oameni politici care au făcut ce-au vrut ei, pentru binele lor şi nu al poporului ăsta, pentru ca acum să se trezească dintr-o dată curaţi din punct de vedere penal şi să continue fărădelegile. Românii, pe bună dreptate, nu mai pot tolera aşa ceva! Vom ieşi în stradă şi zilele următoare, la aceeaşi oră, şi sperăm ca, de această dată, să fim mai mulţi.”, ne-a declarat unul dintre protestatari. Pe grupul creat pe internet a fost lansată invitaţia pentru a se continua manifestările şi în zilele ce urmează: „Nu putem lăsa PSD-ul să ne provoace la un comportament urât, demn de dânşii. Diseară se va ieşi din nou, în micul nostru oraş, pentru că şi noi avem ceva de spus, ne susţinem ţara şi nevoile ei, ne susţinem viitorul, ne susţinem pe noi. Luaţi-vă prietenii, elevii, colegii, rudele şi ieşiţi, îmbrăcaţi-vă bine, luaţi-vă termosul cu ceai cald. Sunt câteva ore în frig în schimbul viitorului nostru.”

Liberalii care au venit la protest au făcut-o ca reprezentanţi ai societăţii civile

Abordat pe Facebook de ce nu se implică în acţiunile de protest la nivelul Câmpulungului, reprezentantul Partidului Naţional Liberal, Lucian Ionescu, consilier local şi prim-vicepreşedinte al organizaţiei de tineret la nivel naţional, a ţinut să menţioneze: „Pentru că mai multe persoane m-au întrebat de ce noi, opoziţia din Câmpulung, nu facem nimic? De ce noi, liderii PNL Câmpulung, nu organizăm un protest şi în Câmpulung? Vreau să transmit tuturor punctul nostru de vedere: Tocmai pentru că suntem în opoziţie şi avem coloratură politică, nu putem noi să organizăm un protest care, în alte părţi, a fost organizat de societatea civilă, pentru că am politiza acel protest şi l-am deturna. Ca simplii cetăţeni ai Câmpulungului şi ai României, putem să participăm la astfel de proteste şi, cu siguranţă, vom face acest lucru. Am mai făcut-o şi anterior!”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!