„ACCELERATOR CÂMPULUNG” este un program de mentorat pentru artiști emergenți, susținut de Asociația Eastwards Prospectus și reprezintă un proiect care are ca scop dezvoltarea tinerilor artiști, al publicului și al profesioniștilor din domeniul cultural. Prin construirea unui program de schimb de experiență între 10 tineri artiști din țară și publicul și instituțiile culturale din Câmpulung și, dorim să propunem un program de mentorat din 4 module care se vor axa pe – sistemul de artă, piața de artă, relația artist – curator și PR și comunicare. Temele regăsite în module au scopul de a elabora subiecte atinse mai puțin de sistemul de învățământ universitar din România, aceasta favorizând neîncrederea tinerilor artiști în sistemul de artă și în posibilitățile pe care aceștia le au după finalizarea studiilor.
Artiștii emergenți vor participa în a doua lună de implementare la 4 laboratoare tematice. Prin acest program ne dorim să facilităm înțelegerea acestor principii de bază ale unui profesionist în domeniu, dar și schimbul de cunoștințe între cei 10 artiști care vor participa la întregul proiect.
- Sistemul artei contemporane. (instituții, galerii, activități de comunicare prin intermediul mass-media, activități editoriale, rețele, atragere de fonduri). Scopul laboratorului este de a familiariza artiștii emergenți cu actorii cheie din sistemul artei contemporane și cu rolul pe care fiecare dintre aceștia îl are. Printre temele abordate: cine sunt agenții comerciali în arta contemporană, ce servicii oferă aceștia și care sunt cele mai bune modalități de abordare a acestora; diferite posibilități de expunere și prezentare a lucrărilor de artă, de la artist-run space, la muzeu, bienală, galerie comercială sau casă de licitații; în ce fel spațiul în care expunem influențează prețul unei lucrări de artă și cum se poate pregăti un artist pentru a fi parte din sistemul de artă contemporană păstrând o arhivă detaliată a operelor sale de artă și fiind permanent activ pe scena de artă contemporană.
- Relația dintre artist și curator. Fiecare artist va face un studiu de caz despre colaborarea cu curatorul pentru o expozitie din CV-ul său. Laboratorul îmbină teoria și activitatea practică din perspectiva a patru teme principale: elemente de context ale sistemului de artă contemporană; dialogul dintre artist și curator; exemple din istorie care au schimbat înțelegerea conceptului de expoziție și pregătirea expoziției de la zero și aspectele care necesită o atenție sporită în organizarea unei expoziții.
- Piața de artă contemporană și posibilități de finanțare. Ipostaza artist – antreprenor cultural. Artistul, parte dintr-un ecosistem. Scopul laboratorului este de a decodifica piața de artă și de a-i acompania pe artiștii emergenți să navigheze acest ecosistem. Dintre subiectele abordate, menționăm: Piața primară și galeriile de artă: rolul galeriei, strategii de dezvoltare de carieră, relația galerie-artist, aspecte contractuale și de management; târgurile de artă: istoric, ierarhie, poziționare post-pandemie; producția de lucrări de artă și identificarea de canale de distribuție și finanțarea artei contemporane în viitor.
- PR, comunicare în artă și redactare în contextul practicii artistice. Artistul în relație cu publicul larg. Scopul laboratorului este de a-i ajuta pe artiștii emergenți să învețe cum să-și prezinte activitatea unor tipuri diferite de public. Printre temele abordate: toolkit de prezență digitală – de la Instagram la website, principii de bază pentru scrierea artist statement-ului și a altor texte, media training: ce mesaje transmiți către jurnaliști și ce fel de conținut publică ei astăzi.
Temele abordate în programul de mentorat reprezintă un prilej de reflecție asupra modului în care arta poate contribui la dezvoltarea palierelor culturale ale unui oraș precum Câmpulung. Prin cercetarea valorilor artistice și culturale ale orașului și prin producția de noi lucrări prezentate în diferite locații din oraș încurajăm expunerea publicului larg la arta contemporană. Ne dorim prin acest proiect să cercetăm spații alternative de expunere din oraș și să încurajăm producția de lucrări in-situ cu o posibilitate de extindere a proiectului pe termen lung.
Evenimentul se va desfășura mâine, 30 ianuarie 2024, la CoArt Creativ, de la ora 17.00.
Sursa foto: Muzeul de Artă Brașov