La Rucăr, mini-vacanţa de la începutul săptămânii trecute a însemnat cu totul altceva decât unirea găştilor prin barurile şi cluburile din localitate, aşa cum s-a întâmplat la Câmpulung, unde liberul a coincis cu lâncezeala la cafea şi pizza, spre bucuria patronilor, care au avut motiv de mulţumire la adresa aleşilor pentru ideile aducătoare de clienţi. De altfel, scopul Micii Uniri ţintit de guvernanţi atunci când au decis ca bugetarii să stea acasă a fost atins: consumul a duduit, căci parcă sintagma “patru zile de liber”, repetată obsesiv, dublată de imaginile cu maşinile încolonate către munte, ca într-o şedinţă de hipnoză colectivă, a declanşat o paranoia de proporţii. Dacă merge acela, merg şi eu, că doar n-oi fi prost să stau acasă. De asta se şi dau libere angajaţilor la stat, nu că, vezi Doamne, de grija Unirii lui Cuza, care se cuvenea a fi marcată prin nemuncă, nu mai puteau cei de sus.
Ce mari evenimente s-au ţinut, de pildă, la Câmpulung, încât, ca să nu le rateze, salariaţii din sistemul public era musai să aibă liber de la serviciu?! Niciunul! Atât de mult a contat Unirea Ţării Româneşti cu Moldova pentru muntenii de aici, încât, în inima urbană a Muscelului, nu s-a consumat nicio acţiune care să amintească de evenimentul istoric de la 1859. Din acest motiv, al nepăsării autorităţilor locale, laolaltă cu directorii de şcoli şi cu cei din fruntea instituţiilor culturale, de a marca Unirea în ziua Unirii, nu când au avut ei chef, ca să nu fie deranjaţi în concediul cu care au fost ploconiţi, drept răsplată pentru votul de la locale şi parlamentare, prezentăm un exemplu pozitiv dintr-o localitate unde n-a pierit ruşinea. La Rucăr, Asociaţia „RegalIA”, care îşi propune să promoveze românismul la valoarea şi însemnătatea pierdute de românii îndepărtaţi, fizic şi spiritual, de ţara lor, au organizat o acţiune dedicată Micii Uniri în ziua de 24 ianuarie, atunci când era firesc să fie celebrată opera unificatorului Cuza. Sala Muzeului a fost primenită din vreme pentru primirea oaspeţilor la Şezătoarea Ad-Hoc, manifestare gândită şi pusă în practică de asociaţia condusă de Simina Dulamă, fiica primarului Ionel Dulamă.
Ca la toate evenimentele cu care ne-au obişnuit, în care accentul cade pe tradiţie, pe autentic, pe dragostea de România şi români, gazdele i-au întâmpinat pe participanţi în minunatele noastre costume populare, în care tot omul este frumos, pentru a insufla o dată în plus atmosfera de sărbătoare. „Astăzi este timpul pentru UNIRE! Unirea ideilor, unirea forţelor, unirea sufletelor… Dâmbovicioara şi Rucăr.”, astfel şi-a mobilizat Simina Dulamă consătenii şi vecinii la mica unire între localităţile de la margine de Muscel.
Printre musafirii celor de la Asociaţia „RegalIA” s-au aflat şi colegii promotori ai aceloraşi valori din comuna vecină, Dâmbovicioara. Raluca Busioc, responsabila Centrului de Promovare şi Informare Turistică, a mărturisit că „a fost o plăcere să participăm la o şezătoare organizată cu suflet în cinstea românilor adevăraţi”. Iar personajele centrale ale şezătorii, Cuza Vodă şi Boierul, în care s-au deghizaţi cei mai simpatici şcolari din comună, au avut locul central în albumul foto al sărbătorii. Preşedinta Asociaţiei „RegalIA” şi colegii săi au primit felicitări pentru eveniment nu numai de la oamenii locului, ci şi de la prieteni de departe. „Bravo, Simina, îmi place ce faci, este foarte frumos, te urmărim de aici, din Vrancea.”, i-a scris Florica Nanu.
Astfel, la nivel local, a fost marcată cu cinste o importantă pagină a istoriei românilor, graţie parteneriatului între Centrul de Informare şi Promovare Turistică Dâmbovicioara şi Asociaţia „RegalIA”, care, sperăm, va funcţiona şi cu alte ocazii. Mai cu seamă că gazda, Simina Dulamă, n-a primit o însărcinare grea de la colegii dâmbovicioreni. Doar să pregătească dulciurelele promise.
Următoarele date bifate pe agenda asociaţiei sunt: 4 martie, într-o zi de sâmbătă, când se va ţine Şezătoarea de Mărţişor; 17 aprilie, luni, a doua zi a Sărbătorilor Pascale, Şezătoarea de Paşti.