Acest episod al serialului dedicat Uzinei ARO şi oamenilor săi, realizat cu ajutorul inginerului Marian Bădiţă, căruia îi aparţin povestirile din trecutul profesional şi fotografiile ce însoţesc relatarea, are ca subiect unul dintre hobby-urile interlocutorului nostru: competiţiile. Un domeniu pe care l-a şi condus, „producând” pentru fabrică faimă, trofee, publicitate şi, de ce nu, temere în rândul adversarilor care se băteau cu ARO. De fapt, erau bătuţi de ARO, care nu rata podiumul în întrecerile vremii. Pilot, şef de Competiţii şi organizator de manifestări de gen, Marian Bădiţă a rămas fidel pasiunii sale pentru automobilism timp de peste două decenii. L-au ţinut în priză adrenalina simţită în timpul concursurilor, gustul victoriei, adulaţia publicului şi puternica admiraţie stârnită pe traseu de maşinile ARO, a căror apariţie era sinonimă cu spectacolul.
În pofida programului bogat în sarcini şi răspunderi de la întreprindere, inginerul Marian Bădiţă şi-a făcut timp ca să se ocupe de raliuri şi autocrosuri. Graţie relaţiei personale pe care o avea cu directorul tehnic Victor Frântu, al cărui fiu îl medita – mai mult, erau şi vâlceni amândoi, iar un nepot al directorului tehnic îi fusese coleg de liceu, la Călimăneşti – inginerul Bădiţă era mesagerul piloţilor în faţa conducerii uzinei. Tinerii, care investeau timp şi muncă în pregătirea maşinilor de concurs, nu puteau efectua deplasarea cu mâinile în buzunar. „Îmi dădeau bani şi benzină. Mă duceam la Victor Frântu şi îmi semna imediat. De aceea mă trimiteau mereu.”, spunea inginerul Marian Bădiţă, un apropiat al lui Frântu, care nu-i refuza niciodată cererea de sprijin al Compartimentului Competiţii, pe care naratorul nostru a ajuns să-l conducă.
Graţie prieteniei cu Gheorghe Fotescu, de la Federaţia de Automobilism şi Karting, care a venit în zona noastră, pentru pregătirea unor evenimente automobilistice, aşa cum a fost celebrul raliu Transcarpatica, Marian Bădiţă avea intrare la Federaţie oricând. El era cel care se ducea şi scotea licenţele piloţilor, până când au învăţat aceştia mersul lucrurilor. Ulterior, şeful Competiţiilor, el însuşi un as al volanului, a rămas cu o echipă de concurs la CESAR, iar uzina, cu echipa ei. „Ne-am despărţit. Ei s-au dus pe pistă, unde s-a dus şi Prototipul nostru, şi noi ne-am mutat sus (n.r. la CESAR). Aici ne-au făcut baraca aceea de tablă, care a fost de competiţii. Ne-a ajutat Gheorghe Voinescu. Am luat de la Mecanicul Şef o jumătate de hală, trebuiau să-mi dea una de 40 de metri, dar n-au avut unde. Mi-au dat numai jumătate, 20 de metri. Aşa mi-am făcut Secţie de Competiţii, pentru patru-cinci inşi, câţi aveam, era suficientă. Sus am luat pe Victor Bână, care a aparţinut de Prototip, iar Boeru şi Radu au plecat jos, în uzină, ei fiind pe pistă. Cu Gheorghe Enache, Sandu Zichil, Mircea Bundoiu, Romică Savu, ne-am făcut echipa noastră. Iar ei, în fabrică, şi-au făcut altă echipă.”, ne spunea un împătimit al sportului cu motor, în care ARO a scris istorie.
Marian Bădiţă ne mai povestea că el a alergat şi cu cei de la Fabrica de Piese şi Subansamble Auto, cărora le-a făcut echipă.
Pentru această ediţie am pregătit o poveste în imagini a participărilor interlocutorului nostru la întrecerile redutabile din ţară – însă el a fost prezent şi în afară – care surprind momente de tensiune din timpul întrecerilor, dar şi scene de bucurie cu învingătorii. Printre aceştia, Romică Savu, bunul său prieten, care s-a stins fulgerător în 2014. Moartea acestuia l-a afectat atât de puternic pe Marian Bădiţă, încât a fost la un pas să-şi piardă viaţa şi el, în urma unui accident cerebral suferit o jumătate de an mai târziu.