După o lună în care a celebrat tradiţiile locale, fie în calitate de colindător, fie în postura de colindat, primarul de la Rucăr n-a sărbătorit acasă trecerea în Noul An. Ca răsplată pentru activitatea de peste an, pentru care a fost dat exemplu de conducerea judeţului în faţa celorlalţi colegi primari, Ionel Dulamă şi-a făcut cadou o mini-vacanţă în Austria. Şi-a luat soţia, fiica şi fiul, pe partenerii acestora şi câţiva prieteni de familie şi împreună s-au delectat în atmosfera feerică a uneia dintre cele mai frumoase ţări europene. Mărturie stau instantaneele realizate lângă bradul maiestuos, care tronează în decorul spectaculos al Parkhotel Pörtschach, localul de lux, unde grupul format din 11 persoane, îmbrăcate în ţinute de gală, a celebrat intrarea în 2017. Sau cele surprinse pe străzile Salzburg-ului, în Mozartplatz, unul dintre cele mai atractive obiective turistice din Europa.
„Bucuria vine din lucruri mărunte, liniştea din suflet, căldura sărbătorilor din inimile noastre. Un An Nou fericit, cu multă sănătate şi realizări!”, le-a urat consătenilor Ionel Dulamă, din Austria, în Ajunul Anului Nou. Crăciunul, în schimb, l-a petrecut la Braşov, la Restaurantul „Casa Tudor”. În Ajun a primit colindători. Iar cu câteva zile înainte, pe 20 decembrie, în cadrul acţiunii dedicate tradiţiilor de Crăciun, organizate la Muzeul Goleşti, primarului Ionel Dulamă i s-a acordat o diplomă de merit din partea Filialei Judeţene Argeş a Asociaţiei Comunelor din România, semnată de preşedintele Ion Dumitru, primarul comunei Albota, şi preşedintele executiv Ion Toader, fostul primar de la Cetăţeni şi fost preşedinte al Asociaţiei. Motivul premierii edilului rucărean l-a constituit participarea la obiceiul tradiţional de sacrificare a porcului şi donarea produselor către instituţii de ocrotire a persoanelor defavorizate.
Însă cel mai important eveniment pentru comunitatea rucăreană, care l-a avut pe primar ca mesager al tradiţiilor din Muscel, rămâne Expoziţia Naţională „Crăciunul cu Măşti – Obiceiuri de iarnă din Rucărul de Argeş şi Rucărul de Făgăraş”, ţinută la Castelul Bran, organizator împreună cu Serviciul Cultură Tradiţională din cadrul Centrului Cultural „Reduta”, începând cu 10 decembrie. Partenerii manifestării, alături de Primăria Comunei Viştea, au fost Asociaţiile rucărene “RegalIA” şi “Ruffa Arbor”.
„Conform legendei „descălecatului” Ţării Româneşti, în anii 1290, Negru Vodă a trecut Carpaţii dinspre Făgăraş şi s-a stabilit la Curtea de Argeş, unde a întemeiat un voievodat. Dincolo de elementele de legendă, numeroşi istorici susţin ideea întemeierii localităţii Rucăr din judeţul Argeş de către locuitorii satului Rucăr din Ţara Făgăraşului, aparţinând în prezent de comuna Viştea.”, redăm un fragment din prezentarea acţiunii, care justifică organizarea Expoziţiei Naţionale „Crăciunul cu măşti” la Castelul Bran, în scopul de a aduce în atenţia publicului obiceiuri de iarnă din două localităţi, aparţinând de două zone etnografice diferite, dar legate de o istorie comună. „Rolul zeiţei preistorice în ipostază zoomorfă este interpretat la Crăciun şi Anul Nou de feciorul cetei de colindători, care îmbracă o mască bovină numită, în raport de zona etnografică, Turcă, Boură, Cerb, Capră, Brezaie, etc. Astfel, în Rucărul de Făgăraş întâlnim obiceiul colindului cetei de feciori cu Berbece, iar în cel muscelean, Brezaia. Expoziţia este structurată în trei secţiuni: reconstituirea unui interior ţărănesc muscelean, prezentarea obiceiurilor de iarnă Brezaia şi Ceata de feciori cu Berbece din Rucărul de Făgăraş, precum şi o expoziţie de fotografie veche.”
Până duminică, 8 ianuarie 2017, vizitatorii au putut admira exponatele tradiţionale de la Castelul de suflet al Reginei Maria a României: „ia bogată de Muscel, mândra fotă „cu berze”, şerveţele „cu cocoşei”, plocatul şi saricile rucărene, care au înfrumuseţat odăile medievale, stând la loc de cinste alături de podoabe din Ţara Făgăraşului, în timp ce Brezaia satului ne-a încântat inimile emoţionate.”, scriu cei din Asociaţia “RegalIA”. Preşedintele asociaţiei este chiar Simina Dulamă, fiica primarului Ionel Dulamă, al cărei CV cuprinde şi alte calităţi: asistent la Senatul României, stagiar la Parlamentul European, administrator al Pensiunii „Valea cu Brazi”, manageriată de tatăl ei.