12.4 C
Campulung Muscel
13/10/2024

Brazii, tăiaţi din curtea Căminului Cultural Schitu Goleşti

Chiar dacă au existat diferite programe cu finanţări nerambursabile din partea Uniunii Europene, administraţia locală a comunei Schitu Goleşti, în ultimele mandate, nu a accesat astfel de fonduri, iar lipsa ajutorului din afară se vede, mai ales în starea deplorabilă în care se află Căminele Culturale din localitate. Primarul Tudorel Miriţă vrea, începând cu anul viitor, să acceseze fonduri europene şi să renoveze şi să doteze aşezămintele culturale de pe raza comunei. Pentru a demara acţiunea, s-a început, în luna august, cu aprobarea în Consiliul Local a marcării şi tăierii brazilor din faţa clădirilor Căminului Cultural Schitu Goleşti, a Căminului Cultural Lăzăreşti, a şcolii vechi, situată vizavi de Primărie, şi a Dispensarului Medical Comunal, toate amplasate de-a lungul DN73.

Hotărârea din 16 august a fost pusă în practică, în cazul Căminului Cultural Schitu Goleşti, în urmă cu două săptămâni, imediat apărând şi cei care, din necunoştinţă, au fost nemulţumiţi că au dispărut coniferele din curtea unităţii. „Cu ce au încurcat, oare, brazii de la cămin? Erau parte din istoria copilăriei noastre. Chiar era necesar să îi tăiaţi?!”, întrebarea fiindu-i adresată, pe Facebook, edilului Tudorel Miriţă. Acesta a venit imediat cu răspunsul: „Brazii constituiau un pericol iminent atât pentru clădirea căminului, iar, pe de altă parte, aveau printre crengi conductori electrici, care puteau produce un scurtcircuit. Vă amintiţi că la vijelia din 15 iulie au căzut brazi la şcoală, la dispensar şi nu numai. Mai mult decât atât, căminul face obiectul unui proiect de reabilitare la care se lucrează şi va fi depus în primăvara următoare pentru accesare de fonduri europene, iar brazii înalţi nu puteau intra în noul proiect. Vor fi plantaţi alţi puieţi de diferite esenţe, care vor face parte din noua arhitectură peisagistică a Căminului Cultural.”

Materialul lemnos rezultat din tăierea copacilor va fi folosit de autoritatea locală Schitu Goleşti pentru lucrări publice de interes local.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!