De pe cea mai credibilă sursă de informare despre activitatea Primăriei Câmpulung aflăm că liberalul Bogdan Angelin David, fost consilier cu atribuţii de viceprimar, din primăvara lui 2015, până în primăvara lui 2016, ţine încă audienţe cu cetăţenii! La Primărie! În calitate de viceprimar! Reamintim că PNL-istul a condus Primăria şi cu Liviu Ţâroiu, şi fără Liviu Ţâroiu, adică singur, în luna care a precedat alegerile locale, în care acesta a preluat funcţia de vice şi prerogativele de primar de la colegul înlăturat de instanţă. Ca viceprimar interimar a primit lumea în audienţă şi, probabil, atât de mult i-a plăcut lui Liviu Ţâroiu cum s-a comportat fostul co-locatar de etaj în dialogul cu contribuabilii, încât a decis să-l păstreze şi după eşecul PNL de la locale. Asta ca să nu-l obosească pe „asociatul” din mandatul 2016-2020, Mărgărin Blidaru, care are o activitate furibundă pe Facebook, unde primeşte sugestiile alegătorilor non-stop.
Pe portalul instituţiei, vicele real aproape nu există, nefiind decât o modestă menţiune, în paranteză, a poziţiei ocupate, la rubrica „Consiliul Local” – deci, îl cauţi pe vice până albeşti, ca să dai de el la numărul 4 pe lista aleşilor, în fruntea cărora se află. Menţinerea lui Bogdan David în funcţia de viceprimar, pe site-ul Primăriei, se datorează unei scăpări – ca să nu spunem “comodităţii” – a informaticianului instituţiei de a actualiza datele după alegerile locale, care au produs o nouă conducere a municipiului. Iar pentru acest lucru trebuie să ia secţiune cu secţiune, ca să se asigure că n-a mai rămas niciun „dinozaur” strecurat printre „prospături”. La secţiunea audienţe, sub „prospătura” de primar, care le acordă în prima şi a treia zi de joi din lună, de la ora 09.30 (înscrieri, la Registratura Primăriei), îl găsim pe nedezlipitul de Primărie Bogdan David, căruia îi revine sarcina de a menţine caldă legătura cu electoratul, prin intermediul întâlnirilor din a doua şi a patra zi de joi din lună, de la aceeaşi oră. Miercuri, de la ora 10.00, vă primeşte secretarul Nicolae Ghinea, probabil, numai până la sfârşitul acestui an, căci se aude că, de la 1 ianuarie 2017, predă stiloul şi ştampila.
Bulversarea celor care consultă avizierul on-line al Primăriei, interesaţi să ştie când au program de audienţe primarul şi viceprimarul, are la bază omisiunea responsabilului de site, ocupat, pesemne, cu întocmirea referatelor prin care cere suplimentarea bugetului pentru domeniul pe care îl administrează. Ultima cerere pregătită pentru rectificarea bugetului local din 31 octombrie 2016 sună astfel: „Subsemnatul Radu Gabriel Avram, administrator al reţelei de calculatoare din sediul instituţiei, vă rog să aprobaţi suplimentarea cu 15.000 de lei a sumei destinate achiziţionării licenţelor. Când s-a efectuat bugetarea sumei destinate licenţelor, pe piaţă exista o versiune de licenţă de baze de date (SQL Server) inferioară. Între timp, a apărut o versiune mult mai performantă, dar care este mai scumpă, motiv pentru care este necesară suplimentarea sumei destinate achiziţionării investiţiilor.”, este referatul întocmit, pe 20 octombrie 2016, de inspectorul Gabriel Radu şi aprobat de primarul Liviu Ţâroiu şi directorul economic Violeta Iarca.
Nu mai vorbim despre informaţiile care lipsesc cu desăvârşire, precum certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire, neactualizate de şase luni! Asta în condiţiile în care Primăria este obligată să le afişeze în cel mai scurt timp de la eliberarea lor, pentru ca cetăţenii să afle din vreme ce construcţii răsar lângă ei.