„Din nefericire, marele nostru inamic nu este Global, este drumul. Drumul Câmpulung-Piteşti este cel care ne-a „omorât” pe noi, pe voi şi ne omoară în continuare.” Afirmaţia îi aparţine directorului companiei care patronează „Câmpulung Industrial Park”, recomandat în spaţiul public drept „parc industrial”, deşi, în realitate, este departe de această reputaţie. În rarele ocazii în care Sergiu Filip a acordat interviuri presei locale, acesta a invocat starea şoselei naţionale drept cauza principală care îl împiedică să transforme fosta platformă ARO într-un parc industrial adevărat. Refrenul şefului de la Landmark a fost preluat rapid de amicul său din fruntea Primăriei, folosindu-l drept scuză a inactivităţii dintr-o zonă asociată în vremurile de glorie ale uzinei cu un oraş în oraşul Câmpulung, graţie multitudinii de activităţi, de la cele economice, până la cele sociale şi culturale desfăşurate sub marca ARO. Ultima dată când directorul de la Landmark s-a plâns că nu poate să atragă chiriaşi, care să angajeze din rândul muscelenilor – dacă mai găsesc pe cineva dornic să muncească, iar Landmark s-a convins, după repetatele încercări de angajare de personal – a fost la şedinţa în care fostul Consiliu i-a respins avizul în vederea obţinerii facilităţilor de „parc industrial”. Septembrie, 2013, cu şapte zile înainte ca „mâna criminală” să dea buzna în şandramaua lui Tofan şi să-l scoată din afacere cu un incendiu în care Mediul nu prea a văzut un incident de mediu. Dacă au venit cu mâinile în buzunar, ca să măsoare poluarea cu nările!
Drumul care, timp de nouă ani şi jumătate, a împiedicat popularea celor aproximativ 50 de hectare cu activităţi de producţie, s-a reparat. Nu e gata, dar mult nu mai este până la tăierea panglicii. S-au convins de calitatea lui cei care bat drumul către Landmark, nu ca să solicite spaţii de închiriat, ci ca să inspecteze hala cu deşeuri, la invitaţia gestionarului unei „averi” toxice, pe care, acum trei ani, o vedea cu alţi ochi. Evident, favorabili investitorului care n-a rămas blocat în hârtoapele din DN 73, reuşind să ajungă „bine, sănătos” la destinaţie.
Câţiva dintre cei somaţi, firme mari, serioase, blindate de avocaţi, care ştiu să le scoată din astfel de chestiuni delicate, au venit la fosta ARO. Dacă n-ar fi de plâns, mai că ne-ar încerca o ironie: dacă este joi, este Ziua Porţilor Deschise la depozitul cu otrăvuri, eveniment pe care l-a anticipat însuşi autorul acestei nebunii. A doua zi după ce Sergiu Filip părăsea furtunos sala de festivităţi în care s-a ţinut şedinţa de Consiliu, din cauza numărului de petenţi de pe Traian, veniţi să reclame vecinătatea nedorită, Tofan lansa o invitaţie de „nerefuzat” comunităţii. Să vină fără reţineri să-i viziteze stabilimentul, ca să scape de dubii în privinţa corectitudinii în care îşi administrează business-ul. „Ce, suntem nebuni?! Să ne cadă părul?!”, a sărit atunci Dan Şipoteanu, şocat că moldoveanul ăsta cu tupeu cu nemiluita invită publicul ca la muzeu, dar fără bilet, ca să-i admire expoziţia intitulată „Natură moartă la butoi”.
Tocmai ca să nu le cadă părul, cu tot ce este sub el, gazdele de la Landmark le-au sugerat vizitatorilor chemaţi la Câmpulung, ca să negocieze degajarea proprietăţii sale de colecţia de suveniruri morbide a lui Tofan, să aducă cu ei echipamente de protecţie. Unii au tratat cu toată seriozitatea adresa primită şi s-au „acoperit” cu o deplasare lipsită de finalitate pentru proprietarul platformei, care şi-a mărit stocul de maculatură cu refuzul scris al invitaţilor. Şi aceştia s-au convins că plouă în hală, peste deşeuri, iar apa, care antrenează atâtea nenorociri, nu stă locului, ci se prelinge. Constatările acestora ne-au amintit de răspunsurile date în bătaie de joc de autorităţile de mediu, la care am insistat să facă analize la ceea ce se scurge din hala spălată de ploi. Pentru ei, însă, apa contaminată nu polua altceva decât imaginaţia celor care îi deranjau cu solicitări de urnire din birouri, pe teren. A mai fost speculată de musafirii lui Filip ţinerea la poartă a omului lui Tofan, care le era de folos pentru documentare, deşi, cu altă ocazie, el a fost cel care i-a oprit pe alţii să pătrundă în „hala plângerii”. Aşadar, motive de a nu face un serviciu, plătit, oricum, cu vârf şi îndesat moldoveanului.
Curioasă atitudinea aleşilor locali, cărora directorul de la Landmark le-a transmis toată corespondenţa între el şi firmele care, este limpede, nu-i vor face pe plac. O asemenea situaţie impunea o întrunire de îndată a Consiliului Local, ca să discute împreună cu deţinătorul platformei ce rămâne de făcut, de vreme ce eşecul Landmark se conturează din ce în ce mai evident. Primarul convoacă de îndată Legislativul pentru toate bazaconiile, dar n-a considerat suficient de important demersul în care l-a implicat, oarecum, proprietarul ARO, ţinându-l la curent şi solicitându-i ajutorul. Şi nici consilierii nu par măcinaţi de grijă, de vreme ce niciunuia nu i-a scăpat vreo vorbă la întrunirea ordinară, deşi în Primărie au intrat adrese după adrese destinate lor. Unul nu s-a găsit în stare să întrebe: ce facem, domnule, când vor ceda de epuizare şi deznădejde cronicarii lui Filip, văzând că, după tone de răvaşe expediate, nu s-a clintit un kilogram de deşeu de la locul lui?!