Bănuim că, după „Toamna musceleană”, s-a convins toată lumea de ce este nevoie de o firmă din afară, ca banii câştigaţi în Muscel să fie impozitaţi de Fiscul din Dâmboviţa, când s-ar putea ocupa un întreprinzător de-al nostru să organizeze astfel de evenimente. Iniţiativa în municipiu este zero. Nu se complică nimeni să facă ceea ce face această femeie de afaceri din Târgovişte, la adresa căreia se strigă că scoate de trei-patru ori mai mult decât investeşte în organizarea de distracţii stradale. Patroana, care, mai cu un mic, mai cu o sarma, mai cu un dovleac, şi-a făcut intrarea în Câmpulung, pentru a doua oară în acest an, n-a inventat nicio schemă extraordinară de a obţine venituri. Pur şi simplu, a simţit că ies bani din plăcerea românului de a mânca, de a bea şi a asculta o muzică veselă şi asta a devenit afacerea ei. Ar putea fi afacerea unui câmpulungean, cum au strigat liberalii în Consiliul Local. Dacă tot se organizează „Toamna musceleană”, măcar să se organizeze cu muscelenii, nu cu doamna Olei, care duce banii noştri în Dâmboviţa. „Să facem cu ai noştri, cred că avem şi noi capacitatea. Suntem zonă de munte, cât de cât rurală, putem şi noi să facem „Toamna musceleană”. Trebuie să vină cineva din Târgovişte să ne înveţe să facem „Toamna musceleană?””, sunt cuvintele consilierului local cu trei mandate Lucian Ionescu, probabil, convins după această ediţie că n-avem nici capacitate, nici chef, nici dorinţă de a face ceva. Şi de aceea vine cineva de la Târgovişte ca să ne roage să ieşim din case, dacă producem ceva, şi, bineînţeles, să ne ia şi banii, ca în orice activitate în care se urmăreşte obţinerea unui profit.
Nu mai insistăm asupra aspectului cu subînchirierea domeniului public, care ar fi o treabă ilegală şi care, oricum, nu se poate proba, deoarece contractele pot eluda lejer termenul convertit în „prestări de servicii”, pentru a-i da un aer de legalitate. Dar nu ne-a scăpat nuanţa din intervenţiile opozanţilor lui Ţâroiu, potrivit cărora, dacă ar fi făcut cineva din Câmpulung sau din Muscel ce face această întreprinzătoare, care nu este de condamnat că a găsit la noi terenul propice pentru a-şi întinde terasele şi corturile, nu mai era nimic ilegal în povestea valorificării domeniului public de către un privat. Dacă-i curgea sânge de muscelean prin vene.
Tot liberalii au insistat asupra relaţiei directe între Primărie şi firmele locale, fără intermediar. Lucru care nu ni se pare normal: ca Primăria să fie transformată în organizator de spectacole, iar angajaţii ei, în loc să-şi vadă de sarcinile de serviciu, să se ocupe de „divertisment”. Şi aşa este suficient cât se blochează Primăria în săptămâna Zilelor Municipiului, când nimeni din instituţie n-are chef de tine, iritantul contribuabil, care comite imprudenţa de a avea probleme fără legătură cu evenimentul în care este angrenată toată suflarea de subalterni ai primarului. Treaba asta cu Primăria ca organizator de paranghelii nu este o idee bună deloc.
Şi-atunci a venit showman-ul Sergiu Cicu cu o idee: un O.N.G. al Consiliului Local, care să se ocupe de spectacole, dacă nu se bagă niciun particular să copieze ce face această întreprinzătoare, care a stârnit atâtea patimi făţarnice şi un fals patriotism local. Că o fi ceva putred în contracte, asta da. E posibil. Că or fi nereguli în culisele organizării, nu contestăm nici asta. Dar nu că, vezi Doamne, ia pâinea de la gură privaţilor locali, care, fie vorba între noi, nu se uită decât să ia, nicidecum să bage un ban înainte, ca să ia şi ei ca femeia asta, de trei-patru ori mai mult la final.
Colaboratoarea primarului chiar i-a rugat pe toţi cei care produc în zona noastră să iasă în stradă cu munca lor, să o prezinte lumii şi, astfel, să se promoveze. Că publicitatea a fost sufletul comerţului din cele mai vechi timpuri o ştim cu toţii. Astăzi, dacă nu te promovezi, eşti mort. Şi cu toate că aveau o jumătate de stradă pusă la dispoziţie gratuit, n-a venit nimeni. Practic, expoziţia de fructe, legume, stivele de brânzeturi, munţii de afumături şi cârnăţărie ieşite din mâinile muscelenilor au fost inexistente. Producătorii noştri au refuzat până şi să se facă cunoscuţi. Iar aleşii vorbeau să preia în mâinile lor frâiele organizării, când lor le-a fost lene să vină cu marfa la oraş, fără să plătească un sfanţ chirie.
Bineînţeles că scuze şi motive pentru şchiopătarea acestei prime ediţii de „Toamnă”, care, în Muscel, ca în orice zonă de munte, este asociată cu bunăstarea, se găsesc. O cauză esenţială o constituie promovarea foarte slabă, imputabilă Primăriei. Oamenii primarului, care s-au angajat prin contract să asigure promovarea acţiunii, ar fi trebuit să ia legătura din vreme cu edilii de la comune, ca să-i trimită pe meşteşugarii satelor, pe brânzari, pe gospodine şi gospodari cu rodul muncii lor la Câmpulung. La ţară s-ar fi cuvenit promovată „Toamna musceleană”, căci acolo se mai produce ceva. Nu la Câmpulung, unde „produsul” este asociat cu practici interlope. Alte voci pun absenţa ţăranilor cu bunătăţile din cămări pe seama mentalităţii că lumea şi-a făcut griji că trebuie să dea şpagă cuiva. Până la urmă, dacă trebuie, pentru succesul următoarei ediţii, ar putea fi făcută o publicitate chiar în sensul desfiinţării acestei idei preconcepute: „La “Toamna musceleană” sunteţi bineveniţi! Chiar nu este nevoie să ne mituiţi!”