„V-am închis fabricile, na-vă ajutoare sociale!”, a fost gândirea politicului, în urmă cu mai bine de 15 ani, care a generat o lehamite de muncă imposibil de stârpit în rândul unei populaţii, care, pe vremea lui Ceauşescu, nu s-a pomenit să fie scutită de muncă doar pentru că prin vene îi curgea alt sânge decât cel rezultat din împreunarea supuşilor lui Decebal cu cei ai lui Traian. Tot politicienii, când au văzut proporţiile răului cauzat, chipurile, se gândesc cum să îndrepte un fenomen pe care nu l-au anticipat atunci când au dat Legea ajutorului social. Şi anume că urmaşii celor care, pe timpuri, aveau serviciu, nişte plăvani cât uşa, sănătoşi tun, astăzi îţi sparg biroul cu pumnul nemuncit dacă atentezi la statutul de asistat, îndrăznind să-i vorbeşti despre vreun patron care caută lucrători. Cu mintea de pe urmă, legiuitorii, care au transformat România într-o naţie de pomanagii – în satele noastre muscelene de ţigani se acordă câte patru-cinci ajutoare într-o familie! – „croşetează” nişte modificări tardive ale Legii venitului minim garantat. În 2001, când a fost dată, a avut argumente, care astăzi nu mai stau în picioare. Cel puţin, nu la nivelul Muscelului, unde, chiar dacă nu vrem să recunoaştem, este de muncă. Ajutorul social trebuia să atenueze cumva pierderea salariului, ca urmare a închiderii întreprinderilor. Nu că banii încasaţi ca ajutor social erau suficienţi traiului unei familii de la bloc, nevoite să cumpere tot, până la ultimul fir de pătrunjel, în lipsa unei gospodării pe lângă casă. Dar, nemaiavând statut de angajat, documentele de beneficiar al venitului minim garantat îi asigurau intrarea la medic, ca să dăm un exemplu. Însă măsura ar fi trebuit să aibă caracter temporar, lucru pe care legea a omis să-l specifice: perioada pentru care se acordă ajutorul.
Scăparea limitării intervalului în care o persoană poate sta la mila statului, dublată de lenea angajaţilor Primăriilor de a face anchetele sociale la sânge, ca să le depisteze bunurile achiziţionate adesea din furtul de lemne, a produs focare de trântori, de ordinul sutelor, chiar miilor, în comunele muscelene, unde rarii angajaţi cu forme legale strică armonia. Într-o discuţie mai mult amicală decât oficială, în calitatea pe care o are, ca preşedinte al lor, Marian Neagoe îşi amintea că, pe când era angajat la uzină, veneau zilnic două trei-convenţii, care aduceau muncitori la ARO, Lianţi şi Melană de la Cetăţeni, Dragoslavele, Bughea, Valea Mare, Lereşti, Aninoasa, Vlădeşti. Angajaţi din rândul ţiganilor, care munceau cum muncea toată lumea. Pentru ca, 20 de ani mai târziu, să ajungem să ne mirăm când auzim că 50 de inşi s-au angajat la câteva societăţi din Piteşti, convingându-se că altfel se trăieşte din salariul completat cu bonuri de masă.
Exemplul pozitiv nu vine din Nordul Muscelului, unde este ceva putred în atmosferă, ci de la marginea apropiată de lumea civilizată, unde lumea a pus de mult osul la treabă. La Vlădeşti, povestea tot Neagoe, liderul romilor şi fata lui, care lucrează la Primărie, au bătut, din poartă în poartă, pe la fabricile de cablaje din Piteşti şi s-au interesat dacă le trebuie muncitori. Bineînţeles că le trebuiau, aşa cum le trebuie şi celor de la Câmpulung. Au pus maşinile personale la bătaie şi i-au transportat pe rând pe sătenii fără loc de muncă la firmele cu pricina, unde au dat testări, iar patronii au ales. Angajatorii au fost atât de mulţumiţi de comportamentul noilor angajaţi, încât şi-au trimis oamenii în teritoriu, la Vlădeşti, unde i-au convocat pe lider şi fiica acestuia şi au făcut o nouă selecţie de personal. Numai în ultimele două săptămâni, 48 de etnici au dobândit statut de salariaţi, având la dispoziţie transport gratuit.
De ce la alţii se poate, iar la noi nu? Diferenţa între ţiganii din Nordul Muscelului şi cei din Sudul zonei este dată nu doar de reconsiderarea poziţiei faţă de muncă, ci se vede doar dacă intri în satele populate de minoritari. La Vlădeşti, au reţea de apă, cu apometre, asfalt până la ultima casă, grădiniţă, casele şi gardurile aliniate. Iar, la Cetăţeni, casele sunt grămadă una peste cealaltă, n-au o palmă de asfalt, sunt răi, sunt primitivi, hărţuiesc vizitatorii mănăstirii, hărţuiesc călugării şi nu se dau înapoi nici de la a-ţi pune ameninţător mâinile pe maşină, cu promisiunea că te răstoarnă în gârlă dacă te-au prins a doua oară pe „teritoriul” lor. Trageţi singuri concluzia în privinţa şanselor de a obţine angajaţi din rândul “sălbaticilor” de la Valea Cetăţuii, prin comparaţie cu cei din aceeaşi seminţie de la Vlădeşti, daţi pe brazdă de liderii lor şi de Primărie.
Marian Neagoe este convins că înapoierea ţiganilor din Nord are de-a face cu strategia primarilor interesaţi să-i ţină proşti, ca să-i poată manevra mai uşor. Interesant de urmărit cum se vor descurca cu ei în momentul tăierii ajutoarelor sociale, pentru că, oricât de sceptici am fi, acest lucru se va întâmpla odată şi odată. La nivel naţional au fost centralizate idei, sugestii, propuneri de la toate autorităţile, Învăţământ, Poliţie, Casa de Asigurări, medici de familie ş.a.m.d., în ideea de a alinia Legea ajutorului social legilor europene, care impun ca la trei locuri de muncă refuzate… pa, pa, ajutor! La fel, dacă nu trimit copiii la şcoală. Atunci să-i vedem pe primarii care nu le-au dat câte un şut în dos, ca să-i trimită la muncă, dacă mai au curaj să intre în cătunele de puturoşi clocotind de furie.