15.3 C
Campulung Muscel
24/04/2024

12 pe un loc pentru posturile din Poliţie

Săptămâna trecută, s-a desfăşurat prima etapă, cea de înscriere a candidaţilor, prin depunerea dosarelor de concurs, pentru ocuparea celor 21 de locuri scoase la concurs de Poliţia Argeş din sursă externă şi încadrarea celor care au avut calitatea de agent de poliţie, respectiv cea de ajutor de şef de post. Până vineri, 7 octombrie, ultima zi de înscriere, 261 de persoane au venit cu documentele, adică peste 12 pe un loc. Cei mai mulţi aspiranţi se bat pentru un loc de la secţiile de poliţie municipale, dar nici posturile rurale nu sunt de neglijat. „Pentru cele 8 posturi de agenţi de ordine publică în mediul urban, respectiv două la Secţia 2 Poliţie Piteşti, două la Secţia 4 Poliţie Piteşti, două la Biroul Ordine Publică Câmpulung şi două la Biroul Ordine Publică Curtea de Argeş, s-au înscris 97 de candidaţi. Pentru cele 13 posturi destinate încadrării directe ca ajutori şefi de post la Posturile de Poliţie Bughea de Sus, Căldăraru, Cetăţeni, Cicăneşti, Drăganu, Izvoru, Poienarii de Argeş, Poiana Lacului, Răteşti, Râca, Sălătrucu, Ungheni, respectiv, Valea Iaşului, s-au înscris 161 de candidaţi. Pentru postul de ofiţer la Poliţia Oraşului Costeşti – Formaţiunea de Ordine Publică Urban, avem un candidat înscris, iar pentru reîncadrarea persoanelor care au avut calitatea de agent de poliţie, respectiv ajutor şef de post la Postul de Poliţie Băiculeşti, s-au înscris 2 candidaţi.”, declara Andreea Însurăţelu, purtător de cuvânt al IPJ Argeş. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!