Răul din adunare trebuie judecat. „În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru?” (1 Corinteni 5.12). Domnul veghează asupra casei Sale, dar a lăsat unele lucruri în grija noastră. Dacă fraţii nu-şi împlinesc datoria, răul pătrunde în adunare. Creştinătatea ne stă ca dovadă. Cei care trebuiau să vegheze nu au vegheat şi au început să mănânce şi să bea cu beţivii (Matei 24.49); răul s-a strecurat şi a ajuns din ce în ce mai mare, până când creştinătatea a devenit ceea ce este astăzi. Răul nu vine deodată, ca o bucată de stâncă care se desprinde la un moment dat din munte şi, unde cade, face prăpăd. Nu! El pătrunde în adunare încetul cu încetul. Aşa vine decadenţa, fie ca viaţă, fie ca învăţătură. Când nu se priveşte cu toată seriozitatea spre începuturile rele, se spune: „Aceea nu este nimic, cealaltă la fel; învăţătura aceea nu este decât o părere, cealaltă este la fel şi ea; se cade să nu fim oameni înguşti la minte, ci largi şi îngăduitori…” Atunci răul ia proporţii şi poate să aducă mari pagube. Cuvântul ne învaţă să fim largi la inimă, dar nu până acolo încât să îngăduim să se strecoare păcatul în viaţă şi abaterea în învăţătură. Învăţătura care se dă la adunare trebuie judecată şi bine cântărită. La 1 Corinteni 10.15 se spune: „Vă vorbesc ca unor oameni cu judecată; judecaţi voi singuri ce spun”. Însuşi apostolul Pavel îi îndeamnă pe cititorii epistolei sale să judece cu capul lor, pentru că nu era destul să zică cineva: „Aşa a spus Pavel”. În aceeaşi epistolă, el mai spune: „Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei şi ceilalţi să judece” (14.29).
Decadenţa vieţii ca urmare a învăţăturii stricate. Cuvântul lui Dumnezeu nu este un izvor de dezbinări şi învăţături greşite, ci mintea omului face aceasta, folosindu-se de Cuvânt. Învăţătura trebuie deci judecată după Cuvântul lui Dumnezeu, dar şi după efectele ei. O învăţătură stricată are ca urmare decadenţa vieţii, nu sfinţenia vieţii. Răul poate să înceapă şi altfel: decăzând în ce priveşte viaţa, omul îşi creează o învăţătură care să-i îndreptăţească o astfel de viaţă.
Păcatul unuia influenţează toată adunarea. Nimeni să nu zică: „Eu am făcut, eu am să suport urmările”. Nu, căci toată adunarea păgubeşte. Fiecare aduce cu sine în adunare o influenţă bună sau una rea. Viaţa pe care o ducem contribuie la binele sau la răul adunării. De aceea face să ne trezim de-a binelea şi să nu fim neserioşi. Am fost chemaţi cu chemare sfântă; să trăim potrivit cu chemarea noastră sfântă şi cerească, pentru că numai aşa se arată că Dumnezeu este în mijlocul nostru. Recunoaştem cu umilinţă că este multă slăbiciune în adunarea lui Dumnezeu; de aceea sufletele nu se întorc la Dumnezeu. Dacă fiecare ar fi însufleţit cum se cuvine de gândul sfinţeniei – căci sfinţenia este podoaba casei lui Dumnezeu – şi ar trăi în ea cum se cuvine, sufletele s-ar întoarce cu grămada la Dumnezeu. Insuccesele, slăbiciunile trebuie să ne coboare până în ţărână, încât este nevoie ca fiecare să se cerceteze pe sine şi să vadă ce fel de mădular al trupului lui Hristos este: sau un mădular sănătos, sau un mădular bolnav. Un mădular bolnav face ca tot trupul să fie bolnav. Aşa este şi în adunarea lui Dumnezeu: dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă un mădular este în cinste, şi celelalte mădulare sunt în cinste. Aceasta este învăţătura clară a Noului Testament.
Copilaşi, tineri şi bătrâni în adunare. În 1 Ioan 2.12-14 sunt arătate trei categorii de credincioşi: copilaşi, tineri şi părinţi. Copilaşii sunt cei de curând întorşi la Dumnezeu. Se poate întâmpla însă ca cineva să rămână în starea de copilaş şi atunci rămâne nedezvoltat. Copilaşii atâta ştiu: că păcatele le sunt iertate şi că Dumnezeu este Tatăl lor. Mai mult să nu le ceri, pentru că nu ştiu. Sunt bătrâne care poate de douăzeci de ani s-au întors la Dumnezeu şi tot copilaşi au rămas, mai nimic nu le mai intră în suflet. Aud în fiecare duminică tot felul de lucruri, dar nu mai iau nimic, rămân cu atât: că păcatele le sunt iertate şi că Îl au pe Domnul Isus. Poate că şi trupul influenţează asupra sufletului, de nu mai prind nimic, pentru că bătrâneţea vine cu multe slăbiciuni. Spun cuvintele acestea ca să le găsesc scuze. Dacă cineva ştie că are păcatele iertate şi, prin Domnul Isus, Îl are pe Dumnezeu ca Tată, şi are în suflet lucrarea naşterii din nou, intră în cer. Acolo nu vor mai fi slăbiciunile aduse de bătrâneţe sau de altceva. Nimeni nu trebuie însă să zică: „Mi-e destul atât, nu-mi trebuie mai mult”. Tânărul în credinţă este omul care a păşit de pe pragul copilăriei şi a început să se avânte în lupta credinţei, pentru răspândirea evangheliei, împotriva răului care se poate ivi în adunare, în lupta împotriva celui rău. Poate să fie cineva bătrân ca vârstă pământească şi totuşi să fie tânăr în ce priveşte lupta celui credincios.Va urma.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung,
strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel
Telefon contact: 0745.021.424.