Dragii mei!
Într-un articol precedent am pomenit de frumuseţea ortodoxiei, de faptul că avem nevoie de lucrarea sfinţilor în viaţa noastră, ca unii care sunt prietenii şi casnicii lui Dumnezeu. Nu demult, stând de vorbă cu un tânăr, m-am minunat de o serie de întrebări, pe care mi le-a adresat: „Părinte, ce nevoie avem de mijlocirea sfinţilor, atunci când ne rugăm? Oare, nu ne putem ruga direct lui Dumnezeu, fără ca să fie nevoie de intermediari? Sunt modele de urmat în viaţă, dar nu cred că am nevoie să mijlocească ei pentru mine, pentru că eu mă rog direct lui Dumnezeu”. Nu m-am supărat pentru întrebările pe care mi le-a pus, dar, fără să supăr pe unii din cititorii fideli ai acestui editorial, i-am răspuns: „Vorbeşti ca un neoprotestant, căci ei nu cred în Maica Domnului, în Sfinţi, în Cruce, nu cred în Tainele Bisericii, în Cultul Sfintelor Moaşte…” Sfinţii sunt cei care mijlocesc necontenit înaintea Prea Bunului Dumnezeu, pentru a noastră mântuire. Spun Sfinţii Părinţi că rugăciunile sfinţilor ţin lumea.
Căci, iată ce zice la Evanghelia după Ioan cap. 9 versetul 31: „Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă”. Şi, atunci, care dintre noi este atât de curat sufleteşte şi cu viaţă sfântă înaintea Lui Dumnezeu, care să nu aibă nevoie de mijlocirile Sfinţilor? Noi, când ne rugăm, nu cinstim pe sfinţi mai mult decât pe Dumnezeu. Închinarea pe care o aducem sfinţilor şi îngerilor o numim cinstire sau venerare, iar Lui Dumnezeu ne închinăm şi îi slujim cu desăvârşită închinare, care se mai numeşte şi „latrie” sau „adorare”. Noi venerăm pe sfinţi, pentru că ei sunt prieteni şi casnici ai Lui Dumnezeu. Ei au posibilitatea în cer de a ajuta pe credincioşi la mântuire. Moise, proorocul care a condus poporul lui Israel spre Canaan, de câte ori n-a mijlocit înaintea lui Dumnezeu să nu piardă pe israeliţi. La Cartea lui Iov iată ce scrie: ”…iar robul Meu, Iov, să se roage pentru voi; din dragoste pentru el, voi fi îngăduitor, ca să nu Mă port cu voi după nebunia voastră, întrucât n-aţi vorbit despre Mine aşa de drept cum a vorbit robul Meu, Iov” (Iov 42,8). Sfinţii nu voiesc a primi închinare de la oameni. Ei primesc această venerare de la oameni, fără ca această cinstire a lor să aducă vreo mâhnire lui Dumnezeu. Căci, cum S-ar putea supăra Dumnezeu când vede pe prietenii Lui cei iubiţi şi pe casnicii Săi că se slăvesc în numele Lui, când El Însuşi i-a proslăvit pe ei (Rom. 2,10) şi i-a înzestrat cu puteri şi daruri minunate? Ce să mai spunem de proorocul Ilie Tesviteanul, care doar la rugăciunile lui s-a deschis cerul şi a plouat. Sfinţii Apostoli, cuvioşii, mărturisitorii, mucenicii şi chiar sfinţii contemporani, ca unii care au căpatat îndrăzneală înaintea Lui Dumnezeu, mijlocesc neîncetat pentru noi.
Cine nu se roagă la Sfântul Nicolae, atunci când e neajutorat? Sau la Sfântul Mina, atunci când e în pagubă? Sau la Sfântul Pantelimon, atunci când e bolnav? Sau la Sfântul Nectarie, vindecătorul de cancer? Şi exemplele pot continua. Săptămâna aceasta, Biserica pomeneşte câţiva dintre sfinţii cei mai cunoscuţi şi la care alergăm foarte des pentru a ne ajuta în necazurile şi întristările noastre. Duminică, am prăznuit pe Sfânta Mare Muceniţă Varvara, ocrotitoarea minerilor, şi pe Sfântul Ioan Damaschin, cel care a apărat cu mare preţ credinţa cea dreaptă în Dumnezeu. Bucuria noastră este că, în racla cu Sfinte Moaşte din Mănăstire, alături de Sfântul Ioan Botezătorul, de Sfântul Mare Mucenic Pantelimon şi de Sfântul Mare Mucenic Mercurie, avem şi o mică parte din moaştele Sfintei Varvara. Luni, 5 decembrie, s-a făcut pomenirea Sfântului Sava cel Sfinţit, cel care a pus bazele vieţii pustniceşti şi care a scris Tipicul cel mare, care cuprinde rânduielile slujbelor bisericeşti. Astăzi ne stă înainte sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, mare făcător de minuni, prietenul celor mici, dar şi al celor mari, ocrotitorul, miluitorul şi ajutătorul tuturor celor care îl cheamă întru ajutor. Mâine, pomenim pe Sfânta Muceniţă Filoteea, pe sfântuliţa, cum frumos o numesc argeşenii. Am să vă povestesc o întâmplare minunată pe care am trăit-o la racla Sfintei Filoteea, de la Curtea de Argeş, prin anul 2000. Într-o zi de vineri, am fost rânduit să stau la racla sfintei, pentru a întâmpina credincioşii care veneau în număr foarte mare, pentru a se închina la Sfânta Filoteea. Începuse slujba sfântului maslu şi observ o femeie aşezându-se foarte aproape de racla Sfintei Filoteea şi care se ruga cu lacrimi.
După puţin timp, a strigat foarte tare: Maica Domnului şi Sfântă Filoteea, vă mulţumesc! Imediat după aceste cuvinte, a început să plângă şi, odată cu ea, şi alte persoane care erau aproape de ea. Pentru că nu se mai opreau din plâns, i-am rugat să iasă afară, pentru a nu tulbura liniştea slujbei. S-a apropiat de mine mama ei, care era mai în vârstă, şi mi-a spus: Părinte, s-a întâmplat o mare minune cu fata mea, astăzi! Ce minune, am zis? Fata mea, după ce a născut a doua oară, a rămas fără grai, a rămas mută. A stat o vreme în spital, dar nu s-a vindecat. Am fost pe la toţi doctorii şi pe la toate spitalele, dar degeaba. Trecea lună după lună şi eram tare îngrijoraţi şi amărâţi. Comunicarea cu ea o făceam doar în scris. După o vreme, mi-a scris cum că a avut o vedenie, în care vedea un chip de copiliţă îmbrăcată în negru. Vedenia aceasta s-a arătat de mai multe ori şi, în momentul în care a intrat într-o Biserică, a recunoscut chipul copiliţei zugrăvit pe perete, în persoana Sfintei Muceniţe Filoteea. După aceea, din nou i s-a arătat sfântuliţa şi i-a zis să vină la Curtea de Argeş, la raclă, vineri, şi se va tămădui. De aceea, în momentul când fata mea a strigat azi în faţa raclei, s-a produs minunea şi cum să nu plângi în hohote în faţa unei astfel de minuni. Vă mărturisesc că, la spusele femeii, am simţit o emoţie puternică şi un fior din cap până-n picioare. Am spus această întâmplare minunată, pe care am trăit-o personal, tocmai pentru că mâine prăznuim pe Sfânta Muceniţă Filoteea şi pe care o rugăm să fie mijlocitoare la Tronul cel Ceresc pentru mântuirea noastră. Iar Sfântul Ierarh Nicolae, pe care astăzi, cu mare cinste, îl pomenim, să fie ajutător şi miluitor, în special tinerilor, copiilor, vârstnicilor şi săracilor, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea noastră, a tuturor. La mulţi şi fericiţi ani! tuturor care poartă numele Sfântului Nicolae şi al Sfintei Filoteea! Până data viitoare, vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim Caiea,
Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” Câmpulung