MÂNGÂIERE
2 CORINTENI 1:3-7
3.„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, 4. care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz! 5. Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos, avem parte din belşug şi de mângâiere. 6. Aşa că, dacă suntem în necaz suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; dacă suntem mângâiaţi suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi. 7. Şi nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângâiere.”
De pildă chiar şi dumnezeul filosofilor, „Cel ce Schimbă fără să fie Schimbat”, în care a crezut Aristotel, era o zeitate impersonală, o idee abstractă, nu Dumnezeul care poartă de grijă, care Se implică în viaţa oamenilor.
Şi astăzi lucrurile stau la fel: universul omului care se închină materialismului este rece, gol, guvernat de legi nesemnificative şi, în final, de haos. În aceste condiţii, nu se poate oferi omului niciun fel de mângâiere. Numai Domnul Dumnezeu – Dumnezeul Bibliei, Cel Veşnic, Cel Viu poate aduce mângâiere. Noi credem în El nu pentru că este aducător de mai multă mângâiere decât materialismul ci pentru că El este Dumnezeul revelat de Biblie şi pentru că Duhul Sfânt ne luminează minţile pentru a înţelege adevărul Bibliei. Dumnezeul Bibliei este o alternativă infinit mai mare decât orice ar putea oferi omul: Dumnezeu este Tatăl nostru care ne poartă de grijă. El îşi mângâie copiii. Ne mângâie în diferite feluri: ne izbăveşte de rău, cunoaşte mai dinainte împrejurările prin care trecem. Dar lucrează, mai ales, asupra minţii noastre; ne dă siguranţă, linişte şi bucurie.
La 2 Timotei 4 : 1 – 6 Pavel spune că, la judecată, în faţa Cezarului „nimeni n-a fost cu mine, ci toţi m-au părăsit”. Dar adaugă: „Însă Domnul a stat lângă mine, şi m-a întărit”.
Reiese din v. 4 unde se spune, la prezent: „ne mângâie în toate necazurile noastre” că Dumnezeu este mereu lângă noi. Adică El ne mângâie mereu, fără întrerupere şi o face „în toate necazurile noastre”, nu doar în anumite încercări. Pavel vorbea din experienţă. El experimentase din plin credincioşia lui Dumnezeu în timpuri de grele încercări. În cap. 11 Pavel enumeră câteva din aceste încercări: întemniţări, lovituri (bătăi) fără număr, naufragii în timpul călătoriilor, primejdii de tot felul, foame şi sete, nopţi nedormite, suferinţe în urma expunerii în faţa elementelor dezlănţuite ale naturii şi aşa mai departe (v. 23 la 27). Dar, în mijlocul tuturor acestor necazuri, în mijlocul pericolelor, al singurătăţii şi fricii, Dumnezeu l-a mângâiat pe Pavel. Dumnezeu a fost credincios în fiecare împrejurare.
De ce a îngăduit Dumnezeu să se întâmple astfel de lucruri? Doar El este atotştiutor, este atotputernic şi ar fi putut pune capăt acestor greutăţi care apăruseră în viaţa lui Pavel. Este adevărat. Dar El avea un scop. Nu era un ghinion sau un joc al întâmplării şi al coincidenţelor. Dumnezeu îşi are scopul Său în toate, după cum explică Pavel mai departe. El spune că Dumnezeu ne mângâie în necazurile noastre „pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!” Nu putem şti motivul tuturor tragediilor vieţii. De multe ori nu le înţelegem sensul. Trebuie să ne încredem, simplu, în Dumnezeu şi să credem că El este înţelept şi bun. Şi Pavel ne asigură că Dumnezeu ne va mângâia în toate necazurile şi că Dumnezeu are un scop pentru necazurile noastre: acela de a ne face participanţi la necazurile altora, de a ne face mai îngăduitori faţă de cei încercaţi pe care trebuie să-i mângâiem. Dumnezeu nu ne dă niciodată mângâiere pentru a o păstra pentru noi ci trebuie s-o dăm, la rândul nostru, altora.
Am văzut în v. 2 cum Pavel prezintă pe Dumnezeu ca fiind „Tatăl nostru”. Suntem uniţi cu El prin Hristos, dar suntem uniţi şi unii cu alţii în Hristos: fiecare dintre noi suntem membrii familiei lui Dumnezeu. De aceea, noi trebuie să fim plini de grijă şi de atenţie faţă de ceilalţi. Iată cum poate fi pus în practică textul acesta. În epoca modernă este uşor să te izolezi şi să te sustragi relaţiilor. Când oamenii se sustrag relaţiilor, individualităţi, dar nu o unitate. Dar dacă venim la locul unde se strâng credincioşii laolaltă doar ca să învăţăm câte ceva şi plecăm apoi, fără să cunoaştem persoana de lângă noi, cum vom putea împlini planul alcătuit de Dumnezeu; cum vom putea mângâia, cum spune Pavel, pe alţii?
În zilele noastre vorbesc mulţi despre compasiune, despre ajutorarea celor nevoiaşi, dar vorbirea lor este goală de conţinut dacă nu este însoţită de acţiune sau de fapte. Doar cel îndurător aduce mângâiere semenilor săi. Nu poţi cunoaşte toţi membrii unei adunări de credincioşi, dar poţi cunoaşte pe câţiva şi poţi încerca să cunoşti mai mulţi. Dumnezeu vrea ca toţi să facem lucrul acesta.
Publicat din cartea „Dumnezeul oricărei mângâieri” de Dan Duncan
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu Nr.3 Câmpulung Muscel
Telefon contact: 0745.021.424.