10.7 C
Campulung Muscel
27/05/2024

Dr.Valerian Iosifescu va fi consilierul pe probleme de sănătate al lui Bogdan David

Ieri, la conferinţa de presă a viceprimarului cu atribuţii de primar Bogdan David, prima pe care a ţinut-o în această calitate, acesta l-a prezentat pe cel care va ocupa poziţia de consilier pe probleme de sănătate. “Alături de mine, la conferinţa de presă, am onoarea să-l am pe domnul doctor Valerian Iosifescu. Odată cu preluarea funcţiei de viceprimar cu atribuţii de primar, vreau să rupem hiba pe care o avem de peste 25 de ani, pe care am avut-o tot timpul în România, cu politizarea tuturor domeniilor subordonate primăriilor locale. Încep cu domeniul despre care am discutat în ultima jumătate de an, Sănătatea. De astăzi, eu nu voi mai discuta de subiectul „Sănătate”, pentru că nu mai vreau să am o dispută politică cu nişte oameni ţinuţi acolo doar politic. Toate discuţiile pe care le veţi avea de acum înainte referitoare la „Sănătate” le veţi avea cu domnul doctor Valerian Iosifescu, care mă va sprijini până pe 5 iunie în demersurile pe care le voi avea. Iar după 5 iunie, odată cu câştigarea mandatului de primar, va deveni consilierul meu pe probleme de „Sănătate”. Este o persoană cu notorietate, nu este angrenată politic, nu va fi angrenată politic şi va da independenţa şi libertatea „Sănătăţii” în Câmpulung. Până la alegeri, o să vă prezint săptămânal câte o persoană care se va ocupa de câte un domeniu important în Câmpulung şi o să vedeţi că vor fi persoane care nu sunt angrenate politic şi vom depolitiza o dată pentru totdeuana aceste funcţii, care trebuie deţinute de nişte profesionişti în domeniile respective.”

“Nu fac parte din niciun partid, nu am făcut niciodată politică şi nici nu voi face. Nu-mi plac politicienii, nu cred în niciun partid politic, toate au distrus ţara. Mai am un licăr de speranţă că în acest partid mai există câţiva oameni oneşti, că sunt dispuşi ca, prin eforturi extraordinare susţinute, să schimbe în bine moştenirea jalnică lăsată de predecesori. Am fost convins să accept această funcţie de consilier pe probleme de sănătate după discuţii îndelungate cu viitorul primar. Am să vă spun succint ce m-a determinat să accept. În primul rând, candidatul, prin calităţile lui. Al doilea fapt, exasperarea la care am ajuns, asistând la cine ne-a condus şi ne conduce în continuare. Al treilea lucru, speranţa că încă se mai poate schimba ceva în acest oraş sărac, cu oameni foarte săraci, dependenţi de ajutoare. Al patrulea factor, starea deplorabilă a oraşului. Oraş peticit, fără trotuare, fără spaţii verzi, fără parcuri. Al cincilea factor, lipsa de reacţie şi de discernământ a câmpulungenilor. Vreau, împreună cu primarul şi cu toţi cei care ne vor ajuta, să transformăm câmpulungenii din oameni care au îndoieli, în oameni care au încredere în viitorul lor. În al şaselea rând, sistemul sanitar din Câmpulung, care arată jalnic, cu depolitizarea sănătăţii. Am acceptat, pentru că în discuţiile cu domnul Bogdan David, am stabilit să vă propunem corectitudine, diminuarea corupţiei, a hoţiei, înlăturarea haosului din oraş, un oraş care să se îndrepte spre vechiul lui statut de oraş turistic, cu păstrarea în funcţie, indiferent de apartenenţa politică, a adevăraţilor profesionişti, a oamenilor competenţi, oneşti, a oamenilor de bun simţ. Faptul că vom face o selecţie riguroasă a celor care urmează să fie desemnaţi în funcţii, cu înlăturarea neaveniţilor. Sper ca Dumnezeu să ne ajute să ne realizăm obiectivele propuse şi cu ajutorul dumneavoastră să schimbăm faţa oraşului şi situaţia jalnică a oamenilor din acest oraş. Vă mulţumesc!”, a declarat Valerian Iosifescu.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!