Strategia de campanie a PSD împotriva unor foşti sindicalişti reuniţi într-un partid, care iese la cules de voturi cu procesul pentru pedepsirea vinovaţilor de falimentul uzinei
În încercarea de a salva ceea ce se mai poate din reputaţia PSD, care, la Câmpulung, este asociat cu brânciul dat Uzinei ARO în prăpastia falimentului, senatorul Şerban Valeca a îndemnat la analizarea rolului liderilor de sindicat în sfârşitul industriei constructoare de maşini în municipiu. Asta pentru că, din insinuările sale, sindicaliştii n-ar fi străini de închiderea societăţii, în cadrul căreia, în anii de final, mai mult se protesta decât se muncea, nemaifiind producţie de îndeplinit. Preşedintele social-democraţilor argeşeni a prezentat vânzarea lui ARO ţeparului Perez drept un compromis făcut pentru evoluţia ţării. Altfel spus, din câte a lăsat să se înţeleagă şeful PSD Argeş, ARO a fost sacrificată de dragul îndeplinirii angajamentelor asumate în vederea accederii României în Uniunea Europeană. Neavând cui s-o dea, i-au pus-o în braţe americanului familiarizat cu uzina din anii ’90. În continuarea declaraţiilor cu care Valeca a răsucit cuţitul într-o rană nevindecată, pentru a-i scoate nevinovaţi pe colegii Nicolescu şi Văcăroiu, prezentăm mărturisirile lui Perez despre cum a fost convins de cei doi „capi” PSD-işti să-i scape de ARO.
Venirea lui Perez, de fapt, aducerea lui, cică era un respiro în ideea răscumpărării fabricii, dacă PSD rămânea la guvernare după 2004
„Funia din casa spânzuratului” – contribuţia PSD la închiderea fabricii ARO, care, în opinia liderului social-democrat, n-a existat – a constituit subiectul final al dialogului cu presa, de vineri seara, pe care această formaţiune politică l-a dorit după şedinţa Biroului Permanent Judeţean ţinută la Câmpulung. „Atacarea” unei teme sensibile pentru locuitorii celei mai decăzute zone a judeţului, din punct de vedere economic, i-a luat prin surprindere pe martorii declaraţiilor preşedintelui organizaţiei judeţene. Şi nu numai prin îndrăzneala de a aborda public această chestiune ingrată pentru toţi politicienii, nu doar pentru cei de la PSD, căci ARO a fost distrusă prin inacţiunea sau acţiunile primejdioase ale tuturor Guvernelor perindate până în 2006, când s-a pronunţat falimentul. Comentariile referitoare la ARO i-au luat prin surprindere pe jurnalişti numai prin simplul fapt că au fost lansate către auditoriul muscelean, care s-a dezobişnuit de justificări legate de ceea ce s-a întâmplat pe platforma industrială. Valeca s-a prezentat în faţa câmpulungenilor cu o apărare a imaginii partidului cu efectul unei frecţii la picior de lemn, căci scuzele, la fel ca acuzaţiile de distrugere a viitorului zonei, îndreptate către PSD, sunt tardive. Senatorul, lider al partidului la nivelul judeţului, şi-a început alocuţiunea menită să reabiliteze social-democraţia în ochii alegătorilor lăsaţi fără industrie, cu meritele sale, din postura de membru al Guvernului.
„Vă spun acum – şi n-o spun pentru a câştiga voturi, vă spun un adevăr – eu am fost cel care a încercat să ajute Câmpulungul şi Uzina ARO. Eram ministrul Cercetării şi, chiar dacă răspundeam de programul nuclear, am plătit toată cercetarea şi autorizarea microbuzelor şcolare. Când au fost omologate, le-a cumpărat Ministerul Educaţiei. În 1999, Băsescu, ministrul Transporturilor şi responsabil, din partea Guvernului, la vremea respectivă, în relaţia cu organismele financiare mondiale, a semnat o listă – care acum este publică – cu 1980 şi ceva de întreprinderi care trebuiau privatizate. Pe acea listă a fost şi ARO. Au început ei, noi am fost obligaţi în continuare, căci nu se închideau capitolele cu Uniunea Europeană, să intre la privatizare rapidă toate cele câte rămăseseră.”, a precizat senatorul Şerban Valeca, referindu-se la perioada 2000-2004.
ARO a rămas printre ultimele societăţi obligatoriu de privatizat. Una dintre sarcinile încredinţate ministrului Valeca a fost să-l convingă pe ministrul Industriei din Coreea de Sud să cumpere uzina de la Câmpulung. „Cu un euro. Cu un dolar. Şi a spus: „Domnule, n-avem interes în zonă. De-abia am plecat de la Oltcit.” Toţi colegii mei miniştri au încercat în diverse locuri. Citiţi Programul PSAL II. Dacă nu se privatiza, în mod automat, trebuia dată lege de faliment. Se falimenta. Faptul că a venit un nefericit (n.r. a fost adus, nu a venit de capul lui), pe ultima sută de metri, şi a spus: dau eu doi lei pe uzină, a fost considerat, dacă mai rămâneam la guvernare, că este un respiro faţă de acea obligaţie numită PSAL II. Pe urmă, se vedea… se răscumpăra de la el.”, a afirmat Şerban Valeca, a cărui tentativă de a convinge ascultătorii că ARO putea avea viitor mai bine lipsea. Aşa cum a lipsit din speech-urile PSD-iştilor locali, mai mult decât implicaţi în povestea urâtă a uzinei, fie şi prin simplul fapt că au vândut “gogoşi” muscelenilor în fiecare campanie electorală, înainte de lichidarea ei, deznodământ cunoscut lor, dar negat vehement în faţa mulţimilor.
„Trebuie văzut şi cât au contribuit liderii de sindicat la îngroparea uzinei”
Apoi Valeca a pronunţat două nume „dragi” muscelenilor, Nicolescu şi Văcăroiu, maeştrii minciunilor sfruntate şi când erau întrebaţi dacă se închide ARO, şi când nu erau întrebaţi. Au înşelat opinia publică până în clipa în care judecătorul sindic de la Tribunalul Timiş a pronunţat verdictul de lichidare. Că ARO trebuie să producă şi cărucioare, dacă maşinile nu se mai cer, zicea Nicolescu. Că nu ne permitem şomerii de la ARO, deci ARO trebuie să funcţioneze, zicea Văcăroiu. Astăzi, colegul Valeca sare în apărarea celor două personaje de tristă amintire, care: „În mod nemeritat şi-au luat aici… că Nicolescu şi Văcăroiu au închis ARO. S-a făcut tot ce s-a putut ca să nu se închidă ARO. Din păcate, investiţia… eu am fost în uzină de multe ori. Sunt inginer. Pe meseria mea dau examen cu oricine, chiar mă pricep. Să faci tratament termic la nu ştiu ce bieletă, într-un cuptor de 30 de centimetri, şi ea avea 60-70, s-o tratezi jumătate, s-o iei cu cleştele ca să bagi şi cealaltă jumătate, nu mai era inginerie, era tehnologie la nivelul anilor ’50. Ce întreprindere de stat s-a mai făcut după ’90? Niciuna. Noi parcă suntem tâmpiţi. La un moment dat, am vorbit şi cu Guvernul Ponta, care a zis: noi trebuie să dăm o lege, ca să avem voie să facem societăţi. Dar ce lege îmi interzice? De ce să mai dau o lege care să-mi permită să fac o unitate strategică? Statul nu mai putea investi şi atunci numai un investitor putea. N-a vrut să vină nimeni la ARO. N-am găsit. Şi-atunci, pe această chestie, Câmpulungul a plecat cu un regres. Eu sper ca oamenii şi cei care mai sunt vocali… trebuie văzut şi cât au contribuit liderii de sindicat la îngroparea uzinei. Pentru că ea a fost foarte rău căpuşată la vremea când încă funcţiona.”
Mişcare excelentă a senatorului PSD-ist, care a căutat să distragă atenţia de la responsabilii din rândul politicului îndreptând-o către liderii de sindicat, care au acţionat tot la comanda politicului „dirijor” al conducerilor şi dezastrelor societăţii.
Nicolescu şi Văcăroiu n-au închis ARO cu mâna lor, ci cu a lui Perez, pe care l-au adus la Câmpulung
Că Nicolescu şi Văcăroiu n-au închis ARO, ci l-au adus pe Perez ca s-o închidă, reiese dintr-un interviu acordat, în luna ianuarie 2015, de patronul de la Crosslander unei publicaţii argeşene. Acesta a infirmat speculaţiile făcute în presa românească, potrivit cărora fostul preşedinte Ion Iliescu l-a protejat şi l-a adus în România ca să investească la ARO. Dar a recunoscut că venirea sa la Câmpulung are legătură cu Nicolae Văcăroiu şi Constantin Nicolescu. „Nu m-am întâlnit niciodată cu fostul preşedinte Iliescu. M-am întâlnit cu Nicolae Văcăroiu. Distribuiam vehicule ARO în America Latină şi aveam o fabrică de asamblare în Brazilia. În 2001 sau 2002 – nu mai ţin minte exact – domnul Văcăroiu ne-a sugerat: „De ce nu cumpăraţi fabrica ARO? M-am întâlnit cu domnul Văcăroiu în biroul său de la Senat. Fabrica avea datorii mari, de 15 milioane de dolari, de pe vremea lui Ceauşescu. Ni s-a promis că acele datorii vor fi şterse. La vremea aceea, fabrica nu avea nicio valoare, era, practic, la pământ. Autorităţile guvernamentale ne-au promis că ne vor ajuta cu comenzi şi să facem fabrica să meargă. (…) După întâlnirea de la Bucureşti, cu domnul Văcăroiu, am avut o întâlnire la Piteşti cu domnii Văcăroiu şi Nicolescu. Mi-au spus că, dacă voi investi acolo, mă vor ajuta cu ştergerea datoriilor mari ale ARO şi că mă vor sprijini ca ARO să aibă comenzi. (…) În America, atunci când o firmă este, practic, falită, ea nu are nicio valoare. Aşa că suma plătită pentru ARO – a fost vorba de 168.000 de dolari – a fost, probabil, chiar prea mult, dacă ne gândim că fabrica de la Câmpulung era la pământ.” (sursa declaraţiilor lui John Perez, cumpărătorul lui ARO: săptămânalul Jurnal de Argeş C&G).