11 C
Campulung Muscel
23/05/2024

Brădet, marcă cumpărată şi de musceleni

După ce s-a descoperit că motivul îmbolnăvirii copiilor cu bacteria ucigaşă E-coli s-ar afla în brânza produsă de Fabrica de lactate “Brădet”, din Curtea de Argeş, toată lumea s-a revoltat, iar anumiţi părinţi, care au trecut prin clipe grele în această perioadă, au recunoscut că le mai dădeau micuţilor  acest aliment. Deşi s-au găsit probe în brânza proaspătă produsă de această companie, autorităţile aşteaptă şi alte dovezi, până la decizia finală. Însă problema care îi poate îngrijora pe musceleni este că această marcă de Cine trebuie să plătească?

Chiar dacă s-a găsit un posibil răspuns la întrebările neîncetate ale părinţilor, situaţia poate fi îmbucurătoare pentru alte eventuale cazuri, însă pentru situaţia bebeluşilor care au trebuit să moară sau să ajungă în faza de a supravieţui doar prin dializă, cu siguranţă, acest stadiu al anchetei nu este de ajuns. “Brădet” este un brand foarte cunoscut şi comercializat în toate magazinele mari, dar, mai ales, cele mici, care aleg brânza vrac, de la care s-au luat şi probele. Pe lângă alte produse, firma mai fabrică şi lactate după reţetele tradiţionale, de aici şi încrederea mai mare a părinţilor de a cumpăra astfel de mărfuri.

Patronul Fabricii de lactate “Brădet” a acordat primele declaraţii după aflarea rezultatelor de la analiza brânzei. Acesta a părut mai mult decât afectat, el a vorbit cu lacrimi în ochi despre ce înseamnă această instituţie, dar şi despre faptul că nu crede că îşi va mai putea continua activitatea. “Toate controalele au dovedit că ne facem datoria cu responsabilitate. Utilajele sunt de ultima generaţie, sunt pornite în prezenţa mea. Implicarea mea şi a familiei mele a fost maximă. Am pus mai mult decât suflet. Acolo am copilărit, în localitatea Brădet, şi am vrut să dezvolt zona.”, a declarat acesta vizibil afectat. El a mai anunţat şi faptul că brânza găsită contaminată nu va mai ieşi pe piaţă, deoarece s-a închis imediat secţia respectivă. Este clar că avem de-a face cu o serie de factori care au dus la îmbolnăvirea bebeluşilor.

Magazinele muscelene, pline cu produse “Brădet”

Produsele lactate “Brădet” sunt foarte cunoscute şi cumpărate în Câmpulung, le întâlnim la aproape toate magazinele alimentare, fie ele mari sau mici. Deoarece, pe lângă faptul că lumea le ştie ca fiind tradiţionale, mulţi dintre oameni le cumpără, pentru că sunt şi mai ieftine, şi aici vorbim în special de brânza vrac. Acest fel de produs s-a dovedit a fi contaminat cu bacteria E-coli, cea care a curmat atâtea vieţi şi care, în mod cert, încă există în magazinele mixte de la parterul blocurilor de cartier, chiar şi acum, după ce s-au anunţat rezultatele analizei. Dat fiind faptul că este brânză vrac, vândută la suta de grame sau kilogram, aceasta se poate oricând atinge şi de celelalte produse din vitrinele frigorifice, făcând posibilă extinderea bacteriei. Specialiştii au atras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte această marfă purtătoare de tot felul de microbi. Însă, întotdeauna, dar, mai ales, unde nivelul traiului este, de multe ori, la limita supravieţuirii, aşa cum se întâmplă la noi în oraş, ce e ieftin e şi cel mai cumpărat.produse se vinde foarte bine şi la noi în supermarketuri, dar, mai ales, în magazinele de cartier.

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!