Fire de ardelean şi posesor al unei gene extraordinare, asemenea fratelui său, şi el pasionat de mecanică în domeniul auto, Nicolae Herţa a fost apreciat, dincolo de realizările profesionale excepţionale, pentru dragostea sa faţă de oameni. Un om cald, cu suflet bun, directorului Matriţelor i se recunoaşte această calitate esenţială: apropierea de oameni, pe care a căutat să-i ajute, fie cu o vorbă de îmbărbătare, fie cu o soluţie la o problemă de serviciu sau cu ceva în plus la salariu, dacă meritau. „A fost un om deosebit, care a iubit oamenii. Eu nu cred că cineva are un cuvânt rău de spus despre el. A căutat să-i sprijine. Le cerea subalternilor să fie corecţi, adică nu tolera absenţele nejustificate, şi să fie serioşi, dar niciodată n-a fost dur cu ei… să se întâmple să dea pe cineva afară.”, a confirmat soţia lui Nicolae Herţa descrierea făcută fostului lor şef de interlocutorii serialului despre ARO, membri ai colectivului condus de acesta. Înzestrarea intelectuală şi dăruirea totală profesiei sale i-au adus lui Nicolae Herţa calitatea de lider ori component al unor delegaţii în străinătate, cu participare ministerială, în interesul uzinei. Italia, Franţa, Suedia, Germania, China, Israel reprezintă câteva ţări din multitudinea în care a întreprins deplasări în scopul purtării de tratative în beneficiul uzinei. „De fiecare dată, s-a achitat foarte bine de îndatoriri.”, a adăugat doamna Sarmiza Herţa, care a avut alături un perfecţionist din toate punctele de vedere.
Graţie unei burse oferite de Institutul pentru Reconstrucţia Industrială, Nicolae Herţa s-a specializat la firme auto mari
Înainte de a i se încredinţa realizarea unuia dintre cele mai importante proiecte pe platforma ARO, ridicarea din temelii, dotarea cu utilaje, alegerea şi instruirea personalului Fabricii de Matriţe, inginerul Nicolae Herţa a fost trimis în Italia, la un curs internaţional. Aptitudinile intelectuale şi dorinţa de consolidare a cunoştinţelor tehnice dobândite în facultate şi aplicate la uzina musceleană l-au recomandat pentru acest stagiu absolvit de sute de specialişti din lumea întreagă. Astfel, între anii 1966-1967, Nicolae Herţa a obţinut o bursă de la Institutul pentru Reconstrucţia Industrială, în Italia, unde s-a perfecţionat în domeniul industriei de automobile. I.R.I. a pus la dispoziţia fiecărui cursant, la absolvire, câte un anuar – Al cincilea curs de perfecţionare pentru cadre tehnice din ţările în curs de dezvoltare, desfăşurat la Roma. În acel album, pe care doamna Sarmiza Herţa l-a păstrat atât de bine, încât parcă ieri a fost tipărit, nu cu aproape cinci decenii în urmă, apar fotografiile tuturor absolvenţilor, grupaţi pe continente, însoţite de câteva date biografice şi numele companiilor în cadrul cărora a efectuat stagiul, Alfa Romeo şi Spica, în cazul lui Nicolae Herţa. A fost şi la Fiat, a completat soţia acestuia, însă albumul menţionează doar societăţile de bază ale pregătirii, nu şi pe cele în care instruirea s-a limitat la câteva zile. Era un semn al recunoaşterii organizatorilor faţă de efortul şi receptivitatea manifestate de cursanţi. Cu unii dintre colegi, Nicolae Herţa a păstrat legătura, care a îmbrăcat aspectul unei frumoase prietenii la distanţă. Pe unii dintre ei a avut ocazia să-i cunoască şi doamna Sarmiza, care şi-a vizitat soţul, cu ajutorul uzinei, înainte de absolvire. În anul următor, se ţinea Olimpiada din Mexic, eveniment la care familia Herţa a fost invitată de unul dintre foştii colegi ai lui Nicolae din această ţară. După cum uşor puteţi intui, călătoria în Mexic, ale cărei cheltuieli gazda se angajase să le suporte, nu a fost posibilă, din cauza constrângerilor impuse de regimul comunist. „A corespondat mult timp cu un inginer bulgar, Nicolov.”, îşi aminteşte soţia lui Nicolae Herţa despre menţinerea unor relaţii închegate în timpul stagiului în Italia.
În afară de volumul oferit de Institutul pentru Reconstrucţia Industrială fiecărui absolvent, altă dovadă de atenţie şi respect din partea italienilor era expedierea, în fiecare an, a unei felicitări, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Sarmiza Herţa a păstrat toate felicitările reprezentând reproduceri ale unor picturi celebre, trimise de I.R.I. lui Nicolae Herţa, care, adunate în timp, au format un teanc consistent. Iată până unde mergea preţuirea „prietenilor I.R.I.”, care erau astfel ţinuţi aproape de instituţia care i-a ajutat să-şi completeze cunoştinţele.
Zece ani mai târziu, Nicolae Herţa, devenit director al Fabricii de Matriţe proaspăt date în funcţiune, s-a întors în Italia. Specialistul a condus o echipă de peste zece musceleni, trimisă la Torino, la fabrica Lamet Italia, pentru proiectarea de repere de ştanţe pentru ARO 10 (bara faţă, capotă, pavilion etc.). Delegaţia câmpulungeană a lucrat timp de 45 de zile în cadrul renumitei companii, deţinătoarea unui modern atelier de proiectare.
Chinezii, primiţi de Nicolae Herţa acasă, în apartamentul său din strada Constantin Brâncoveanu
Una dintre ţările în care a fost necesară prezenţa lui Nicolae Herţa a fost China, partenera Uzinei Mecanice Muscel într-un proiect de anvergură pentru acele timpuri: o matriţerie executată cu meticulozitatea şi rigurozitatea care caracterizează “poporul prieten” şi dotată cu utilaje, care concurau orice fabrică de acest fel din Europa. Fotografiile realizate într-una dintre deplasările inginerului Herţa evidenţiază însemnătatea unor astfel de delegaţii, având ca scop studierea industriei de profil din marele stat asiatic, dar şi menţinerea unei legături cu China, care s-a dovedit fructuoasă încă de la începutul exportului de maşini fabricate la Câmpulung. De pildă, în China, pe 8 ianuarie 1971, delegaţia României, din care a făcut parte specialistul întreprinderii câmpulungene, a vizitat Uzina de Automobile din Nanking. Însă românii au fost însoţiţi de gazdele chineze şi la alte obiective de interes, mărturie a nivelului de civilizaţie atins cu 44 de ani în urmă. Podul de la Nanking, lung de 6,7 kilometri, peste fluviul Yangtze, 1,7 kilometri, după cum a menţionat pe spatele fotografiei imortalizate pe palierul căii ferate, pentru aducere aminte peste ani, Nicolae Herţa.
Când le-a venit rândul muscelenilor să-i primească pe colaboratori, directorul viitoarei Fabrici de Matriţe, numit în funcţie în perioada lucrărilor, a fost compania perfectă pentru oaspeţi.
Atât de apropiat a fost ardeleanul de delegaţii chinezi, încât le-a fost gazdă în apartamentul său din strada Constantin Brâncoveanu. „Aveau o traducătoare foarte simpatică. I-am invitat la masă şi au fost foarte încântaţi de dulceaţa mea de fragi. „Ce bună e!”, spuneau. Altădată, când i-am avut invitaţi la masă, am avut salată boeuf, care le-a plăcut foarte mult.”, relata doamna Herţa, cu zâmbetul pe buze, cum i-a surprins, culinar, pe musafirii asiatici, învăţaţi cu o bucătărie complet diferită de a noastră.
Activitatea la Serviciul Documentaţie Service, o muncă pretenţioasă, pe care soţia lui Nicolae Herţa a îndrăgit-o enorm
După darea în folosinţă a Matriţelor, partenera de viaţă a directorului fabricii şi-a continuat activitatea în cadrul uzinei. „Când m-am angajat eu, era Serviciul Proiectări. După aceea, s-a separat şi am fost trecuţi în subordinea Institutului de Cercetări pentru Automobile de la Piteşti. Am aparţinut o perioadă de Piteşti, apoi iar de uzină, dar ca departament separat.”, relata doamna Herţa. Şi ca sediu a fost destul de „plimbat” pe parcursul evoluţiei sale, de la un birou puţin mai mare decât o cameră de bloc, până la impunătoarea clădire a CESAR-ului, care tinde să urmeze soarta celorlalte de pe platformă, din care n-a mai rămas decât imaginea întipărită în mintea foştilor angajaţi. În acest răstimp, însemnând câteva decenii, proiectanţii uzinei au lucrat şi în alte spaţii, în fabrică ori în afara ei.
Parcursul profesional al doamnei Herţa a început ca desenator tehnic, dar a avansat după absolvirea Şcolii de Proiectanţi. La început, a făcut parte din Grupa Motor, al cărei colectiv era coordonat de inginerul Sandu Bădescu. În ultima parte a activităţii sale, a lucrat la Serviciul Documentaţie Service. Ce însemna munca de realizare a documentaţiilor pentru service? „Toate piesele desfăşurate, cum veneau ele montate pe maşină. De exemplu, motorul în perspectivă, făcut şi desfăcut, ca să se vadă toate piesele din componenţa motorului.”, ne spunea doamna Sarmiza Herţa despre munca sa. Documentaţiile se trimiteau în străinătate, însă erau extrem de utile şi în ţară, pentru reparaţii. „Acolo era poziţionată fiecare piesă, pe care o găsea numaidecât, cu reper, în caz că se defecta, şi putea s-o comande.”, a adăugat aceasta.
Era o muncă migăloasă, dar: „Mie mi-a plăcut foarte mult, a mărturisit doamna Sarmiza Herţa. Cerea şi un pic de simţ artistic, pentru că le realizam pe toate în perspectivă. Nu era ca atunci când le faci în plan.” Spre deosebire de prezent, când munca proiectanţilor este mult uşurată prin introducerea calculatorului şi programelor specifice, lucrul celor angrenaţi în acest domeniu pretenţios se făcea cu rigla de calcul şi cu foarte mare atenţie. Fosta proiectantă mai are şi acum „obiectul muncii”, rigla şi celelalte ustensile folosite în activitatea de desen tehnic. Proiectanţii de la I.M.M. atât de pasionaţi erau de ceea ce făceau, încât nu stăteau în nădejdea fabricii de a le pune la dispoziţie materialele de lucru de care aveau nevoie şi îşi procura fiecare rechizitele de pe unde putea. Nu mai vorbim despre grija cu care executau proiectele, întrucât o eroare pornită de la Proiectare putea avea consecinţe deosebite, lăsând la o parte muştruluiala din timpul şedinţelor şi sancţiunile aplicate celui responsabil. „Şi, totuşi, eu regret acea perioadă, a fost frumoasă.”, a încheiat, cu nostalgie, doamna Herţa.