Consiliul Local a uitat să adauge pe lista de cheltuieli şi refacerea spaţiului ce înconjoară Primăria, adevărată capodoperă culturală, aflată în centrul municipiului, un punct de importanţă socială, ce trebuie păstrat ca simbolul principal al localităţii, uitată în favoarea altor activităţi locale. La ultima şedinţă de îndată a aleşilor, noua tehnologie, care e prezentă pe masa Consiliului, tabletele mai exact, ridică la un nivel pretenţios fiecare decizie luată. Probabil, din mania de a se juca pe jocurile instalate pe aceste dispozitive, atenţia consilierilor, în timpul adunării, a fost canalizată mai mult în lumea virtuală, din moment ce nu mai văd ograda din jurul casei şi nu mai deschid niciun fişier word în care să fi notat ceva în acest sens. Sau, poate, au dat „delete”, din greşeală, la o propunere de înflorire a spaţiului de lângă Primărie. Fiind atenţi la Fifa 2015, ce se discuta la finanţare, fanatismul pentru minge, în viitor, îi va îndemna să achiziţioneze şi nişte playstation-uri, ca jocul să fie mai palpitant la fiecare întrunire.
Revenind la clădirea realizată în 1934, după planurile arhitectului Berechet, în ambianţă cu celelalte clădiri, în stilul românesc, o combinaţie de elemente de factură neo-gotică, neo-bizantină şi neo-romantică, împodobită cu diverse motive decorative, o găsim acum, în secolul XXI, ca „Frumoasa din Pădurea Adormită”, baricadată de aglomerarea de buruieni şi resturi menajere, o jignire la adresa unei instituţii locale de aşa anvergură.
Spaţiul ce înconjoară Primăria, lăsat în paragină!
Numeroasele centre comerciale ce înconjoară Primăria sunt pline de afişe care mai de care viu colorate, kitsch-uri, prezente în punctul 0 al oraşului, centrul de interes al oricărui trecător.
La prima vedere, din partea frontală a Primăriei, prezentabil e pavajul din Piaţa Primăriei, care se desprinde ca un nisip mişcător de pământ. Dacă se înconjoară spaţiul din jurul clădirii, sunt observate mai multe aspecte: gunoaie aruncate, aglomeraţia de maşini ce copleşeşte întreaga zonă, micile spaţii verzi din lateralele clădirii sunt lăsate în paragină, buruieni şi iarbă netăiate, fără niciun fel de intervenţie din partea edililor sau vreun fel de sinchisire ca un loc aşa de important să nu mai arate ca o cocină urbană.
De asemenea, asfaltul se află într-o situaţie deplorabilă, găurit şi peticit, semn că nu sunt bani nici pentru siguranţa autorităţilor, care sunt nevoite să îşi parcheze maşinile în găuri. Dar s-au gândit bine să evite ceea ce toţi întâlnesc, şi-au făcut parcare rezervată în faţa instituţiei – mai lipsea, probabil, un covor roşu – lăsându-i pe ceilalţi cetăţeni, care vin în spatele Primăriei, să se confrunte cu bucăţile desprinse din carosabil, mereu nevoiţi să îşi ferească maşina în scobiturile din caldarâm.
Lăsând la o parte pavajul ce înconjoară clădirea, care arată ca după bombardament, şi gunoiul la tot pasul, scările pe care obişnuim să urcăm la magazinele de la parterul blocurilor, din partea laterală a Primăriei, sunt rupte şi fărâmiţate, bucăţile din ciment sar frenetic din asfalt, punând în pericol trecătorii, mai ales copiii, care nu sunt, de multe ori, atenţi şi îşi pot fractura picioarele printre şanţurile apărute. Fie că vrei, fie că nu, la Primărie tot ai drum, ca să nu te acapareze taxele şi impozitele care nu sunt la fel de maleabile şi nu cer amânarea, cetăţeanul îşi respectă darea către stat, iar acesta se joacă pe tablete la EA Sports.