Pentru că tot mai dese sunt plângerile cetăţenilor referitoare la modul în care ADP-ul îşi trimite pe teren nişte muncitori responsabili de curăţirea străzilor, parcurilor ş.a.m.d., care nu îşi fac treaba, ce dau de două-trei ori cu mătura într-un colţ şi lasă vraişte restul gunoaielor, unde doar vântul le mai dă îndărăt, am dorit să vedem la faţa locului care e, de fapt, situaţia şi dacă plângerile sunt certe. Cel mai la îndemână a fost să se analizeze ce se întâmplă în Grădina Publică. Cum toamna şi-a aşternut frunzele pe asfalt, spre amiaza de miercuri, doi oameni de serviciu, un bărbat şi o femeie, s-au apucat să cureţe frunzele şi resturile lăsate să răsară din verdeaţă.
Unii musceleni nu se dezic nici de această dată
Date fiind în folosinţă coşurile de gunoi, care să stopeze din faşă o activitate ce devenise sport local, mai exact în cât timp se transformă parcul într-o groapă de gunoi, un WC public celor care se uşurau la scoarţa copacilor.
Marea speranţă a acestei achiziţii era ca Grădina “Merci” să devină “lună şi bec”, oamenii să nu mai aibă prilej să se justifice că, din lipsa coşurilor de gunoi, sunt nevoiţi ca, la plecarea din parc, să lase dâra de mizerii, după ce degustau câteva pungi de seminţe şi pet-uri de bere, chiar miercuri, pe la ora 12:00, un domn trecut de prima tinereţe îşi servea masa pe o bancă, îngurgita cu mare poftă nişte şorici. Ce să mai, în curând, probabil, spaţiul verde din Grădina Publică va deveni loc de barbeque!
La o primă traversare a parcului, se observă că unii musceleni nu se dezic, rămân în continuare sfidători, nu preţuiesc şi respectă pe cei care doresc ca singurul loc de relaxare să rămână curat ca lacrima. Se pare că neascultători sunt şi porumbeii, s-au resemnat şi ei – cât să se mai abţină? – părându-li-se că băncile noi wenge trebuiesc „teritorizate”. S-au găinăţat pe ele şi acestea arătă ca o partidă de paintball între „păsăreturi”.
În fine, revenind la muncitorii care se tot zgâiau mai mult la trecători, decât la mătura ce trebuia să-şi facă treaba, s-au perindat câteva minute prin zona de intrare în parc, au dat cu mătura cât de cât, să pară că munca depusă cu sudoarea frunţii, pe un perimetru de 100 mp, e mai mult ca suficientă.
Restul parcului a rămas la fel, mucurile şi cojile de seminţe au rămas neclintite, poate, crivăţul, spre iarnă, să bată mai tare, decât mătura pe asfalt. După ce, preţ de câteva minute chinuite, a reuşit să dea ici-colo cu mătura, femeia de serviciu s-a pus la bârfă pe gardul parcului. Observând că a fost surprinsă de aparatul de fotografiat, imediat şi-a reluat mai sprinten activitatea, aţâţată de tupeul fotografului de a o surprinde în clipele când ţinea gardul să nu cadă. Evident că a ţinut să-şi manifeste pledoaria, că doar atunci când stă e fotografiată, iar, când îşi face treaba, trece neobservat gestul ei.
În antiteză la ceea ce s-a apărat stă dovadă tot parcul, care, după plecarea ei, a rămas la fel ca atunci când a venit.