Marţi după prânz, Ion Răzvan P., de 28 de ani, din Ţiţeşti, circula prin localitate la volanul unui BMW. În timp ce se îndrepta spre Piteşti, tânărul a accidentat o fetiţă în vârstă de 11 ani. Din verificările făcute de poliţişti a rezultat că, după ce a coborât dintr-un microbuz, fetiţa s-a angajat în traversarea drumului prin spatele vehiculului, dar prin loc nepermis şi fără să se asigure. În acest context, minora a fost acroşată cu partea lateral stânga a autoturismului care circula din sens opus. Imediat după impact, tânărul de la volan a ridicat victima, a urcat-o în maşină şi a transportat-o la cea mai apropiată unitate sanitară, Spitalul Racoviţa din Mioveni. De aici, copila a fost trimisă cu ambulanţa la Spitalul de Pediatrie Piteşti, unde medicii au stabilit că, spre norocul ei, nu suferise leziuni grave.
Şoferul a revenit la locul evenimentului, aşa cum, de altfel, prevede legea, iar poliţiştii l-au verificat cu etilotestul. Aparatul a indicat o concentraţie de 0,15 miligrame per litru de alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care conducătorul auto a fost amendat cu 945 lei şi permisul i-a fost reţinut pentru o perioadă de 90 de zile. În cauză a fost întocmit dosar penal şi, întrucât etilotestul nu a indicat o valoare care să constituie infracţiune, Ion Răzav P. va fi cercetat doar pentru vătămare corporală din culpă, nu şi pentru conducere sub influenţa alcoolului.