10.7 C
Campulung Muscel
14/10/2024

Actualul şi fostul primar de la Berevoeşti, urmăriţi penal

Peste 2.000 de hectare de pădure au ajuns în posesia aşa-zişilor foşti proprietari, fie că au aparţinut de comunele Aninoasa, Berevoeşti, Bălileşti şi Albeştii de Muscel, dar toate cuprinse în raza de acţiune a Ocolului Silvic Aninoasa. Aici s-a exploatat haiduceşte, iar cel mai mare jaf a avut loc pe vremea fostului primar Gigi Fănel Proca, zis „Toacă”, şi a fostului şef al Ocolului Silvic Aninoasa, Ionel Viorel Dode. Fostul şef al Ocolului Silvic Aninoasa, Viorel Dode, în calitatea pe care o avea, a predat către mai multe Comisii de Fond Funciar procesele verbale de punere în posesie pentru suprafeţe de teren care făceau parte din pădurile istorice ale statului, încălcând legile funciare. 

De exemplu, Alina Hubert a primit câştig de cauză de la Judecătoria Câmpulung, în 2006, pentru a i se reconstitui dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de 66,50 hectare de pădure pe vechiul amplasament, situat pe raza comunei Vlădeşti. Ocolul Silvic Aninoasa a predat suprafaţa respectivă Comisiei de Fond Funciar Vlădeşti, dar Alina Hubert a refuzat amplasamentul, deşi îl ceruse în instanţă, şi a solicitat să fie împroprietărită pe raza comunei Berevoeşti. Fostul şef al Ocolului Silvic Aninoasa, Viorel Dode, a fost de acord şi i-a dat femeii 66,50 hectare chiar în pădurea statului, cu o vechime de peste 160 de ani. Viorel Dode nu avea voie să procedeze aşa, ci trebuia să aştepte ca femeie să dea din nou în judecată Comisia de Fond Funciar şi să ceară expres pădure în Berevoeşti. Ulterior, s-a început exploatarea pădurii. 

Tot în 2006, primarul de atunci, Gigi Fănel Proca, a împroprietărit-o pe verişoara sa, Mihaela Popa, cu suprafaţa de 50 de hectare, pe care le câştigase în instanţă, fără a se menţiona dacă este vorba de teren agricol sau pădure. Pentru neregulile făcute în mandatele de primar, Gigi Fănel “Toacă”, împreună cu fiul său, care a ajuns primar în 2012, cu fostul şef al Ocolului Silvic Aninoasa, Viorel Dode, şi Nicolae Achim sunt urmăriţi penal pentru patru infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. 

Urmărirea penală a fost redeschisă la cererea făcută de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcţia Silvică Argeş, care a contestat rezoluţia numărul 1574/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, prin care cei patru nu au fost trimişi în judecată. La termenul din 22 iulie 2015, completul penal al Judecătoriei Câmpulung a desfiinţat rezoluţia dosarului penal numărul 1574/P/2011 şi a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung pentru a începe urmărirea penală faţă de cei patru. 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!