Intervenţia publică a lui Dan Constantinescu, profesor de Istorie, timp de 25 de ani, la Şcoala „Oprea Iorgulescu”, a salvat instituţia dintr-o postură aberantă, asemănătoare „minunilor de la Caracal”, în care risca să se afle, dacă un proiect întocmit în timpul mandatului lui Călin Andrei era pus în practică: despărţirea statuii celui căruia i se datorează însăşi existenţa şcolii, cu un gard, de instituţia de învăţământ. Realizarea unei împrejmuiri a fost luată în calcul mai de mult de administraţia publică locală, ca să poată fi redată circulaţiei strada General Poşoiu, care trece prin dreptul unităţii. Numai că, pe hârtie, amenajarea menită să-i protejeze pe şcolari de pericolul unor accidente ocolea monumentul lui Oprea Iorgulescu, pe care îl lăsa în afara incintei. Motivul excluderii bustului binefăcătorului din ansamblul monumentului mare era unul halucinant: păstrarea alveolei din partea stângă a şcolii, cu cele două locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi, amenajată, de un an, la strada Istrate Rizeanu. Profesorul Constantinescu, cel care s-a ocupat de cinstirea memoriei lui Oprea Iorgulescu, organizându-i cuvenitele rânduieli an de an, conform testamentului, pentru gestul său de caritate, n-a cedat până când n-a obţinut de la autorităţi acordul pentru constituirea gardului pe vechiul amplasament. Fără afectarea moştenirii lăsate şcolii de moşier, prin „ciupirea” fie a parcelei cu sculptura acestuia, fie a parcării pentru cei cu handicap, pentru care s-a stricat trotuarul.
În viziunea fostului primar, poarta de intrare era în spatele statuii!
Ca să fie îndreptată anomalia, pe care şcoala, de nevoie, a acceptat-o în momentul în care fostul primar a bătut cu pumnul în masă că nu mai face nimic, dacă nu se construieşte gardul cum vrea el, cu statuia în afara lui, profesorul Dan Constantinescu s-a prezentat la şedinţa Consiliului Local, din 30 iulie 2015. La 1 septembrie, acesta se pensionează, după o carieră de 45 de ani. Însă n-a vrut să părăsească unitatea pe care a servit-o un sfert de veac până nu se realiza marele său of: menţinerea patrimoniului cultural al şcolii ridicate graţie generozităţii lui Oprea Iorgulescu şi respectarea de către autorităţile publice a proprietăţii private, proprietate donată de moşierii musceleni pentru a se ridica un lăcaş de cultură destinat deopotrivă fiilor de ţărani şi de boieri din zonă.
Dascălul şi-a justificat prezenţa în faţa Legislativului prin calitatea de director cu delegaţie cât Anişoara Şuţa se află în concediu de odihnă. Datorită râvnei cu care a cercetat arhivele familiei Iorgulescu, nu era o persoană mai potrivită care să pledeze cauza instituţiei. Acesta nu a contestat necesitatea măsurii de închidere a curţii şcolii aflate la intersecţia străzilor General Poşoiu, Istrate Rizeanu şi Matei Basarab. După cum a recunoscut şi el, sunt mari probleme în privinţa circulaţiei, în afară de chestiunea accesului unor tineri în unitate sub diferite pretexte. Însă nedreptatea, care i se face şcolii, „prin încălcarea legislaţiei şi a esteticului stradal”, derivă din faptul că proiectul întocmit de Primărie nu ţine cont de o realitate istorică. Astfel, se separau două monumente istorice: clădirea şcolii de statuia ridicată de comitetul de părinţi în 1929, care este proprietate a şcolii. Şi monument istoric, pe deasupra, realizat de sculptorul Constantin Baraschi. Proiectantul a stabilit că în spatele statuii (care rămânea la stradă, pe domeniul public) va fi poarta de intrare în curtea şcolii. Aşadar, elevii şi profesorii pătrundeau în incintă ocolind statuia. „Se vor răsuci în mormânt aceste personalităţi. Oprea Iorgulescu, cel care şi-a donat întreaga avere pentru şcoală.”, s-a străduit profesorul Constantinescu să-i convingă pe consilieri să repare o greşeală teribilă.
Acesta a adus mai multe fotografii de colecţie. Într-una dintre ele, realizată prin 1934-1935, apar ctitorul Oprea Iorgulescu şi soţia sa, Sabina, liderul ţărănist Ion Mihalache, care a învăţat la Câmpulung, şi soţia sa, Niculina, unchiul profesorului Constantinescu, Nae Constantinescu, fostul primar, de ale cărui realizări municipiul beneficiază şi astăzi. În grup mai apar Tudor Muşatescu şi soţia sa, Miţa „Baston”, arhitectul Dumitru Ionescu Berechet.
Andrei s-a împotrivit reconstruirii împrejmuirii aşa cum a fost înainte de a fi dărâmată de comunişti
Pe când Lucian Bundoiu, profesor al şcolii, era viceprimar, iar Dan Constantinescu, director adjunct, s-a luat hotărârea de a se închide strada General Poşoiu. Decizia a fost motivată prin numărul foarte mare de elevi, cărora trebuia să li se asigure protecţie, în lipsa unei împrejmuiri a curţii. Învăţau atât de mulţi copii la „Oprea Iorgulescu”, încât sălile de curs ajunseseră să fie despărţite în două cu un paravan, ca într-o încăpere să funcţioneze două clase. Şi, pentru siguranţa lor, a fost închis traficul prin dreptul instituţiei de învăţământ.
„În 1970, când director era doamna profesoară Şerb, s-au sărbătorit 300 de ani de la înfiinţarea şcolii. E prima şcoală din Ţara Românească cu predare în Limba Română. Eu nu vă solicit un centimetru de pământ, vă solicit să respectaţi patrimoniul şcolii.”, a continuat expunerea profesorului Constantinescu. Acesta a insistat asupra neînţelegerilor cu fostul primar în privinţa parcării de pe strada Istrate Rizeanu, în laterala unităţii de învăţământ, unde, la cererea Uniunii Europene, s-au creat două locuri pentru staţionarea autoturismelor persoanelor cu handicap. Un spaţiu pe care şcoala l-a pierdut, practic, şi pe care Călin Andrei îl dorea în afara viitorului gard, la fel cum voia şi statuia lui Oprea Iorgulescu. Dascălul a propus soluţia mutării parcării cu pricina pe strada General Poşoiu, după deschiderea circulaţiei într-un singur sens. „Cu domnul primar n-am ajuns la o înţelegere. Dânsul a propus ceva, eu am propus altceva, dânsul a zis: „Nu mai fac nimic!” Eu m-am speriat şi am acceptat varianta dânsului, fără a mai modifica acea alveolă cu parcarea. M-am consultat şi eu cu colegii, care m-au întrebat: „De ce ai cedat? Era spaţiul nostru.” Au venit şi foşti elevi ai şcolii: „Cum să-l facem aşa? În loc să ţinem gardul drept, strada dreaptă, trotuarul drept, îl strâmbăm pentru două locuri de parcare?!” Vă solicit din suflet să acceptaţi ca gardul să se construiască aşa cum a fost el, să respectăm proprietatea privată a familiei Rucăreanu. Nu vă solicit un centimetru. Domnul primar să nu considere că e o răutate sau că am ceva cu dânsul. Eu nu fac parte din niciun partid politic. Dar m-am luptat din răsputeri pentru această şcoală şi pentru acest filantrop. Nu ştiu câţi, astăzi, şi-ar ceda averea unei şcoli sau unei instituţii. Nu doresc nimic mai mult. Doresc ca, la 15 septembrie, părinţii şi elevii să intre pe poarta şcolii cu acest gard făcut.”, a susţinut Dan Constantinescu.
În regimul Ţâroiu, tot să se ciupească ceva din proprietatea şcolii: statuia, înăuntru, parcarea pentru cei cu handicap, în afară
Viceprimarul Liviu Ţâroiu a recunoscut că asta a fost gândirea fostului primar Călin Andrei: „Statuia lui Oprea Iorgulescu să rămână în afara incintei, să fie vizibilă pentru toţi cetăţenii care trec prin zonă. Aşa a dat în lucru proiectul şi aşa s-au luat avizele. Am făcut propunerea să închidem cu statuia în interiorul curţii, iar curtea să se extindă cu spaţiul verde. Numai să nu dezafectăm ceea ce am făcut tot la cererea şcolii, acea alveolă cu locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi.”, a precizat viceprimarul, a cărui variantă, la fel, „ciuntea” proprietatea şcolii. Împrejmuirea tot n-ar fi urmat o linie dreaptă, ci ocolea zona de staţionare, pe care Ţâroiu o voia păstrată la strada Istrate Rizeanu, pe motiv că sunt costuri suplimentare cu dezafectarea alveolei, reîntregirea trotuarului şi crearea altei parcări.
Chiar dacă el susţinea că nu este o ambiţie a lui să nu strice actualul spaţiu rezervat celor cu handicap, era limpede că îl deranja să cedeze şcolii ceea ce îi aparţinea de drept. Considerând că este o reparaţie de ordin moral şi un semn de respect faţă de donator, al cărui simbol – bustul – a fost ţinut sub scară în timpul regimului comunist, iar acum risca să rămână chiar în afara şcolii, dacă se punea în practică o idee absurdă, aleşii şi-au dat avizul pentru modificarea proiectului. A doua zi după aceste dezbateri, constructorul pregătea terenul pentru ridicarea controversatului gard, care va delimita proprietatea instituţiei, aşa cum apare în fotografiile de epocă, înainte de a fi demolat în regimul comunist.