Un local de lux a găzduit, de curând, două nunţi de oameni grei, care s-au desfăşurat în acelaşi timp. Ca nuntaşii să nu se amestece între ei, au fost dirijaţi cu indicatoare către sălile de petrecere, unde au chefuit până dimineaţa. La una dintre ele, naş a fost un director de unitate medicală, care, în ciuda sănătăţii şubrede – dovadă fiind piciorul pe care îl mişcă greu şi care îi trădează suferinţa – a făcut faţă cu brio evenimentului. Până când cântăreaţa din formaţia unui viceprimar – aflat în opoziţie, din punct de vedere politic, cu naşul – s-a apropiat de părintele spiritual al tinerilor însurăţei, cu intenţia de a-i face nişte dedicaţii, evident, remunerate. Naşul a rămas de piatră, făcându-se că nu înţelege tradiţia lăutărească, potrivit căreia trebuie să bagi mâna în buzunar şi să
răsplăteşti efortul cântăreţei, care performează la urechile celui ales. Când femeia s-a convins că nu are succes cu naşul strâns la pungă, s-a mutat la o masă de oameni generoşi, de lângă care n-a mai plecat, când a văzut ce Corn al Abundenţei se revarsă peste dedicaţiile sale. În afară de naş, la capitolul minusuri s-a aflat şi tortul. O imensitate, o minune în nuanţe fistichii, pe care mesenii abia aşteptau să-l devoreze. Când colo, s-a servit numai partea de sus, iar baza a rămas neatinsă. Când au văzut nuntaşii – contrariaţi că au altceva în farfurie decât o felie din splendoarea dulce din faţa lor – că mirii nu se îndură să taie din el, au început să strige: Tortul! Tortul! Nu erau, probabil, la curent cu moda torturilor false, din carton, cu care ţi se iau ochii, dar rămâi cu pofta.
Articolul precedent